13:37 2024-02-09
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Biserica Anglicană: Rămâne un „dezacord profund” cu privire la homosexualitateBiserica Anglicană: Rămâne un „dezacord profund” cu privire la homosexualitateConducerea Bisericii Anglicane a transmis, vineri, că va dezbate adoptarea unor noi angajamente privind homosexualitatea şi cuplurile de acelaşi sex atunci când se va reuni, la sfârşitul acestei luni. Organismul recunoaşte că a rămas un „dezacord profund” în această privinţă, potrivit Reuters. Biserica Angliei - centrală în cadrul comuniunii anglicane, care numără 85 de milioane de credincioşi din întreaga lume - nu permite căsătoria între persoane de acelaşi sex, menţinându-şi învăţătura potrivit căreia căsătoria este între un bărbat şi o femeie. Cu toate acestea, instituţia veche de secole a încercat să găsească modalităţi de a-i face pe membrii comunităţii LGBTQ să se simtă mai incluşi în bisericile sale şi şi-a cerut scuze pentru „răspunsul ostil şi homofob” pe care l-au primit unii dintre ei. Sinodul, care este format din episcopi, clerici şi membri laici, a votat în noiembrie anul trecut, la limită, pentru susţinerea unor servicii speciale de binecuvântare a cuplurilor de acelaşi sex, cu titlu experimental, deşi arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby - liderul spiritual al bisericii anglicane - s-a abţinut de la acest vot. „Sinodul a stabilit o direcţie clară pentru a merge mai departe, dar rămâne un dezacord profund în întreaga Biserică”, a declarat Martyn Snow, episcopul de Leicester, într-o declaraţie înainte de reuniunea Sinodului din 23-27 februarie de la Londra. „Pe măsură ce ne mişcăm pentru a pune în aplicare ceea ce s-a decis, trebuie să găsim, de asemenea, modalităţi de a unifica şi reconcilia aceste dezacorduri, ţinând cont în special de majorităţile strânse la voturile cheie”, a spus Snow, care a elaborat un document privind noile propuneri. Sinodul va discuta, de asemenea, despre justiţia rasială şi despre răspunsul Comisarilor Bisericii - care gestionează portofoliul de investiţii de 10,3 miliarde de lire sterline al bisericii - la cercetarea sa despre sclavia transatlantică istorică în timpul adunării.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu