![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Compania aeriană Blue Air a intrat în insolvenţă![]() Compania aeriană Blue Air a intrat în insolvenţăBlue Air, companie aeriană care din septembrie anul trecut a anulat toate zborurile, a intrat în insolvenţă la propria cerere, conform datelor de pe site-ul Tribunalului Bucureşti. "Admite cererea debitorului BLUE AIR AVIATION SA. În temeiul art. 71 alin.1 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolvenţă deschide procedura generală împotriva debitorului BLUE AIR AVIATION SA", se arată pe site-ul Tribunalului Bucureşti. De asemenea, instituţia a dispus conexarea dosarului nr. 6050/3/2023, adica cel prin care Air Claim, companie care facilitează obţinerea compensaţiilor pentru pasagerii cu zboruri anulate sau întârziate, a cerut în instanţă insolvenţa Blue Air şi anunţă că are de recuperat de la operatorul aerian aproximativ 85.000 euro. Printre creditori se numără ROMATSA, BALADEI THIRDWAY TRANSPORT SRL prin lichidator judiciar Alpha Insolvency IPURL, ALC B378 43309 LLC, BLUE AIR TECHNIC SRL, AIR CLAIM SA, AEROPORTUL INTERNATIONAL AVRAM IANCU CLUJ R.A, dar şI mai multe persoane fizice, conform aceleiaşI surse. Blue Air a anulat începând cu data de 6 septembrie 2022 toate zborurile, pierzând astfel sloturile din aeroporturi. Compania avea în septembrie 2022 datorii cumulate de 230 milioane euro, suma în care nu sunt incluşi banii pe care trebuie să îi returneze clienţilor cărora le-au fost anulate zborurile începând cu 6 septembrie. Statul, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a anunţat anul trecut că va prelua 75% din acţiunile Blue Air, executându-se astfel garanţia pe care a pus-o în joc compania pentru a putea primi ajutorul în valoare de 300 mil. lei în anul 2020. În anul 2020, Blue Air a primit un credit garantat de stat în valoare de 300 mil. lei din partea Eximbank, instituţie de credit controlată de Ministerul Finanţelor. La acea vreme, în nota de fundamentare a proiectului Hotărârii de Guvern pentru aprobarea condiţiilor de acordare a garanţiei de stat, Eximbank a tras un semnal de alarmă cu privire la capacitatea companiei de a returna împrumutul. Blue Air este controlată în proporţie de 76,18% de compania Airline Invest, înfiinţată în 2019. În ambele companii, Cristian Rada este acţionar.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 22:14
_ Danny Masterson este găsit vinovat de viol
ieri 20:11
_Marius Tucă Show - 31 May 2023 19:57:14
ieri 20:11
_Marius Tucă Show - 31 May 2023 20:00:49
ieri 20:11
_Marius Tucă Show - 31 May 2023 20:05:10
ieri 20:10
_Gold FM Romania - 31 May 2023 17:57:21
ieri 18:52
_ COMENTARIU Lelia Munteanu - Manechinul
ieri 18:32
_ Cuvinte din cinci litere
ieri 18:32
_ De ce Dansează Taurii Pe Stradă
ieri 17:51
_Gold FM Romania - 31 May 2023 16:54:52
ieri 17:32
_ Dalot semnează un nou contract cu Man Utd
ieri 15:50
_Stiri Negre - 31 May 2023 15:31:05
ieri 15:34
_ Știi ce să pui în coșul de reciclare?
ieri 15:30
_Gold FM Romania - 31 May 2023 13:10:47
ieri 15:30
_Gold FM Romania - 31 May 2023 14:44:19
ieri 14:53
_ Cum virusul gripei ne sparge celulele
ieri 14:12
_ Erdoğan se retrage de la Summitul European
ieri 13:51
_ Radu Boboc a semnat cu FC Voluntari
ieri 13:30
_Stiri Negre - 31 May 2023 09:54:24
ieri 13:30
_Stiri Negre - 31 May 2023 10:55:37
ieri 13:30
_Stiri Negre - 31 May 2023 12:19:10
ieri 13:11
_George Simion - 31 May 2023 09:27:01
ieri 13:10
_Gold FM Romania - 31 May 2023 10:50:00
ieri 13:10
_Gold FM Romania - 31 May 2023 11:51:45
ieri 12:31
_ Feli scoate „Iubirea ca la piaţă”
ieri 11:31
_ Ultimă oră: cutremur în Vrancea
ieri 10:52
_ Curs valutar, 31 mai
ieri 10:50
_Gold FM Romania - 31 May 2023 10:45:34
ieri 09:13
_ Alpinism: Deces al unui german în Himalaya
ieri 08:33
_ Ucraina: Sângerarea
|
Comentarii:
Adauga Comentariu