23:59
Comentarii Adauga Comentariu

ÎNCĂ O PALMĂ PENTRU JUSTIȚIA PROGRESISTĂ. Tribunalul București l-a achitat pe Vasile Blaga, achitat în dosarul de trafic de influență; decizia nu e definitivă. Motivația Judecătorului: FAPTA NU EXISTĂ

Tribunalul București a decis luni achitarea lui Vasile Blaga, fost secretar general al PDL, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

a7e7fc79-0bdf-498f-b8c1-c609b10da421

Instanța a mai dispus ridicarea sechestrului pus în timpul urmăririi penale pe averea lui Blaga.

Decizia instanței nu este definitivă, iar DNA poate face apel.

La ultimul termen al procesului din 20 octombrie, Vasile Blaga a declarat că este nevinovat și a solicitat să fie achitat.

"Toți martorii au declarat în instanță că nu mă cunosc. Hăhăianu a declarat că nu mă cunoaște și că nu am intervenit pentru numirea lui. Cum puteam face trafic de influență pentru cineva pe care nu îl cunosc? Au spus că mi-au dat bani în sediul din Modrogan, nr. 22, când eu nu am avut niciodată birou acolo. Să nu știi când ai dat bani, unde i-ai dat și să minți cu nerușinare. Sunt complet nevinovat", a spus Blaga, în ultimul cuvânt în fața instanței.

Pe de altă parte, un procuror DNA a cerut atunci judecătorilor condamnarea lui Vasile Blaga la închisoare și confiscarea sumei de 700.000 de euro pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Vasile Blaga a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie 2016 de DNA Ploiești, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenței, astfel încât respectiva firmă să obțină contracte cu două companii naționale.

"În perioada 2011 — 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale", afirmă procurorii.

Potrivit DNA, Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan și 200.000 de euro printr-un alt intermediar.

În rechizitoriul întocmit de DNA se arată că o serie de firme care aveau comportament de tip fantomă erau folosite de Gheorghe Ștefan și Vasile Blaga pentru a scoate bani din companii naționale pentru PDL.

Conform documentului, la nivelul anului 2009 în cadrul PDL a existat o înțelegere între secretarul general Vasile Blaga și vicepreședintele Gheorghe Ștefan, în sensul obținerii de bani pentru partid.

"Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să 'cotizeze' pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, Ștefan Gheorghe (...) a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană (...) a fost dispusă să contribuie — indirect — la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică spre diverse societăți indicate. (...) Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională — prin licitații trucate — cu firma lui Berdilă Horațiu Bruno, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procent prestabilit din valoarea contractelor", arată DNA.


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

TRAGIC. Un bărbat din Texas a murit vaccinat cu Moderna, după ce a fost forțat să ia vaccinul împotriva COVID-19 pentru a rămâne pe lista de transplant pulmonar

Președintele Trump le cere democraților să se ocupe de jafurile prin spargeri sau să cheme Garda Națională

DEZVLUIT: Pacienții complet vaccinați prezintă simptome ușoare după infecția cu Omicron în Botswana - nevaccinați nu prezintă simptome deloc

NICUȘOR MINTE MINTE MINTE , în timp ce bucureștrenii rabdă de frig în case. Câciu, despre discuţia cu Nicuşor Dan privind termoficarea din Bucureşti: primarul nu m-a sunat, face ping-pong pe Facebook

_ Primul președinte de partid care reacționează la decizia HALUCINANTĂ a Comisiei Europene: 'Neomarxistii de la Bruxelles sunt chiar nesimțiți!'

Culmea Totalitarismul Progresist. Mai rău ca un animal: și inoculat și implantat ca să ți se verifice permanent inocularea și pe umbli. Suedia: Ia-ți pașaportul pentru vaccin împotriva Covid-19 într-un cip implantat în mână (VIDEO)

Putin își bate joc în mod deschis de SUA – spune că decizia lui Biden de a candida pentru realegere „a fost absolut corectă”, deși funcțiile cognitive ale lui Biden se află într-o deteriorare rapidă

_ Mark Meadows va coopera cu Comitetul Sham din 6 ianuarie după ce a fost amenințat cu acuzații de dispreț penal de către Liz Cheney

Casa Albă întrerupe sunetul lui Biden și îi pune muzică tare de îndată ce acesta începe să divagheze în afara scenariului (VIDEO)

_ Putin respinge preocupările NATO şi avertizează că nu va tolera activităţi militare în Ucraina

TRANSEXUALUL ȘEF LA EDUCAȚIE. Suedia oficializează primul ministru transgender din Guvern: Lina Axelsson Kihlblom a devenit ministru al Școlilor

_ Piers Morgan spune că Fauci ar trebui să „își lase ego-ul deoparte... și să tacă dracului” (VIDEO)

_ VIDEO - Renault scoate o mașină electrică zburătore, la 60 de ani de la modelul clasic 4

_ Barack Obama și Dr. Fauci �surprind� copiii de la școala elementară DC pentru a-i �ncuraja pe copii să devină Vaxxed (VIDEO)

_ Marjorie Taylor Greene ÎNCĂSTEAZĂ pe Nancy Mace pentru că a fost de partea lui Ilhan Omar

CE MAI FAC ELEVII LA ȘCOALĂ PRIN SUA: Poliția: O tânără de 15 ani a ucis trei elevi într-o împușcătură în liceul din Michigan; Alți șase, inclusiv un profesor, răniți (Actualizare: opt răniți)

SUA. Lousiana: Judecătorul federal blochează mandatul vaccinurilor la nivel național – protejează lucrătorii din domeniul sănătății din întreaga America

_ ALERTĂ Incendiu URIAȘ de vegetație lângă Piatra Neamț, flăcările amenință zeci de case: Intervin pompieri din 3 județe / VIDEO

_ „Am fost înghețat de frică:” Victima Epstein depune mărturie că Ghislaine Maxwell a fost prezentă și a participat la abuzuri sexuale – Moștenitoarea ar fi început să îngrijească victima începând cu 14 ani

_ Joe Biden are aceeași supărare ca românii: Benzina este scumpă, deși petrolul s-a ieftinit - Casa Albă acuză marile companii

_ Grupul de media, inclusiv CNN, ABC, NYT și WaPo, depune un brief juridic ALĂTURându-se ofertei lui Steve Bannon de a desigila documentele de la DOJ în dosarul de dispreț al Congresului

"Aceasta nu este știință sau medicină, este o decizie politică" Dr. și col. Lawrence Sellin despre Tratamentele curente pentru COVID

_ Un seism de adâncime a avut loc în Vrancea

_ Procesul lui Ghislaine Maxwell începe cu urmărirea penală a unui judecător Obama și a fiicei lui Jim Comey – Vor fi dezvăluite legăturile cu FBI și guvernul SUA?

_ FOTO Incendiu de vegetaţie pe Muntele Pietricica, lângă Piatra Neamţ. Focul uriaş se apropie de zonele locuite

_ Președintele FED, Powell, retrage în sfârșit cuvântul „tranzitoriu” cu privire la inflație (la un nivel maxim de 3 decenii) – Acum preocupat de noua variantă COVID

_ „Declinul lui cognitiv este prea mult. Dacă nu este capabil să fie președinte, trebuie să demisioneze” – Fostul medic prezidențial îi cere lui Biden să demisioneze

TRĂDAREA DE ȚARĂ A ÎNTREGII CLASE POLITICE ROMÂNEȘTI. Ilie Șerbănescu - Din gazul de la Marea Neagră izvorăște obligația ieșirii din (federalista și progresista) UE

_ VIDEO În necropola naţională a Franţei va fi înhumată, pentru prima dată, o femeie de culoare

_ RĂSTURNARE DE SITUAȚIE despre răspândirea tulpinii africane: OMS infirmă toate deciziile luate de guvernele lumii

_ Putin spune că Rusia va avea în curând o nouă rachetă hipersonică – se așteaptă ca ultimele rachete de croazieră hipersonice Zircon să intre în uz oficial anul viitor

_ Ministrul Mediului vrea o taxare diferențiată pentru rablele din trafic

_ ȘOCANT: RFK Jr. susține că Fauci a fost ucis, torturat, orfani săraci din minorități în anii 1980

_ Casa Albă �ntrerupe sunetul lui Biden și scoate muzică tare de �ndată ce �ncepe să divagă �n afara scenariului (VIDEO)

_ Eric Swalwell își pierde „răbdarea la Covid”, acuză nevaccinat că și-a amenințat copiii mici în tirada pe Twitter

_ NATO cere Rusiei să reducă tensiunile / Diferenţa de abordare faţă de Ucraina şi aliaţi precum România

_ Ambasadorul României în Federaţia Rusă a avut o întâlnire cu patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kirill la Moscova

_ Fostă MISS, soţia celebrului 'El Chapo', traficantul de droguri condamnat la închisoare pe viață, ajunge în pușcărie

_ Suedia: Ia-ți pașaportul pentru vaccin împotriva Covid-19 într-un cip în mână (VIDEO)

_ Aur într-un cont protejat de impozite? Ce nu vor băncile mari să știți

„Declinul lui cognitiv este prea mult. Dacă nu este capabil să fie președinte, trebuie să demisioneze” – Fostul medic prezidențial îi cere lui Biden să demisioneze

_ „Put You White Opossums in a gaz Chamber” – Black Man în flux audio live „Twitter Space” Avocații pentru „White Genocid” (VIDEO)

_ Ministrul de Finanţe vrea să atingă „cartoful fierbinte”: pensiile speciale

_ Sorin Grindeanu anunţă că România va investi 73 de miliarde de euro în infrastructură în următorii 10 ani

_ OMS: 'Persoanele expuse riscului de infectare cu coronavirus ar trebui să evite călătoriile'

_ Sepsi Sfântu Gheorghe este prima echipă calificată în semifinalele Cupei României

_ Putin își bate joc în mod deschis de SUA – spune că decizia lui Biden de a candida pentru realege „a fost absolut corectă”

_ COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Pariul cel mare pus pe capul variantei Omicron

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Nassim Taleb, despre covid şi senicid: “Ucigând bătrâni îţi reduci propria speranţă de viaţă”

_ Semnal tras de Rareș Bogdan! Atrage atenția asupra DERAPAJELOR SFIDĂTOARE din ultima perioadă

_ VIDEO| Atac armat într-un liceu din SUA: Un elev de 15 ani a omorât mai multe persoane

_ VIDEO Când deviza 'vrem o țară ca afară' nu ne mai place: 3 elevi uciși, 6 răniți, într-un atac în SUA - Criminalul este un elev de 15 ani

_ Joe Biden susține că „obișnuia să conducă o remorcă de tractor” într-o întâlnire incomodă de la Technical College din Minnesota (VIDEO)

_ RUPTĂ: Chris Cuomo a fost suspendat „la infinit” de CNN

_ A fost dezvăluit FINALUL serialului 'La casa de papel': interpretul Profesorului a plâns 'ca un copil'

_ 80% din români vor servi de Crăciun carne de porc din import

_ Primul robot viu care se poate reproduce: sistemul nu este văzut la plante sau animale (STUDIU)

_ Rittenhouse țintește pe Lin Wood

_ Atenţionare de călătorie în Bulgaria. Autorităţile avertizează că vor fi cozi la frontieră

_ Franţa a înregistrat o creştere economică de 3,0% în trimestrul al treilea din 2021


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 474, afisate in 8 pagini.