23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Într-un Comunicat de presă comun Președinții Camerei și Senatului României răspund DUR mojiciei și nesimțirii Departamentului de Stat: "Am luat act cu neplăcută surprindere. Deciziile din Parlament nu pot face obiectul nici unei forme de presiune"

În Loc de Nota Redacției - Principalele Paragrafe

"Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiției.

Dorim să subliniem că, în orice discuție cu partenerii noștri trebuie să plecăm de la un principiu constituțional fundamental, același în SUA și în România, potrivit căruia dezbaterile, deciziile și voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului și nu pot face obiectul niciunei forme de presiune.

Este greu de crezut că în SUA un procuror și-ar permite să prezinte în fața instanței de judecată interceptări măsluite

sau să șantajeze judecătorul că îi va face dosar penal dacă nu ia o decizie în favoarea sa.

Este greu de crezut că într-o democrație consolidată, cum e cea a SUA, există protocoale de colaborare între serviciile de intelligence și magistrați.

E probabil de neconceput în sistemul de justiție american ca reprezentanții serviciilor secrete să își extindă câmpul tactic până în sala de judecată și să ofere opinii juridice magistraților, după care să urmărească dacă aceștia iau decizii în acord cu soluțiile sugerate.

Este de asemenea de neimaginat în SUA ca un funcționar public de rang înalt să refuze a se prezenta în fața unei comisii parlamentare de anchetă, încălcând astfel decizii clare ale Curții Constituționale.

Nu în ultimul rând este greu de crezut că în SUA un magistrat care încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului nu are niciun fel de răspundere în fața legii.

Toate aceste numeroase abuzuri care au avut loc în România reprezintă motivul principal pentru inițierea dezbaterilor privind reforma justiției".



Comunicat de presă comun al președinților celor două Camere ale Parlamentului României - marți, 28 noiembrie 2017

Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiției.

Dorim să subliniem că, în orice discuție cu partenerii noștri trebuie să plecăm de la un principiu constituțional fundamental, același în SUA și în România, potrivit căruia dezbaterile, deciziile și voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului și nu pot face obiectul niciunei forme de presiune.

Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care urmărește să consolideze independența sistemului judiciar și eliminarea influențelor politice în funcționarea justiției.

Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care dezbate în aceste zile legile de reformă ale justiției, pentru că este același Parlament care:

a adoptat Declarația privind aniversarea a două decenii de Parteneriat Strategic România – SUA;

a aprobat alocarea a 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare;

a decis participarea forțelor armate ale României în teatrele de operațiuni din Afganistan și Irak precum și în cadrul cooperării în coaliția anti-ISIS/DAESH alături de SUA și alți aliați;

a adoptat legile privind achiziționarea sistemului de apărare antirachetă Patriot

Exprimăm speranța că declarația Departamentului de Stat al SUA a fost făcută cu bună credință, dar nu putem să nu remarcăm că ea nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective și cuprinzătoare a faptelor, făcând mai degrabă ecou unor opinii vehiculate în spațiul public românesc.

Natura și forma Declarației Departamentului de Stat al SUA sunt de neînțeles în contextul în care este greu de imaginat că în Statele Unite ar fi putut avea loc încălcările drepturilor și libertăților cetățenești la care asistăm frecvent în România.

Este greu de crezut că în SUA un procuror și-ar permite să prezinte în fața instanței de judecată interceptări măsluite

sau să șantajeze judecătorul că îi va face dosar penal dacă nu ia o decizie în favoarea sa.

Este greu de crezut că într-o democrație consolidată, cum e cea a SUA, există protocoale de colaborare între serviciile de intelligence și magistrați.

E probabil de neconceput în sistemul de justiție american ca reprezentanții serviciilor secrete să își extindă câmpul tactic până în sala de judecată și să ofere opinii juridice magistraților, după care să urmărească dacă aceștia iau decizii în acord cu soluțiile sugerate.

Este de asemenea de neimaginat în SUA ca un funcționar public de rang înalt să refuze a se prezenta în fața unei comisii parlamentare de anchetă, încălcând astfel decizii clare ale Curții Constituționale.

Nu în ultimul rând este greu de crezut că în SUA un magistrat care încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului nu are niciun fel de răspundere în fața legii.

Toate aceste numeroase abuzuri care au avut loc în România reprezintă motivul principal pentru inițierea dezbaterilor privind reforma justiției.

Fiecare amendament adoptat în cadrul Comisiei speciale are scopul de a îndrepta abuzurile și vulnerabilitățile, precis documentate, din sistemul actual de justiție.

Parlamentul României ar fi bucuros să pună la dispoziție Departamentului de Stat al SUA întreaga documentație referitoare la principiile care au stat la baza elaborării propunerilor actuale de reformă a sistemului judiciar, principii larg susținute de asociațiile profesionale ale magistraților din România care au luat parte activ la dezbaterile ce se desfășoară în această perioadă.

Călin Popescu-Tăriceanu - Președintele Senatului României

Liviu Dragnea - Președintele Camerei Deputaților




(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ion Cristoiu: Inimaginabila dezvoltare a presei a sporit numărul evenimentelor puse la cale de Serviciile Secrete

COMENTARIU Lelia Munteanu: Papa, în favoarea globalizării poliedrice

Jocurile Olimpice: România din nou în finală. Echipajele de canotaj dublu vâsle feminin și patru rame masculin s-au calificat în finală

Proteste în Brazilia. Oamenii au ieșit în stradă pentru a cere destituirea din funcție a președintelui Jair Bolsonaro

Jandarmii din Prahova au recuperat un grup de turiști care nu puteau merge din cauza unei ursoaice

Europarlamentari români au semnat pentru Desființarea României. Atenție pe cine trimiteți europarlamentari. Renate Weber și Mircea Diaconu au semnat manifestul Spinelli care susține o Europă Federală și Desființarea Statelor Naționale

Gabriela Ruse joacă duminică finala la Palermo. Pe cine va avea adversară

Ana-Maria Popescu: "Mă dor toate, m-am chinuit, e cea mai muncită și mai chinuită medalie"

CFR Cluj ia toate punctele din deplasarea la Academica Clinceni. Rapid București rămâne lider

Rodney Alcala, ucigașul în serie cunoscut drept "Dating Game Killer", a murit

NEWS ALERT Un autoturism și un microbuz s-au ciocnit. Bilanț provizoriu: șapte persoane decedate

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / Dosarul "Roșia Montană" și jocul duplicitar al Guvernului Cîțu. Cel mai vocal apărător al Apusenilor nu e guvernul României, ci guvernul de la Budapesta

Vaticanul dezvăluie pentru prima dată ce proprietăți imobiliare are în întreaga lume

Vremea extremă afectează recoltele din întreaga lume

Echipa olimpică de fotbal întâlnește duminică Coreea de Sud. Marius Marin:"Atitudinea bate talentul"

Țările de la Vișegrad DEMASCĂ implicarea Rețelei Progresiste MERKEL-SOROS în protestele de la București. Iohannis, USR-ul, ONG-urile lui SOROS, Multinaționalele germano-austriece sunt indicate clar ca fiind agitatorii Marelui Miting

Andy Murray, campionul olimpic în exercițiu, s-a retras din proba de simplu de la Jocurile Olimpice

Accidentare pentru Larisa Iordache în calificările pentru finala la bârnă. Sportiva din România va rămâne în concurs

Cum arăta un drum făcut de Romani, acum 2000 de ani?

O aeronavă a MApN va transporta în Germania trei pacienți cu arsuri

Israelul spune că vaccinul Pfizer are o eficacitate de doar 39% pentru varianta delta

Orașele cu cele mai bune licee. Clujul dispare din top 10

HOROSCOP 25 iulie. Zodiile, între ciocan și nicovală. Ce trebuie să aleagă?

New York Times prezintă pe amplu povestea Larisei Iordache, gimnasta care ar putea recupera gloria de odinioară

Dispută între Salvamont și jandarmi în privința unui grup de turiști: "Încă o minciună a bravilor jandarmi" /"Au făcut taximetrie"

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Jocurile Olimpice: Ovidiu Ionescu și-a încheiat aventura la Tokyo

COMENTARIU Sorin Avram: Dan Barna este, de fapt, Dan Bârna

Peste 100.000 de persoane evacuate în China din calea taifunului In-Fa

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Ioan Mircea Pașcu, invitatul emisiunii "Insecuritate": "Nu exista limită la muniția trasă la antrenament! Am avut în teatrele de operații și forțe speciale, dar și informații militare"

George Floyd va avea o statuie în Union Square din New York

Super-transfer reușit de CSU Craiova. Cicâldău a semnat cu Galatasaray pentru 6 milioane de euro

UE a doua URSS. COMENTARIU Marius Oprea. A început războiul rece din inima Europei, între suveranităţile naţionale şi guvernul progresist neomarxist de la Bruxelles

Insula cailor sălbatici, paradisul ascuns al Banatului. Comuniștii au vrut să facă aici un depozit de deșeuri

Revoluția sistemului universitar. Ce sunt microcreditele și cum pot ajuta ele absolvenții să se integreze pe o piață a muncii în continuă schimbare

Proteste în Europa. Oamenii sunt tot mai nemulțumiți de introducerea "Green Pass"-ului

Incendiu la un depozit din localitatea Fântânele, Prahova. Două victime aflate în stare gravă, dintre care un adolescent de 17 ani

Laura Dincă, despre relaţia cu Cristian Boureanu: "I-am dat buletinul, a înghițit în sec...a fost un şoc"

COMENTARIU Sorin Avram. Pentru premierul Cîțu, performanța înseamnă kilograme de medalii și de brevete

FOTO. Autorități: Peste 160.000 de persoane au participat la protestele antivaccinare din Franța

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

COLONIE UE. Cum sunt jecmăniți românii de multinaționalele străine în propria lor țară. România, cea mai mică masă salarială din UE. Patronii şi Multinaționalele au plătit anul trecut salarii reprezentând doar 36.5% din PIB. În UE plătesc 47% din PIB.

Băile Tușnad. Primarul susține că urșii gunoieri au probleme genetice și trec de gardurile electrice

Ion Cristoiu - "Prin decuparea lui Florian Coldea şi a Codruţei Kovesi se încearcă o operaţiune tipică. Sistemul se salvează, aruncând responsabilitatea abuzurilor pe seama a doi oameni."

Clipe de coșmar pentru 3 persoane. Au fost atacate în toiul nopții de 4 bărbați cu cagule în Timișoara

Tokyo 2020: Laura Georgeta Ilie a ratat la limită calificarea în finală la tir

Incendiu într-o sală de operație de la Spitalul Județean Constanța. Patru medici s-au autoevacuat.

Proiect radical împotriva LGBTQ: 10 ani de închisoare pentru persoanele LGBTQ și susținătorii acestora în Ghana

Se caută ACTORI români, fete şi băieţi, pentru FILME PORNO. Care sunt condiţiile

Ciobanul căutat după atacul ursului a fost găsit mort

REZULTATE ADMITERE MEDICINA UMF CRAIOVA 2018. Cu ce note s-a intrat la buget

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Ion Cristoiu: Cum a fost numit "criminalul sovietic" Andrei Vâșinski membru al Ordinului Carol I, în gradul de Cavaler Mare Cruce

Producătorul care a făcut sex cu actriţa porno din România infestată cu HIV. "Nu mă las până..."

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr

O nouă palmă dată mincinoșilor progresiști ce propagă minciuna nerușinată a încălzirii globale. În ultimii 800.000 de ani temperaturi oceanelor a variat cu doar 3 grade Celsius fie ca au fost epoci glaciare sau epoci calde

EGIPTUL ANTIC. Mona Lisa din Egiptul Antic, e o gâscă dintr-o specie dispărută minunat desenată

PNL București are un nou președinte. Candidatul sprijinit de Cîțu l-a învins pe cel al lui Orban și Nicușor Dan


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 780, afisate in 13 pagini.