![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Directorul Sălii Polivalente din București, trimis în judecată de către DNA![]() Directorul Sălii Polivalente din București, trimis în judecată de către DNAPotrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Doroftei Gheorghe-Claudiu, primar al comunei Bălușeni, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual, ambele în formă continuată, și Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu, director al Complexului Sportiv National (CSN) „Sala Polivalentă” București pentru săvârșirea În rechizitoriu se arată că, în perioada noiembrie 2020 – martie 2021, inculpatul Doroftei Gheorghe-Claudiu, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi aprobat plata drepturilor salariale care i se cuveneau inculpatului Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu, angajat la acea vreme în cadrul primăriei în funcția de administrator public, deși cunoștea faptul că acesta din urmă nu s-ar fi prezentat la serviciu decât ocazional și nu ar fi prestat activitățile la care era obligat prin contractul de management și prin fișa postului. Procurorii precizează că, atât în perioada respectivă, cât și în prezent, inculpatul Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu ocupa și funcția de director al CSN „Sala Polivalentă” București. „Cei doi inculpați ar fi semnat diverse documente (foile colective de prezență a angajaților instituției, condica de prezență deținută la nivelul instituției) prin care s-ar fi atestat, în mod nereal, prezența inculpatului Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu la locul de muncă, deținut în cadrul primăriei comunei Bălușeni, județul Botoșani. Demersurile de mai sus ar fi avut ca urmare obținerea de către inculpatul Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu a unor foloase patrimoniale necuvenite, constând în plata drepturilor salariale, în cuantum de 56.508 lei”, se arată în comunicat. Primăria comunei Bălușeni a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:02
Trump: „Am fost acuzat din nou pe nedrept”
ieri 19:25
_ Kunstler: The Great DoJ Werewolf Hunt
ieri 16:07
_ Dele Alli este TRONTI de șeful Besiktas
ieri 16:04
_ BVB a închis indecis şedinţa de vineri
ieri 15:03
_Gold FM Romania - 09 Jun 2023 13:10:29
ieri 14:25
_ The growing legal woes of Donald Trump
ieri 14:06
_ De ce elefanții au mustăți pe trunchi
ieri 14:05
_ Trump: „Am fost acuzat”
ieri 14:05
_ Spionarea, încercarea și prăjirea
ieri 14:05
_ Angi aduce gustul Spaniei la Pata Negra
ieri 12:44
_George Simion - 09 Jun 2023 07:47:43
ieri 12:44
_George Simion - 09 Jun 2023 12:17:23
ieri 11:44
_ DeSantis sau Trump în 2024?
ieri 11:04
_ Euro trades at 4.9560 RON
ieri 11:04
_ Trinidad and Tobago: Caribbean caliphate?
ieri 10:26
_ Curs valutar - 9 iunie
ieri 10:25
_Marius Tucă Show - 07 Jun 2023 20:27:53
ieri 10:25
_Marius Tucă Show - 07 Jun 2023 20:33:08
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 07 Jun 2023 20:41:05
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 07 Jun 2023 20:47:35
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 03:29:07
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 03:32:33
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 03:35:34
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 03:39:09
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 03:41:47
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:19:38
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:25:46
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:31:26
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:32:40
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:35:44
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:37:54
ieri 10:24
_Marius Tucă Show - 08 Jun 2023 20:40:46
ieri 10:05
_ Scheduled events for May 9
ieri 09:45
_ Rubin de 55,22, vândut la un preț record
|
Comentarii:
Adauga Comentariu