15:46
Comentarii Adauga Comentariu

_ Bulgaria a redus consumul de gaze naturale cu 24%

Bulgaria a redus consumul de gaze naturale cu 24%

Executivul comunitar a propus luni prelungirea cu un an, până în martie 2024, a reducerii voluntare a cererii de gaze cu 15%, pe care statele membre o aplică de vara trecută ca măsură de urgenţă în contextul crizei energetice. Bruxelles consideră că, dacă se va continua cu încercarea de reducere a consumului de gaze cu o medie de 15% faţă de nivelurile normale, asta va ajuta atât la garantarea securităţii energetice, cât şi la diminuarea volatilităţii preţurilor, informează Agerpres.

În perioada august 2022 - ianuarie 2023, consumul de gaze naturale în Bulgaria a scăzut cu 23,9% faţă de nivelul mediu din ultimii cinci ani. Cea mai mare economie a fost înregistrată în octombrie (un declin al consumului de 32,7%) şi ianuarie (-29,4%).

Singura lună când Sofia a deviat de la măsurile voluntare de reducere cu 15% a consumului de gaze naturale introduse de UE a fost în august (un declin al consumului de 14,9%).

În perioada august 2022 - ianuarie 2023, cele mai mari reduceri ale consumului de gaze naturale au fost în Finlanda (58,5%), Lituania (40,5%) şi Suedia (40,2%). În schimb, cinci ţări nu au atins obiectivul european de 15%: Irlanda (0,3%), Slovacia (4,6%), Malta (12,1%), Spania (13,7%) şi Slovenia (14,2%).

În general, la nivelul UE, cererea de gaze a scăzut cu 19% în perioada august 2022 - ianuarie 2023, sau cu 41,5 miliarde metri cubi, faţă de nivelul mediu din ultimii cinci ani.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Să nu-ți faci idol din câne sau pisică. Preotul Matei Vulcănescu revine în scandalul pisică=iad: 'Idolatria față de pisică sau câine este flagel național!'

_ Liderii Pentagonului anulează spectacolul de drag Pride la o bază a Forțelor Aeriene din Nevada

_ Încă nouă companii feroviare din Regatul Unit interzic scuterele electrice pe trenuri și peroane

_ Incidentul de pe plaja Bournemouth RECUPERARE: Poliția investighează ce s-a întâmplat după decese

_ Anchetatorii Madeleine McCann „cred că satul în care a trăit Brueckner ar putea deține indicii vitale”

_ Topul țărilor din UE care îi plătesc cel mai bine pe profesori: lista salariilor anuale

_ 'Hugely politically charged' case against Sonko: 'Prospect of next year's election' hangs in balance

_ FRANCE 24 report: Young activists fighting plastic waste in Cameroon

_ De ce oamenii trișează? Tata are aventuri regulate cu soția sa folosind Ashley Madison

_ Ipotezele despre rolurile de gen la oamenii din trecut ignoră o parte neplăcută, dar potențial crucială a „dietei paleo” originale

_ Joe Musgrove aruncă șase reprize fără lovituri, iar Fernando Tatis înregistrează patru RBI în timp ce Padres i-au învins pe Marlins

_ Kylie Jenner și Timothée Chalamet văzuți pentru PRIMA Oara! Starul și actorul Kardashians la el acasă

_ DeSantis își duce campania în Carolina de Sud, deoarece sondajul arată că a PIERDUT teren în fața liderului Trumps

_ Senatul APROBĂ un proiect de lege pentru suspendarea limitei datoriilor - Acordul Biden-McCarthy se îndreaptă către biroul președintelui

_ Kyiv says anti-aircraft defences in action against Russian attacks

_ Bărbat, 37 de ani, este înjunghiat în afara Centrelink din Sunshine, Melbourne, Victoria

_ Carol McGiffin susține că niciunul din panelul Loose Women ca Phillip Schofield

_ Lovitura uluitoare a comisarului de poliție din NSW Karen Webb asupra criticilor asupra bunicii Tasered

_ Fiul lucrătorului Home Depot, în vârstă de 83 de ani, care a fost ucis la locul de muncă, cere reprimare a furtului desfășurat

_ ADRIAN THRILLS: Dave Grohl face toate opririle în timp ce Foo Fighters își iau rămas bun de la un prieten

_ Fiul meu de opt ani a fost singurul care nu a fost invitat la petrecerea aniversară a colegului său de clasă

_ Suporterii români, sfătuiţi să nu scandeze sau să afişeze mesaje politice la meciul Kosovo - România

_ Starterul de la New York Mets, Max Scherzer, își exprimă frustrările EXTREME față de cronometrul de teren al MLB

_ Omul dezvăluie cum a fost criticat pentru de-tranziție de voci de sirenă online

_ Kylie Minogue este noua regină a fizz, deoarece prosecco-ul ei devine cel mai vândut în Marea Britanie

_ Incendiile din Nova Scotia din Canada forțează mai multe evacuări, avertismente prompte privind calitatea aerului în SUA

_ Boxerul Gervonta Davis „este în închisoare și își ispășește pedeapsa de 90 de zile de detenție la domiciliu”

_ Șefa de încredere a Twitter, Ella Irwin, demisionează, devine a doua care a renunțat la slujbă de la preluarea lui Musk

_ Folarin Balogun „înclină spre o mutare definitivă de la Arsenal”

_ Phillip Schofield susține că reacția la aventura cu un coleg „mult mai tânăr” este „homofobă”

_ Julian Dicks se dezvăluie despre resturile sale de antrenament și despre izbucnirea furioasă a lui Harry Redknapp

_ NASSER HUSSAIN: Josh Tongue oferă un punct de diferență la 90 mph într-o zi bună pentru Anglia

_ Phillip Schofield răspunde la Dr. Ranj Singh și Eamonn Holmes din cauza afirmațiilor din această dimineață

_ Arheologii descoperă lingouri de cupru vechi de 4.300 de ani în Oman

_ Campioana U BT Cluj se desparte de antrenorul secund Milorad Perović

_ Prințesa Iman a Iordaniei, în vârstă de 25 de ani, este uimitoare în tiara reginei Rania

_ Medicamentul care prelungește viața împotriva cancerului de sân reduce riscul de revenire a bolii cu un SFER, sugerează un studiu

_ BBC se confruntă cu furie pentru interviul Newsnight cu TikTok tearaway Mizzy și oferindu-i o platformă

_ Antrenorul Broncos, Sean Payton, îl salută pe Stan Kroenke, când echipa sa din Denver Nuggets începe finala NBA

_ Războiul din Ucraina, ziua 99, anul 2. Zelenski vizitează Republica Moldova / Şeful Ucraina a cerut ca refugiile pentru oameni să fie tot timpul deschise / Discuţii despre livrarea de avioane occidentale Ucrainei

_ EXCLUSIV/ Gândurile lui Cristoiu, de la ora 18.00, la SMART TV

_ Bărbat, 84 de ani, și femeie, 80 de ani, au fost găsiți morți într-o magazie din Shrewsbury

_ Blinken spune că Ucraina puternică este o condiție prealabilă pentru „pace reală” cu Rusia

_ Claudio Sesia a aruncat o găleată cu gunoi de grajd peste secția de poliție Miles din Queensland

_ Xavi confirmă că Barcelona va purta discuții cu Bayern cu privire la Joshua Kimmich doar dacă „ușa este deschisă”

_ Abnegatul Nikola Jokic spune „Nu trebuie să marchez” pentru a afecta jocul pentru Denver Nuggets

_ Tatăl unui copil de șase luni a murit la burlacul său după un „accident rutier”

_ SUA îi sancționează pe liderii sudanezi, deoarece bombardamentele și loviturile aeriene sfărâmă încetarea focului

_ Pierson Fode cel mai recent actor în cursa pentru a juca în Superman: Legacy

_ Jaguar recheamă mii de vehicule electrice I-Pace din cauza riscului de incendiu și le spune proprietarilor să parcheze afară

_ Veste uriașă! Mii de angajați vor fi scutiți de impozit

_ Ion Cristoiu: Locotenentul Colombo nu l-a citit pe Dostoievski

_ Asociația Spitalelor Publice de Psihiatrie din România se delimitează de practicile de tip 'cârnațiul de pleșcoi'

_ Vâlcea: Peste 60 de meşteri olari, la târgul de ceramică ''Cocoşul de Horezu''

_ Cercetătorii descoperă motive pentru a regândi modul în care sunt construiți munții

_ Traficant de migranţi reţinut după ce a vrut să scoată din ţară 12 străini

_ Acţionarii Netflix resping pachetele salariale pentru directorii executivi

_ Klaus Iohannis va fi dublu premiat în străinătate 'pe baza evaluării întregii sale cariere politice'

_ Fanaticul Statului Islamic, Matthew King, așteaptă sentința

_ De ce marea creștere a salariului minim va împinge Australia în recesiune pe măsură ce inflația și ratele dobânzilor cresc


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 833, afisate in 14 pagini.



ieri 17:31 _ Moldova Summit