23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Minciunile Cenuşiului Tudose, despre Shhaideh şi Plumb: Ambele sunt pe relaţia cu Bruxelles. Percepţia acolo e cu totul alta decât realitatea de aici" Şefa FMI Lagarde e cercetată penal de mai mulți ani şi Bruxelles-ul o pupă-n fund zilnic.

"Pe această zonă, aşa cum şi la justiţiabili, cine greşeşte plăteşte, trebuie să existe şi o răspundere a magistraţilor.

În ceea ce priveşte partea guvernamentală a problemei, nu pot să fie alături de colegii mei din Guvern care sunt astăzi într-un fel de stres pe această problemă.

Trebuie să înţeleagă toată lumea că cea mai mare problemă pe care o avem este ca actul de guvernare să se desfăşoare în mod normal, să ducem programul de guvernare la capăt, iar un element important în acest prgram este atragerea de fonduri europene.

În cazul celor două colege aveo o realitate şi o percepţie. Realitatea este că există prezumţia de nevinovăţie, au fost o mulţime de cazuri în care cei care au fost puşi sub acuzare în diverse etape ale procesului penal s-au dovedit a fi nevinovaţi, cu vieţile distruse sau schimbate total.

Dar avem şi o percepţie, iar percepţia de la Bruxelles este cu totul alta decât realitatea de aici. Dat fiind faptul că cele două colege sunt exact pe zona acesta cu relaţia cu Bruxelles, de aici apare problema. Am o părere persoanală pe care v-am spus-o şi o impunere ca şef al Guvernului", a declarat premierul Mihai Tudose, după întâlnirea cu şeful PSD, Liviu Dragnea, la Parlament.

Pe de altă parte, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu ia în calcul demisa miniştrilor Rovana Plumb şi Sevil Shhaideh.

 

19 Decembrie 2016 - Mediafax

Christine Lagarde, directorul FMI, a fost găsită Vinovată Penal într-un dosar de fraudă de €400 milioane

Conducerea FMI se reuneşte pentru a discuta despre situaţia directorului Christine Lagarde, directorul FMI, găsită vinovată într-un dosar de fraudă de €400 milioane/ Conducerea FMI se reuneşte pentru a discuta despre situaţia directorului de: Mihai Draghici - Mediafax Christine Lagarde, directorul Fondului Monetar Internaţional, a fost găsită vinovată de "neglijenţă" de către judecătorii Curţii de justiţie a Franţei în procesul privind plăţi ilegale în valoare de 400 de milioane de euro făcute către omul de afaceri francez Bernard Tapie.

UPDATE 17:25 Conducerea Fondului Monetar Internaţional se va reuni "în scurt timp" pentru a analiza verdictul de neglijenţă stabilit de o instanţă din Franţa în cazul directorului instituţiei, Christine Lagarde, anunţă purtătorul de cuvânt al FMI, citat de cotidianul Le Figaro.

"Consiliul de administraţie al FMI, reprezentând cele 189 de state membre, se va reuni în scurt timp pentru a evalua cele mai recente evoluţii", a declarat Gerry Rice, purtătorul de cuvânt al instituţiei internaţionale.

Reuniunea va avea loc luni, au declarat surse din cadrul FMI.(n.Red. Reuniunea a avut loc şi Lagarde a rămas bine mersi şefa FMI)

Christine Lagarde, directorul Fondului Monetar Internaţional, a fost găsită vinovată de "neglijenţă" de către judecătorii Curţii de justiţie a Franţei în procesul privind plăţi ilegale în valoare de 400 de milioane de euro făcute către omul de afaceri francez Bernard Tapie.

Christine Lagarde, directorul FMI, găsită vinovată de "neglijenţă în serviciu" în cazul Bernard Tapie

Christine Lagarde, directorul Fondului Monetar Internaţional, a fost găsită vinovată de "neglijenţă în serviciu" de către judecătorii Curţii de justiţie a Franţei în procesul privind plăţi ilegale în valoare de 400 de milioane de euro făcute către omul de afaceri francez Bernard Tapie.

Christine Lagarde risca până la un an de închisoare şi o amendă penală de 15.000 de euro.

Decizia Curţii de Justiţie a Republicii Franţa poate fi contestată la Curtea de Casaţie.

Conform unor surse citate de postul francez RTL, Christine Lagarde a părăsit Franţa înainte de anunţarea verdictului, fiind la Washington. Statutul FMI nu prevede demiterea automată în cazul condamnării.

Cazul datează de acum aproape 20 de ani, când Christine Lagarde era ministru al Economiei în Administraţia preşedintelui Nicolas Sarkozy. Christine Lagarde fusese inculpată în Franţa în decembrie 2015, iar pentru iniţierea procesului a fost nevoie de aprobarea instanţei supreme. Decizia de inculpare, în decembrie 2015, a fost surprinzătoare, dat fiind că procurorii recomandaseră în septembrie încetarea anchetei care o viza pe Christine Lagarde.

Fostul ministru al Economiei, Christine Lagarde, a fost cercetată pentru neglijenţă în serviciu, reproşându-i-se că nu s-a opus unei decizii de arbitraj şi nu a formulat recurs contra sentinţei din iulie 2008 care îl favoriza pe Bernard Tapie. Dosarul se referă la o sentinţă de arbitraj prin care Bernard Tapie a primit 403 milioane de euro, dintre care 45 de milioane ca prejudiciu moral, pentru încheierea unui litigiu cu Banca Crédit Lyonnais privind vânzarea Adidas în 1994.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

FOTO. Alunecare de teren într-un sat din Brașov: zeci de animale au murit

Cluj: Căutări, după ce hainele și cheia mașinii unui bărbat au fost găsite pe malul lacului Beliș

Suceava: Un urs a omorât două oi

Statele Unite ale Americii fac presiuni asupra Tunisiei pentru a reveni pe calea democrației

FOTO Efectele fenomenelor meteo extreme: acoperișuri smulse și copaci doborâți. Un copil a murit / Trafic feroviar afectat

Cum arăta un drum făcut de Romani, acum 2000 de ani?

O femeie a condus mașina fără permis și a provocat un grav accident rutier. Unul dintre copiii ei a murit

Poziţii pentru o penetrare foarte adâncă. Află cum atingi plăcerea maximă

Cel mai şocant şi mai căutat pictorial Playboy. ANDA ADAM, cu ţeava de duş între fese FOTO INCENDIAR

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

FOTO Incendiu puternic, la groapa de gunoi din Arad. Pericol de extindere a flăcărilor / Mesaj RO-ALERT

Soroșistul Barna continuă să mintă de îngheață apele vara în cel mai pur stil bolșevic, Neobolșevicul cere din nou împotriva Constituției, Discriminarea Nevaccinaților

Ana Maria Mocanu, GOALĂ la duş. Imagini de infarct FOTO XXX

IOHANNIS NICI N-A BINEVOIT SA ANUNTE. ROMANIA A ACCEPTAT CA APROAPE 2000 DE IMIGRANTI AFRICANI SA VINA IN ROMANIA. Desi suntem cea mai saraca tara din Europa alaturi de Bulgaria si desi in mai se anuntase cifra de 657

SUA. Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) confirmă că încărcăturile virale la persoanele Vaccinate cu Delta sunt foarte infecțioase, așa că a decis ca VACCINAȚII să fie obligați să poarte măști

Fitch: Politica fiscala prociclica a Romaniei si majorarile salariale rapide din 2017 sporesc riscul de supraincalzire

În timp ce milioane de români nu au un loc de muncă, Creşte numărul de migranți asiatici angajaţi în România. România a adus 11.000 de străini din state non-UE în prima jumătate a lui 2019, mai mulţi decât în tot anul 2018

Anca Serea, filmată în timp ce face SEX. Totul a fost făcut public la TV

Restricțiile de circulație afectează accesul consumatorilor la băuturi. Ce categorii sunt exceptate

Poliția olandeză a descoperit "cel mai mare" laborator de metamfetamină din țară. Ce cantitate de droguri producea zilnic

Ion Cristoiu: Cum a revoluționat Caragiale gazetăria românească

Imagini inedite. Un șofer conduce printr-o pădure în flăcări FOTO VIDEO

Scrisoare emoționantă către nevaccinați. Răzvan Cherecheș postează mesajul unei femei care și-a pierdut soțul în lupta cu COVID-19

METEO Cod portocaliu de vijelii și averse pentru 10 județe

Ministrul Economiei, Florin Cîțu, explică ratingul Standard & Poor's: "Semnal clar pentru toți investitorii din lume"

"Nasc și la Moldova, Oameni". 100 de medici români se opun Legii Vaccinării cu Forța, inițiată de neomarxiști. Medicii au lansat o scrisoare deschisă. Rușine oricărui medic care nu se alătură acestui demers.

Raed Arafat trece peste autorităţile locale: Timişoara şi localităţile limitrofe rămân în carantină

Protest la Guvern împotriva proiectului Legii Vacinării cu Forța. Fluierul susține dreptul persoanei de a dispune de ea însăși și se opune legiferării aplicării tratementelor medicale cu forța. Asemenea practici sunt tipice statelor totalitare

Andreea de la "Insula Iubirii", apariţii XXX pe un site de escorte! Fosta concurentă a arătat tot

Mizeria progresistă nu are limite Franțuzitul progresist Julien Cioloș, poreclit fiul lui Soros, împreună cu toată gașca neomarxistă USR-istă au votat că "bărbații pot naște"

Programarea orientată pe obiecte este moartă. Să fie oare, adevărat?

FOTO Recunoștința animalelor: pui de căprioară, de nedespărțit de salvatorul său

FOTO Efectele fenomenelor meteo extreme: acoperișuri smulse și copaci doborâți. Un arbore a căzut peste doi copii

George Simion sare la gâtul lui Ninel Peia și a Partidului Neamul Românesc. Ăștia sunt "dușmanii țării", Simioane, când soroșiștii vând țara și tu te uiți la ei cum o Vând?

Jerusalem Post: Finanțările lui SOROS vizează crearea unui Haos Global care să distrugă autoritatea Statelor Naționale.

DECLARAȚIA Grupului pentru România - privind acțiunile asociațiilor şi fundațiilor finanțate de magnatul Soros pe teritoriul României

Christian Serratos i-a luat locul lui Jennifer Lopez! O interpretează pe Selena în noua serie Netflix!

Cum explică Traian Băsescu rezultatele alegerilor: Măsurile fără logică au fost taxate

METEO - 26 noiembrie. Vremea în România: ANM a emis Cod galben de ceață în șase județe

Brașov: Bărbatul bănuit că ar fi săvârșit crima de la Săcele, arestat pentru 30 de zile

A filmat timp de 4 săptămâni toate femeile care au folosit toaleta unui restaurant. Bărbatul este acum căutat de poliţie

ISTORIE. REMEMBER 22 DECEMBRIE 1989. Cum a ajuns NUCLEUL COMINTERNIST BOLȘEVIC DUR care a controlat PSD-ul și parțial România timp de 70 de ani - să facă azi pe Patrioții Români....

Clive Owen, alături de Julianne Moore în ''Lisey's Story'' de Stephen King și JJ Abrams

Cum îl doare-n cot pe Nicuşor Dan de bucureșteni după ce le-a promis alegătorilor "că o să Salveze Bucureştiul". Nici măcar nu trece pe la Servici

Mamă şi fiică, actriţe de FILME PORNO împreună: Facem sex cu acelaşi bărbat FOTO XXX

ŞOC PRINTRE MANELIŞTI. Raluca Drăgoi a fost bătută la nunta la care a cântat FOTO

Rara Avis. Jocurile Olimpice. Canotoarele Ancuța Bodnar și Simona Radiș au adus prima medalie de aur pentru România

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Sărbătoarea progresisto-soroşistă "Fără Pantaloni la Metrou" sau Cum să Distrugem Morala Tradițională. Fanaticii progresişti au dansat în fundul gol la metrou cu crucea în mână ca să-şi bată joc de religie

Geanina Lungu, principala prezentatoare de știri de la RTV, demisionează după șase ani

Primul oraș european care va începe vaccinarea femeilor însărcinate

Românii ținuți în cea mai cruntă sărăcie deși muncesc lună de lună. Peste 2,5 milioane de salariați români rămân cu cel mult 1.000 de lei în mână, după taxare

ALINA PLUGARU a făcut sex în pădure. Cum s-a dat de gol

Numărătoarea paralelă FINALĂ a PSD: Ponta - 40,51%, Iohannis - 29,52%. Să vedem cine minte ACL sau PSD? PSD se pare că a numărat corect de data asta sau a manevrat secțiile la care rezultatele au întârziat

Hunedoara: Protest la termocentrala Mintia - 25 de lideri sindicali și angajați au declarat greva foamei. Distrugerea industrie pe cărbune se face la ordinul progresiștilor UE de la Bruxelles și a lobby-ului facut de ONG-urile lui George Soros

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENȚIALE Tulcea: Ponta - 42,76%, Iohannis - 26,25%, Udrea - 9,29%

ŞOCANT! Drogurile i-au PERFORAT cerul GURII. Cum arată gura acestei persoane după o doză mare de COCAINĂ

Sergiu Nicolaescu - era nepotul lui Ion Gheorghe Maurer. Nesimțitul trădător, părtaș al Puciului Moscovit din Decembrie 1989, a vrut să joace rolul lui Mihai Viteazul, în locul lui Amza Pellea. Noroc cu Ceaușescu care nu l-a lăsat să ia rolul.

Elevă de 15 ani, filmată în timp ce face sex. Imaginile au ajuns pe internet, toţi prietenii ei au văzut scenele XXX

Mașina „complet autonomă”? Luminar spune că lidarul său poate duce mașina acolo


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 106, afisate in 2 pagini.