![]() Comentarii Adauga Comentariu _ NASA a lovit în mod controlat un asteroid cu o navă spaţială. Ce au vrut să vadă cercetătorii![]() NASA a lovit în mod controlat un asteroid cu o navă spaţială. Ce au vrut să vadă cercetătoriiUn asteroid a format un nor de resturi după ce anul trecut a fost lovit intenţionat de o navă spaţială NASA. Norul este studiat de cercetători care, astfel, încearcă să afle din ce este format asteroidul. Telescoapele din întreaga lume au fost în alertă în septembrie 2022 atunci când o navă spaţială a NASA s-a prăbuşit intenţionat pe un asteroid. Inginerii au încercat să schimbe viteza şi traiectoria corpului ceresc, studiind o metodă prin care o rocă spaţială periculoasă, aflată pe un curs de coliziune cu Pământul, ar putea fi deviată. A fost pentru prima dată când omenirea şi-a propus să schimbe mişcarea unui obiect ceresc, iar rezultatele au arătat că tehnologia ar putea fi folosită în viitor. Noile informaţii publicate marţi de astronomii care au folosit telescopul unui observator din Chile dezvăluie imagini detaliate ale resturilor provenite din coliziunea cu nava NASA, potrivit CNN. Iniţial, norul de resturi care s-a ridicat de pe suprafaţa asteroidului a părut a fi format din particule fine. Ulteroir, echipa de cercetători a observat alte structuri în norul de resturi, cum ar fi aglomerări şi spirale de particule mai mari, precum şi o coadă lungă asemănătoare unei comete. Cercetătorii au avut ocazia să privească norul printr-un curcubeu de lumină pentru a căuta urme de substanţe chimice şi gaze. Totuşi, echipa nu a putut detecta apă sau oxigen.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
15:32
_ Se depune praful?
10:31
_ Curs valutar, 30 mai
05:32
_ May 30 in history
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:31:03
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:32:57
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:35:36
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:39:40
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:43:06
ieri 21:51
_Marius Tucă Show - 29 May 2023 19:47:54
ieri 20:51
_ Marea Tăcere
ieri 19:30
_Gold FM Romania - 29 May 2023 18:24:17
ieri 19:30
_Gold FM Romania - 29 May 2023 19:10:53
ieri 19:11
_ COMENTARIU Lelia MUNTEANU - An honest job
ieri 18:31
_ Culisele demisiei șefului ANAF
ieri 17:51
_ Lucian Heiuş, şeful ANAF, a demisionat
ieri 17:31
_ A demisionat șeful ANAF, Lucian Heiuș
ieri 17:10
_Gold FM Romania - 29 May 2023 16:26:41
ieri |
Comentarii:
Adauga Comentariu