![]() Comentarii Adauga Comentariu _ INTERVIU MEDIAFAX. Cine este antreprenorul român Cornel Amariei, fondatorul dotLumen, prin care vrea să dezvolte ochelari pentru nevăzători, şi care a atras o finanţare de 9 mil. euro de la UE![]() INTERVIU MEDIAFAX. Cine este antreprenorul român Cornel Amariei, fondatorul dotLumen, prin care vrea să dezvolte ochelari pentru nevăzători, şi care a atras o finanţare de 9 mil. euro de la UESistemul .lumen se află în stadiul de cercetare şi dezvoltare, fiind testaţi cu peste 200 de nevăzători, implicaţi în diferite forme de testare, de la tehnologii fundamentale, la produs. „O să publicăm un timeline de lansare a produsului în lunile ce urmează, focusul acum este pe scalarea companiei.” „Avem un target de preţ de 5.000 de euro, dar nu dorim ca nevăzătorii să plătească pentru acest sistem. Pe tot globul există sisteme de rambursare sau subvenţionare ale tehnologiilor asistive.” Autor: Alexandra Cepăreanu Cornel Amariei, 27 ani, este antreprenor român şi fondator al start-up-ului românesc dotLumen, prin care dezvoltă o pereche de ochelari pentru nevăzători şi care a atras recent o finanţare în valoare de peste 9 milioane de euro din partea Acceleratorului Consiliului European pentru Inovaţie (EIC), unul dintre cele mai competitive programe de finanţare la nivel european, unde rata de succes e de 8,1%, punând astfel România pe harta investiţiilor Europene. „Este un moment istoric pentru România să câştigăm cele mai selecte fonduri de inovaţie din Europa. Ne pune pe o hartă cu care ar trebui să ne mândrim. Majoritatea sumei se va împărţii între research and development (R&D) – să avansăm cercetarea fundamentală, dezvoltarea produsului şi finalizarea procesului de a face produsul manufacturabil; şi Business Development – să fondăm o echipa solidă de business developers ce să crească partner network-ul companiei”, a spus într-un interviu pentru MEDIAFAX Cornel Amariei, CEO al start-up-ului .lumen - Glasses for the Blind. Ambiţia de a dezvolta produsul care să ajute persoanele nevăzătoare a pornit şi de la faptul că antreprenorul român s-a născut într-o familie în care ambii părinţi, dar şi sora acestuia, sunt persoane cu dizabilităţi. „Crescând într-o astfel de familie mi-am dat seama cât de importantă este tehnologia asistivă, şi cât de puţină este disponibilă. Când vine vorba de nevăzători, avem 40.000 în lume acum şi acest număr creşte către 100.000 până în 2050. Şi există câteva soluţii pentru o parte din provocările pe care ei le au zi de zi, dar când vine vorba de mobilitatea nevăzătorilor, avem doar două soluţii şi au mii de ani: câinele ghid şi bastonul pentru nevăzători.” Astfel, start-up-ul .lumen construieşte un sistem de asistenţă sub forma unor ochelari ce fac aceleaşi lucruri precum un câine ghid, dar fără dezavantajele ce fac din câinele ghid o soluţie non-scalabilă, a explicat Cornel Amariei, care în 2019 a fost nominalizat de Forbes SUA drept unul dintre cei mai influenţi tineri sub vârsta de 30 de ani. „Practic, folosim tehnologie de condus autonom, scalată la ceva ce poţi purta”, a simplificat antreprenorul român. În prezent, ochelarii .lumen sunt încă în stadiul de cercetare şi dezvoltare, fiind testaţi cu peste 200 de nevăzători, implicaţi în diferite forme de testare, de la tehnologii fundamentale, la produs. „Sistemul .lumen este în cercetare şi dezvoltare, nu este pe piaţă. O să publicăm un timeline de lansare a produsului în lunile ce urmează, însă focusul acum este pe scalarea companiei.” În ceea ce priveşte preţul unei astfel de perechi de ochelari, acesta va fi în jurul sumei de 5.000 de euro, a menţionat Cornel Amariei. „Nu dorim ca nevăzătorii să plătească pentru acest sistem. Pe tot globul există sisteme de rambursare sau subvenţionare ale tehnologiilor asistive. Astfel, persoanele cu deficit sau lipsă de vedere vor putea beneficia chiar şi gratuit. În plus, o să lansăm un partner network internaţional format din asociaţii pentru nevăzători şi din dealeri de tehnologii asistive. Prin acest partner network, persoanele cu dizabilităţi vizuale pot testa şi primii asistenţă în achiziţionarea unui sistem .lumen. De asemenea vor primii şi un training iniţial.” În spatele start-up-ului .lumen este o echipă care numără în prezent 40 de persoane, iar ţinta lui Cornel Amariei este să ajungă la o echipă de 100 de oameni în a doua jumătate a anului 2022. De asemenea, de când a fost înfiinţat, mai exact din mai 2020, şi până în prezent, start-up-ul dezvoltat de Cornel Amariei a atras finanţări totale în valoare de 15 milioane de euro. În continuare, pe lângă planurile de lansare a ochelarilor şi recurtarea de specialişti, antreprenorul român şi-a propus să scaleze start-up-ul pe care l-a creat şi să contribuie la dezvoltarea României în domeniul inovării. „Vreau să scalez .lumen pentru a putea să se detaşeze ca lider global în domenile cheie în care se află. De asemenea, în celălalt business, X by Ascendis – divizia de inovaţie a grupului Ascendis pe care am co-fondat-o, plănuim să ajutăm alte organizaţii să inoveze cu programele nostre de consultanţă. Am învăţat foarte multe despre inovaţie în România, în ultimul an, şi consider că este timpul să ajutăm România să iasă de pe ultimul loc în UE la inovare”, a conchis Cornel Amariei.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:54
_ Secretele formării timusului dezvăluite
ieri 23:54
_ Găsirea supraconductivității în nichelați
ieri 23:54
_ Cum și-a primit universul câmpul magnetic
ieri 23:44
_ Secretele formării timusului dezvăluite
ieri 19:47
_ Prince of Wales' Bucharest visit roundup
ieri 19:43
_ Peter Thiel renunță la consiliul lui Meta
ieri 19:02
_ Belarus furnizează arme Rusiei
ieri 17:43
Secretele formării timusului dezvăluite
ieri 15:53
_ Revizuirea istoriei teoremei CPT
ieri 15:53
_ Unde sunt următorii virusuri zoonotice?
ieri 15:53
_ Poliția publică este o instituție lacomă
ieri 15:53
_ Urbanismul timpuriu găsit în Amazon
ieri 14:40
_ De ce se tem șoarecii masculi de banane?
ieri 11:52
_ Festival dedicat plutăritului
ieri 10:38
_ Jamie Redknapp dezvăluie, în glumă
ieri 10:13
_ VIDEO - Manifestație pro-Dodon la Chișinău
ieri 08:22
_ Klaus Iohannis a promulgat Legea Offshore
ieri 07:53
_ 21 de judeţe sub cod galben de ploi
|
Comentarii:
Adauga Comentariu