21:46
Comentarii Adauga Comentariu

_ Investițiile statului țin construcțiile în viață - Zona rezidențială și cea de birouri au scăzut, dar creșterea vine din infrastructură

Investițiile statului țin construcțiile în viață - Zona rezidențială și cea de birouri au scăzut, dar creșterea vine din infrastructură

Construcţiile au crescut în ianuarie 2023 cu aproape 6% faţă de ianuarie 2022, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Construcţiile inginereşti, adică infrastructura, au fost cele care au generat creşterea, pentru că atât rezidenţialul, cât şi zona de spaţii de logistică sau birouri au scăzut. Sectorul construcţiilor, care face 7% din economia, dar care angrenează cea mai multă activitate economică, începe astfel încă un an pe plus, după ce în trei din ultimii patru ani a crescut susţinut.

Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, spune că cifrele se văd şi în execuţia bugetară, pentru că guvernul a cheltuit mai mulţi bani cu investiţiile, în special din fonduri europene. De asemenea, adaugă el, se vede cu ochiul liber că şantierele de construcţii pentru infrastructură sunt deschise.

„Se vede şi în execuţia bugetară. În a doua parte a anului trecut am avut o creştere puternică a investiţiilor publice, mai ales din fonduri europene. Se vede cu ochiul liber şi în ţară, şantierele mari progresează, este un reviriment puternic şi se vede în cifre. În a doua parte a anului am avut o creştere puternică a investiţiilor publice şi în cifrele privind evoluţia PIB investiţiile au crescut foarte mult”, spune economistul.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Vă amintiți cum vă explicau trădătorii de neam și țară cât de bine e să ai datorii? Statul plăteşte în 2023 dobânzi la credite de aproape 8 miliarde de euro

Să nu-ți faci idol din câne sau pisică. Preotul Matei Vulcănescu revine în scandalul pisică=iad: 'Idolatria față de pisică sau câine este flagel național!'

Oamenii care iau nedicamentul pentru slăbit Ozempic spun că își fac nevoile în pat din cauza simptomelor dure ale medicamentului care afectează până la 30% dintre consumatori

Războiul vine la ușa lui Putin: Regiunea bogată a Moscovei este lovită de drone kamikaze

Porcăriile progresiste Continuă. Destrăbălare în direct pe canalele TV englezești. Am ajutat la crearea primei scene de sex de 15 persoane de la TV la Open House de la Channel 4 - nu m-a deranjat deloc

_ Ion Cristoiu: Molotov sau eterna victorie a mediocrităţii

_ Fondurile de pensii Pilon II se pregătesc să fie al doilea cel mai mare acţionar al Hidroelectrica

_ Proiecte Raspberry Pi: iunie 2023

Ce mai pun la cale trădătorii de țară: Este gata planul de jefuire a metalelor rare din România

_ Războiul din Ucraina, ziua 102, anul 2. Ucraina este pregătită pentru contraofensivă / Rusia susţine că a blocat un atac ucrainean în Doneţk

Ați purta o brățară sudată la încheietura mâinii? Acesta este cel mai recent mod de a-ți arăta dragostea de durată

_Gold FM Romania - 23 May 2023 13:52:33

_ Un urs din Brașov a fost eutanasiat după ce a făcut o cascadorie demnă de filme, la mall!

_ WD Black 1TB SN850X scade la doar 77 USD la Amazon

_ Şarpe de un metru şi jumătate, prins de către jandarmi şi voluntari în cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca

_ Rata natalității din Japonia scade la un nivel scăzut pentru al șaptelea an consecutiv

Robotul ChatGPT are o părere MINUNATĂ despre Nicolae Ceaușescu atunci când nu este CENZURAT.

_ Doru Buşcu: „Familia Iohannis acţionează în contratimp cu suferinţa profundă a principalei bresle care contribuie la educaţia poporului român”

_ Michele Morrone are un look dur în timp ce iese cu fosta lui soție și actuala iubită

_ Eva Mendes este anunțată ca ambasador național pentru McHappy Day

_ Irlanda se gândește la un plan de a ucide 200.000 de vaci pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice

_ Seymour Hersh: Piesele lipsă de la Russiagate

_ Mitul rasismului sistemic

_ METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în sudul şi estul Transilvaniei

_ Iohannis, de Ziua Mondială a Mediului: Direcţia în care ne îndreptăm ca societate este cea corectă

_ Guvern. Unitățile Nudge Găsesc „Cele mai bune” moduri de a manipula publicul

_ UBS face cinci predicții AI generative

_ Noul președinte al Comitetului Economic și Social European a stabilit prioritățile mandatului său: democrația, drepturile fundamentale și statul de drept

_ Royal Antwerp, campioana Belgiei pentru a cincea oară

_ Clubul mexican Leon a câştigat Liga Campionilor Concacaf

_ Apple va prezenta cel mai important produs al său din ultimii ani: o cască de realitate mixtă / Va costa o avere în comparaţie cu preţurile iPhone-urilor

_ După ce și-a vizitat proprietățile din România, regele Charles a decis să își vândă o altă casă celebră/ Video

_ Conducerea militară rusă se confruntă cu reproșuri interne după raidurile partizanilor ruși în Belgorod (ISW)

_ Arabia Saudită încearcă să crească preţul petrolului prin reducerea producţiei cu 1 milion de barili pe zi

_ Piaţa muncii în primul semestru: peste 160.000 de joburi noi, majoritatea în retail şi servicii

_ Analiză ZF: consumul de pâine scade per total, însă românii aleg tot mai multe produse artizanale

Va cumpăra Elon Musk Manchester United? Miliardarul Elon Musk rămâne tăcut în timp ce termenul limită de licitație de vineri pentru cumpărarea Man United se apropie

_ Cine este cine la nunta prințului moștenitor Hussein al Iordaniei și Rajwa Al-Saif

_ Răsturnare de situație: cea mai odioasă criminală în serie a fost eliberată. A făcut 20 de pușcărie nevinovată

_ Celebra coamă a Tinei Turner a fost MAI MULT decât o coafură: starul târzii a văzut perucile ca „o extensie a ei însăși”

_ Vânzările cu amănuntul au scăzut cu 1,6% în august - mult mai rău decât se aștepta

_ O femeie a murit după ce a fost lovită de o motocicletă care o escorta pe ducesa de Edinburgh

_ Cine a fost Sydney Johnson? Fanii se înnebunesc din cauza portretizării majordomului lui Mohamed Al-Fayed în The Crown

_ Parlamentul ucrainean a aprobat o lege pentru recrutarea femeilor

_ Real Madrid a încheiat cu o remiză sezonul în La Liga, FC Barcelona cu o înfrângere

_ Oficialii ucraineni batjocoresc în mod deschis Rusia în timp ce Zelensky spune că este „gata” pentru contraofensivă

_ Trinny Woodall dezvăluie ce înseamnă de fapt formele de cerc, pătrat și triunghi de pe etichetele Zara

_ Tatăl a doi copii britanic retrăiește încercarea de a fi spitalizat cu „intoxicație alimentară” la hotelul Tui

Ministerul Apărării intervine în isteria ordinelor de chemare și explică de ce lumea "nu trebuie să se sperie" deși "ordinele sunt reale". MINISTERUL APĂRĂRII: Ordinele Emise de convocare a rezerviștilor "SUNT REALE", dar sunt "o operațiune de rutină".

_ Banii păstrați în Venmo, PayPal și CashApp pot fi nesiguri, avertizează agenția guvernamentală

_ Ike Turner și Tina Turner: În interiorul căsniciei abuzive

_ Emmerdale: Adevăratele identități ale lui Caleb și Nicky sunt în sfârșit dezvăluite într-o întorsătură șoc

_ Bătălia pe șefia NATO se dă săptămâna asta, la Casa Albă: Favorita în cursă și Rishi Sunak se văd cu Joe Biden!

_ Comisia Europeană anunţă lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii câştigători ai unui concurs de desen

_ Ollie Robinson dezvăluie că regimul de fitness al căpitanului de copiere Ben Stokes l-a adus înapoi în groove de testare

_ Dr. Rashid Buttar anti-vaccin, care a pretins anterior că a dezvoltat miocardită din cauza �vărsării� a murit

_ "Războiul va fi devastator". Secretarul american al Apărării face o predicţie sumbră despre războiul cu China

_ După ce s-au lăudat că ucrainenii se fac de rușine, rușii anunță dezastru în Crimeea: rețelele de televiziune au picat!

_ Pierde Statele Unite ale Americii controlul asupra Ucrainei?

_ Prințul Andrew Heckler nu va fi urmărit penal: Crown Office


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 394, afisate in 7 pagini.