![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Germania a atins cel mai înalt nivel al inflației din ultimele trei decenii![]() Germania a atins cel mai înalt nivel al inflației din ultimele trei deceniiInflaţia a fost de 3,1% în Germania în anul 2021, acesta fiind cel mai înalt nivel din ultimele trei decenii, conform Oficiului german pentru Statistică, iar majorările de preţuri generează, conform unui sondaj, riscuri financiare grave pentru categoriile defavorizate. Germania a atins cel mai înalt nivel al inflaţiei în decembrie 2021, +5,3%, dar media pe anul 2021 a fost de 3,1%, a comunicat Oficiul pentru Statistică, citat de publicaţia Die Zeit. Acesta este cel mai înalt nivel al inflaţiei de după anul 1993, când creşterea a fost de 4,5%. Majorarea tarifelor la energie şi la alimente, în contextul crizei pandemiei, a fost principalul factor de amplificare a inflaţiei în al doilea semestru al anului trecut. Tarifele la energie au fost majorate cu 10,4% în 2021, potrivit Mediafax.ro. Categoriile defavorizate sunt afectate grav de majorarea preţurilor produselor de consum şi serviciilor esenţiale. Potrivit unui sondaj efectuat de Institutul YouGov citat de publicaţia Die Welt, 17% dintre cetăţenii germani care au venituri cumulate ale famiiilor sub 2.500 de euro pe lună fac faţă cu greu cheltuielilor curente, iar 44% dintre cetăţenii germani sunt "foarte neliniştiţi" de instabilitatea financiară. "Creşterea puternică a inflaţiei generează nelinişte pentru multe categorii de cetăţeni. Cheltuieile de consum, energia, carburanţii s-au scumpit, iar veniturile nu au ţinut pasul cu scumpirile. Scad şi rezervele financiare, întrucât conturile de economisire îşi pierd valoarea din cauza inflaţiei", atrage atenţia Marco Bargel, director în cadrul Postbank.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 22:22
_ De unde provin „jeleurile cutie hawaiane”?
ieri 18:02
_ Amestecarea fasciculelor laser cu raze X
ieri 17:07
_ De ce nu am sters inca rabia?
ieri 16:54
_ Muzica atenuează durerea colectivă
ieri 12:54
_ Marea Neagră, lac rusesc (Analiza)
ieri 11:48
_ În interiorul găinii lui Billi Mucklow do
ieri 10:44
_ Curs valutar, 20 mai
ieri 10:43
_ Euro trades at 4.9477 RON
ieri 09:47
_ Sorin Oprescu rămâne în arest, în Grecia
ieri 09:07
_ 20 mai - Ziua mondială a albinelor
ieri 04:12
_ Grevă la ministerul de externe al Franței
ieri 02:47
_ Sărbătorile zilei de 20 mai
|
Comentarii:
Adauga Comentariu