![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Emma Răducanu a fost eliminată în turul al doilea al Australian Open![]() Emma Răducanu a fost eliminată în turul al doilea al Australian OpenEmma Răducanu, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 17, cu probleme la mâna dreaptă, a ratat calificarea în turul al treilea al Australian Open, după ce a fost învinsă, joi, cu scorul de 6-4, 4-6, 6-3, de Danka Kovinici din Muntenegru, locul 98 WTA, informează News.ro. În ciuda accidentării, Răducanu a făcut un meci bun pe Margaret Court Arena, dominându-şi clar adversara în unele momente. Din nefericire, în decisiv, ea şi-a pierdut inspiraţia şi precizia, a cedat fizic şi i-a permis sportivei din Muntenegru să ajungă pentru prima dată în cariera ei în turul al treilea al unui grand slam. Cu răni la mâna dreaptă cu care ţine racheta, jucătoarea britanică a făcut o adevărată demonstraţie de tehnică şi tactică în faţa sportivei din Muntenegru. Fără a putea lovi puternic, Răducanu, mereu cu zâmbetul pe buze, semn al nedramatizării situaţiei în care se afla, a ţinut-o pe Kovinici numai în stopuri, scurte şi slice-uri. Sportiva de 19 ani şi-a plimbat pe tot terenul adversara şi a rupt foarte bine ritmul cu reverul, aproape singura lovitură de forţă disponibilă. Emma Răducanu a început furtunos meciul şi a condus cu 3-0, după două break-uri. Kovinici a recuparat din diferenţă până la scorul de 3-2, moment în care Răducanu a solicitat un time-out medical pentru o rană la palma dreaptă, care a primit un pansament. Jucătoarea de 27 de ani a reuşit să întoarcă scorul în favoarea ei, pe fondul problemelor rivalei, ajungând la 5-3. Kovinici a servit pentru set, dar Răducanu şi-a început recitalul şi a obţinut break-ul. Kovinici a câştigat până la urmă primul set, scor 6-4, după 45 de minute de joc. În setul al doilea, Răducanu s-a impus în primul ghem pe serviciul adversarei şi şi-a menţinut avantajul până la 4-2. Luptând aprig, cu toate resursele de care dispune, Kovinici a egalat la 4, dar nu a făcut apoi faţă jocului frumos şi eficient al adversarei, care a egalat la seturi tot cu 6-4, după o oră şi 44 de minute. Startul decisivului a fost foarte disputat. Kovinici şi-a fructificat greu serviciul în primul set, apoi a obţinut break-ul la 2-1, dar nu l-a consolidat şi Răducanu a revenit la un ghem diferenţă. Sportiva din Muntenegru a mai câştigat o dată pe serviciul Emmei, de data aceasta decisiv, pentru că şi-a menţinut avantajul până la final, încheind setul cu 6-3, după două ore şi 38 de minute. Kovinici va evolua în faza următoare cu Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, sau cu brazilianca Beatriz Haddad Maia, locul 83 WTA.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:54
_ Secretele formării timusului dezvăluite
ieri 23:54
_ Găsirea supraconductivității în nichelați
ieri 23:54
_ Cum și-a primit universul câmpul magnetic
ieri 23:44
_ Secretele formării timusului dezvăluite
ieri 19:47
_ Prince of Wales' Bucharest visit roundup
ieri 19:43
_ Peter Thiel renunță la consiliul lui Meta
ieri 19:02
_ Belarus furnizează arme Rusiei
ieri 17:43
Secretele formării timusului dezvăluite
ieri 15:53
_ Revizuirea istoriei teoremei CPT
ieri 15:53
_ Unde sunt următorii virusuri zoonotice?
ieri 15:53
_ Poliția publică este o instituție lacomă
ieri 15:53
_ Urbanismul timpuriu găsit în Amazon
ieri 14:40
_ De ce se tem șoarecii masculi de banane?
ieri 11:52
_ Festival dedicat plutăritului
ieri 10:38
_ Jamie Redknapp dezvăluie, în glumă
ieri 10:13
_ VIDEO - Manifestație pro-Dodon la Chișinău
ieri 08:22
_ Klaus Iohannis a promulgat Legea Offshore
ieri 07:53
_ 21 de judeţe sub cod galben de ploi
ieri 07:17
_ Prince Charles, on visit to Romania
|
Comentarii:
Adauga Comentariu