23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Cum îi scuipă între ochi globaliștii progresiști pe cei mai săraci. Franța: Bilderbergul Macron, fost finanțist la banca multimiliardarului Rothschild, stârnește noi controverse, spunând că 'unii' ar trebui să caute de muncă în loc 'să facă scandal'

Nota Redacției

Vedeți ce-nseamnă să-l alegeți pe unul pe care-l doare-n fund de cei mulți? E plin de astfel de cazuri și la noi

Altfel nu s-ar fi liberalizat prețul la gaze și la electricitate de către Cioloș-SOROS în septembrie 2016, și nu s-ar fi aprobat de PSD în aprilie 2017, în detrimentul populației României, cu 5 ani înainte de începutul liberalizării complete agreat cu UE-ul.

Altfel nu s-ar fi concesionat pe nimic către austrieci, tot petrolul țării și 50% din gazele noastre în loc ca miliardele furate să meargă la învățământ și la sănătate.

Altfel nu ar mai rânji Iohannis atunci când se întâlnește cu șeful OMV, fără a spune nimic populației despre cum sunt suntem furați de propriei noastre resurse prin redevențe de nimic.

Altfel Ponta, Cioloș-SOROS, și Dragnea cu PSD-ul ar fi mărit demult taxarea totală a resurselor NOASTRE naturale la 78% cât este în Norvegia, văzând că, contractul de concesionare făcut de infractorul Adrian Năstase a expirat încă din 2014. Suntem în 2017 și NIMIC.

Iar DNA-ul progresist se face că nu aude și nu vede.

DNA investighează bătrâne de 90 de ani dacă și-au pus pe numele lor un teren împreună cu nepoții...Asta e "Lupta Împotriva Marii Corupții" din România, noua luptă de clasă pe care Rețeaua Progresistă în frunte cu Iohannis și Ambasadorul progresist Klemm o flutură zi și noapte la televizor...în timp ce MARELE JAF al țării continuă liniștit.


Mai mult, apar și la noi unii, ca Bilderbergul Macron, fost finanțist la banca multimiliardarului Rothschild, și le spun oamenii că 'unii' ar trebui să-și caute de muncă în loc 'să facă scandal'

Locuri de muncă care, așa cum a arătat Fluierul.ro, nu există pentru jumătate din adulții României

După ce a cerut ca "unii" să meargă să-și caute de muncă "în loc să facă scandal", președintele Emmanuel Macron a scandalizat încă o dată clasa politică, ce îl acuză de 'dispreț' față de cei mai puțin privilegiați, relatează AFP.

În timpul unei vizite efectuate miercuri în departamentul Correze, Macron a avut o discuție cu un oficial local, care i-a vorbit despre dificultățile unei companii în a face angajări.

"Unii, în loc să facă scandal, mai bine ar merge să vadă dacă nu se pot angaja acolo", a răspuns Macron, fără a preciza la cine face referire.

Anterior, vizita sa a fost perturbată de o adunare a circa 150 de salariați sau foști angajați concediați de un producător de echipamente auto, care au forțat cordoanele de securitate în încercarea de a se întâlni cu Macron.

"Presupun că un președinte al Republicii poate spune lucrurilor pe nume și poate folosi cuvintele pe care noi le folosim zilnic", a răspuns joi purtătorul de cuvânt al guvernului, Christophe Castaner, după reacțiile de condamnare ale opoziției, care a spus încă o dată despre Macron că este un 'președinte al bogaților', decuplat de clasele populare.

Valérie Boyer, purtătoare de cuvânt a partidului Republicanii (opoziția de dreapta), a denunțat 'disprețul' șefului statului 'față de francezi'.

"Care e problema lui Macron cu oamenii care nu plătesc ISF (Taxa de solidaritate pe avere — n.r.)?", se întreabă Rachid Temal, purtător de cuvânt al Partidului Socialist, făcând referire la o reformă controversată a acestei taxe care îi lovește pe cei mai săraci.

"Macron nu știe ce înseamnă 'să îți cauți de muncă'", a declarat și Adrien Quatennens, deputat al partidului Franța Nesupusă (stânga radicală).

Oliver Faure, liderul deputaților socialiști, a evidențiat "disprețul social pentru 'analfabeți', pentru 'leneși' și pentru cei care 'nu sunt nimic'", făcând referire la precedente expresii controversate folosite de Macron.

La 8 septembrie, cu câteva zile înaintea unei manifestații împotriva reformei legislației muncii, președintele a spus că "nu va ceda nimic, nici în fața leneșilor, nici în fața cinicilor, nici în fața extremelor".

În iulie, el mai mai declarat: "O gară este un loc unde întâlnești oameni care reușesc și oameni care nu sunt nimic".

Unele afirmații au șocat încă de pe vremea când Macron era ministru al economiei în precedentul guvern socialist. "Cel mai bun mijloc de a plăti un costum este prin muncă", a spus el în mai 2016.

În septembrie 2014, proaspăt intrat în guvern ca tehnocrat și fost finanțist, el a vorbit de salariați 'analfabeți' ai unui abator din Bretania închis după concedierea a aproape 800 de persoane.


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Hillary Clinton se declară "șocată şi uimită" de acuzațiile de asalturi sexuale şi viol făcute de mai multe actrițe împotriva donatorului său Harvey Weinstein, dar nu dă semne că ar vrea să returneze banii primiți de la Weinstein de-a lungul mai multor ani

Rețeaua Cora recheamă mai multe sortimente de înghețată din cauza prezenței oxidului de etilenă

Clasamentul Jocurilor Olimpice pe națiuni după 10 zile de competiții. România e pe locul 21

Curțile școlilor din Sectorul 1, deschise pentru practicarea activităților sportive de către copii

Restricțiile de circulație afectează accesul consumatorilor la băuturi. Ce categorii sunt exceptate

Primăria Sectorului 4: Strada nu este parcare pentru dube și pentru camioane

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Obrăznicia Sorosiștilor Barna și Drulă nu are limite. COMENTARIU Sorin Avram: Barna şi Drulă, cu trenul, pe ruta Bucureşti - Restul Ţării

Romanian sex workers challenge UK immigration policy

Două cupluri de la "Mireasă pentru fiul meu" şi-au făcut declaraţii în direct:Vreau să facem dragoste când ajungem acasă

Tarom a început restructurarea: Vor rămâne 1.316 angajați, aproape jumătate față de 2017

Rapid București și Farul Constanța rămân fără gol primit în Liga 1

Cel puțin patru răniți în urma unui incident armat produs în Berlin

Cine este Ovidiu Vizante, șeful CFR Călători, pentru care face scut USR PLUS: admnistratorul unui operator de marfă austriac care a devenit brusc și susținut de politicieni șeful CFR Călători

Beijingul avertizează că nu va tolera provocările militare britanice în Marea Chinei de Sud

VIDEO Misterul monolitului metalic ajunge în România. Un obiect asemănător celui dispărut recent din Utah a fost descoperit în Piatra Neamț

COMENTARIU Lelia Munteanu: Israelienii fac teste de anticorpi, înainte de a lua decizia în legătură cu a treia doză de vaccin

COMENTARIU Sorin Avram: Barna și Drulă, cu trenul, pe ruta București - Restul Țării

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 decembrie

Bancul zilei: Cocosul nazdravan

Flickr a fost cumpărată de SmugMug

Ministru: Statul va aduce la bursă Hidroelectrica în a doua jumătate a anului

George Soros: The money and mastermind behind the progressive madness (deocamdată în engleză)

O carte pe zi: "Ultima vânătoare" de Jean-Christophe Grangé

VIDEO Jocurile Olimpice. Vlăduț Simionescu, ultimul judoka român eliminat de la Tokyo 2020

Prognoză METEO specială pentru București. Urmează încă trei zile de caniculă în Capitală

Problemele CFR. Ministrul Transporturilor vrea ca întârzierile trenurilor să nu fie mai mari de 40 de minute

Premieră la Brașov. La Grădina Zoologică vizitatorii primesc lecții despre animalele sălbatice

Coronavirus România LIVE UPDATE 30 iulie. Peste 150 de cazuri noi și un deces, în ultimele 24 de ore. Bilanț complet

VAULT 7 Lovitură pentru CIA. Wikileaks a publicat "tone" de documente ale CIA în care dezvăluie cum telefoanele, calculatoarele şi televizoarele au fost transformate în instrumente de ascultare. Și Maşinile sunt controlate. CIA organizează cyberatacuri

VIDEO Bursuc timid, filmat de o cameră de supraveghere în Parcul Național Cozia

Record de zboruri anulate de către companiile aeriene. Pasagerii pot obține compensații

Kamala Harris va deveni primul vicepreședinte din istoria Statelor Unite care vizitează Vietnamul

T. Paleologu la emisiunea InSecuritate, de pe Aleph News, despre speța Roșia Montana: "Cineva din minister, persoană însemnată, a făcut niște presiuni absolut abominabile"

Cel puțin un mort, în urma unui incendiu produs într-o uzină chimică militară din Rusia

Ronaldo, one man show! Portughezul a făcut spectacol pentru Juventus în meciul cu Sassuolo: gol și pasă de gol. VIDEO

Teodora Antonescu, de la TVR 2, nevoită să stea patru luni ferită de ochii lumii. A avut un accident

Actorul Ben Stiller a așteptat mai mult de trei ore la coadă ca să voteze

Cum să arăţi de nota 10, în doar 10 minute

Vreme extremă, bărbat găsit mort în zăpadă

FOTO Fără lanternă pe munte. Doi tineri, recuperați noaptea de salvamontiști

Mirel Curea despre Neobolșevismul-Progresist propagat în Universități: Feriți-vă copiii de „sifilisul” pătruns în facultățile românești!

PROVERBE CU OI, LUPI, CIOBANI SI MIEI. "Din orișice lemn îți place, Fluier nu se poate face"

Iohannis, despre propunerile de modificare a regulilor de analiză a plagiatelor: "Am toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității în mediul academic"

Prezentatoare de la noi, vedetă într-un film XXX: "După filmarea aia am vrut să mă omor"

Petrolier utilizat de compania unui miliardar israelian, atacat în Marea Arabiei

"Sunt medic sunt mamă și vă recomand vaccinul". Iar dacă Muriți ascund Morții. Active News : România ascunde morții de vaccin. Decesul asistentei de la „Marius Nasta”: Mahler și Ministerul au știut și au tăcut

Soroșiștii de Digi24 îi înjură disperați pe cei de la AUR. Iată articolul Soroșiștilor de la DIGI 24 despre AUR. Dacă cei de la Digi îi îi înjură cu năduf pe cei de la AUR, înseamnă că e de bine

Deea de la Insula Iubirii, COMPLET GOALĂ în timp ce face VIDEOCHAT. Imagini SCANDALOASE

Adevărul Live, ore 14:00: Alan și Kepa, cât contează atitudinea în hip-hop

FOTO EXCLUSIV/ Alina Eremia muncește și-n vacanță. A plecat la Miami să filmeze clip, dar și să-și cumpere ținute

Imagini de ULTIMĂ ORĂ. Cum au fost surprinşi CRINA ABRUDAN şi IUBITUL EI

Un adolescent din Ploieşti a primit pe telefon filme XXX cu mama lui, dar şi ameninţări. Ce a urmat este incredibil

Tembela ajunsă Ministrul Educației aștepta să apară copii Infectați cu Coronavirus În Școli ca să închidă școlile. "Dar nu vreți doamnă și decese"?

Legea Offshore. Ceaușescu - PATRIOT, Dragnea,PSD,ALDE,PNL,PMP,USR - TRĂDĂTORI. Ceaușescu despre cât să le dăm la Străinilor care extrag petrolul. Cum a negociat Ceaușescu în 1973: Orice alt procent, Trădare de Țară

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

Iuliana Beregoi, despre cum a ajuns să le cânte rușilor piesa "Lupii": "Mentorul meu mi-a spus că simte mesajul chiar dacă nu înțelege versurile" VIDEO

VACCINAREA OBLIGATORIE UN BARNEVERNET ROMÂNESC. PĂRINȚILOR LI SE POT LUA COPIII. Ministerul Sănătății:"Dacă părintele tot refuză va fi deferit unei comisii județene. Dacă nici atunci nu consimte să îl vaccineze se va aplica legea Protecției Copilului"

Familia Rothschild e foarte activă şi în România

România locul 2 în Europa la producția de porumb după Franța


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1198, afisate in 20 pagini.