![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Controversă în jurul unui serial despre viaţa unor elevi de liceu, difuzat în timpul Ramadanului![]() Controversă în jurul unui serial despre viaţa unor elevi de liceu, difuzat în timpul RamadanuluiControversa a izbucnit după difuzarea, joi seară, pe postul privat El Hiwar Ettounsi, a primului episod din serialul "Fallujah", numit după oraşul irakian devenit simbol al rezistenţei în lumea arabă pentru că a fost un bastion al rebelilor sunniţi ostili prezenţei militare americane după invazia din 2003. Realizat de tunisianca Saoussen Jemni, serialul urmăreşte viaţa de zi cu zi a unui grup de elevi de liceu, comportamentul lor faţă de profesori şi relaţia dificilă a unora dintre ei cu părinţii lor. Într-o scenă, o nouă profesoară, după ce a fost agresată de elevi în clasă, descoperă, la plecarea din şcoală, că pe maşina ei fuseseră scrise cuvintele "Bine ai venit la Fallujah". Într-o alta, un traficant distribuie pastile de ecstasy elevilor în curtea şcolii, care le vând apoi colegilor. Ministrul educaţiei, Mohamed Ali Boughdiri, a calificat serialul drept o "mascaradă" într-o declaraţie pentru un post de radio local, precizând că a alertat-o pe şefa guvernului, Najla Bouden. "Vom lua toate măsurile necesare pentru a pune capăt acestei mascarade care a jignit familiile" şi care "dăunează întregului sistem educaţional şi afectează considerabil imaginea şcolii tunisiene", a precizat el. Doi avocaţi, Saber Ben Ammar şi Hssan Ezzedine Diab, au intentat proces la tribunalul de primă instanţă din Tunis, cerând oprirea imediată a serialului. Federaţia învăţământului secundar, un sindicat puternic, a criticat vehement serialul pentru "subminarea gravă a profesorilor" şi a cerut Ministerului Educaţiei să investigheze "circumstanţele care au permis ca acesta să fie filmat de un post privat într-o şcoală publică". Secretarul general al acestui sindicat, Lassaad Yaacoubi, a declarat că Ministerul Educaţiei a aprobat filmarea în schimbul donării instituţiei de către postul de televiziune a "unor piese de mobilier" folosite în timpul producţiei.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 22:12
_ Mândrie şi prejudecată
ieri 19:50
_Stiri Negre - 02 Jun 2023 18:42:38
ieri 18:12
_ Predicția compoziției unui aliaj de oțel
ieri 17:33
_ Vorbind pentru musca enervantă a fructelor
ieri 17:31
_Gold FM Romania - 02 Jun 2023 13:39:19
ieri 17:30
_Gold FM Romania - 02 Jun 2023 15:14:49
ieri 17:30
_Gold FM Romania - 02 Jun 2023 15:17:28
ieri 16:32
_ Cât de masivă este Calea Lactee?
ieri 14:52
_ AI: Vești bune pentru băieții răi
ieri 12:32
_ Evenepoel revine pentru Turul Elveției
ieri 08:23
_ Suferința este în afara topurilor
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu