23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Zeci de migranţi clandestini prinşi la Timişoara când vroiau să plece de la Bucureşti la Budapesta. Poliția română i-a reținut cu forța în România în loc să-i lase să plece la mama lor Merkel.

Un grup format din peste 30 de migranţi din Siria şi Irak, printre care şi copii, a fost dat jos în Gara Timişoara Nord, duminică dimineaţă, din trenul care circula pe ruta Bucureşti- Budapesta, ei fiind preluaţi de Poliţia Transporturi Feroviare pentru a fi verificaţi. În ultima perioadă, tot mai multe grupuri de migranţi sunt depistate la Timişoara, în zona centrală a oraşului, obişnuind să doarmă în Parcul Botanic.

Potrivit poliţiştilor, aproximativ 30 de persoane cu vârste cuprinse între 3 şi 60 de ani, din Siria şi Irak, care călătoreau în trenul Bucureşti - Budapesta au fost date jos în Gara Timişoara Nord, după ce mai mulţi pasageri din tren au anunţat Poliţia despre prezenţa acestora, potrivit news.ro.

Odată ajunşi la Timişoara, unii dintre migranţi au spus că au venit în vizită la rude, iar alţii au încercat să se ascundă, însă cu toţii au fost preluaţi de Poliţia Transporturi Feroviare pentru a fi verificaţi. Poliţiştii mai spun că şi în cursul zili de sâmbătă un grup format din 27 de migranţi au fost depistaţi în Timişoara, după ce au reuşit să treacă ilegal graniţa din Serbia. O parte dintre aceştia s-au prezentat la Poliţie, unde au cerut azil în România.

În ultima perioadă, tot mai multe grupuri de migranţi sunt depistate la Timişoara, în zona centrală a oraşului - atât în Piaţa Victoriei, cât mai ales în Parcul Botanic. Migranţii obişnuiesc să doarmă în Parcul Botanic, iar de fiecare dată sunt ridicaţi de Poliţia Locală, care apoi îi predă Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, pentru a fi verificaţi şi duşi apoi în Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil din municipiu.

Citeşte şi Navă cu aproximativ 100 de migranţi, interceptată în zona Vama Veche - 2 Mai. Refugiaţii au fost duşi la Mangalia pentru verificări

În această perioadă, un elicopter al Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne survolează şi monitorizează zona de competenţă a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, alături de poliţişti de frontieră, potrivit news.ro

Poliţia de Frontieră Română a anunţat în această săptămână mai multe măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat, pentru împiedicarea migraţiei ilegale, între care folosirea la capacitate maximă a aparaturii de observare pe timp de zi şi de noapte, suplimentarea mijloacelor tehnice de supraveghere şi suplimentarea personalului. În primele şapte luni ale acestui an, poliţiştii de frontieră au depistat aproximativ 2.800 cetăţeni străini, organizaţi în peste 400 de grupuri de migranţi, care au încercat să treacă ilegal frontiera.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ministrul investițiilor și proiectelor europene promite construirea a 110 creșe pentru aproximativ 9.400 de copii. Câți bani s-au alocat pentru noul program

Concluzii devastatoare în urma unui control al Ministerului Educației la ARACIP. Ce au descoperit inspectorii

Câinele Lucca al US Marine Corps, decorat la Londra cu cea mai înaltă distincție de război pentru animale (GALERIE FOTO)

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Trump despre Politica lui Biden: a transformat un „triumf național într-un dezastru național”

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu și-a făcut public salariul. Primește în fiecare lună un munte de bani luați de la stat. Câteva întrebări pentru Isărescu legate de dezastrul pe care l-a produs în România în ultimii 26 de ani.

CORONAVISUL. Organizația Mondială a Sănătății decretează Urgență Mondială...Și când te gândești că doar acum câteva zile epidemiologul de servicii, Rafila, ne spunea că virusul "nu e ceva deosebit"

Clive Owen, alături de Julianne Moore în ''Lisey's Story'' de Stephen King și JJ Abrams

ISĂRESCU CIOCLUL Economiei Românești lovește din nou CU SATÂRUL însângerând creșterea economiei și pe oamenii cu rate la bănci.Cioclul de la BNR MĂREȘTE pentru a doua oară într-o lună dobânda de referință. Dobânda era deja cea mai mare din lumea civilizată

Ai altă părere decât progresiștii intoleranți? Te cenzurează, îți taie contractele, te pun la stâlpul infamiei. Vogue anulează un interviu cu M.I.A. pentru că artista militează împotriva vaccinării cu forța

Câțu și soroșiștii nu le dau oamenilor cu cel mai mic salariu nici măcar o Sută de lei...

Asistenta lui Mihai Morar, goală puşcă FOTO

E FRIG. E FRIG. E FRIG. MORȚII DE LA MATEI BALȘ. Efectele frigului din saloane și vina cinicului soroșist Nicusor Dan care îi ține pe bucureșteni în frig de trei luni, inclusiv pe pacienții bolnavi din saloanele de spital

EPIDEMIA DE CORONAVIRUS. România o țară condusă de niște secături. În timp ce Coreea de Sud a testat sute de mii de oameni de Coronavirus, România de-abia a testat câteva zeci și plătește 30 mil lei vechi pe fiecare test

Daniel Ghiță, campion mondial de kickboxing: "Ce face Câțu e trădare de țară. După ce că împrumută zeci de miliarde de euro, Cîțu mai vrea și să vândă ce a mai rămas din România. De ce acum? Pentru că acum le poate da ieftin"

Concluzii după arestarea lui Assange: "WikiLeaks a stabilit modelul secolului 21 pentru jurnalismul informatic"

Concluzii după arestarea lui Assange: "WikiLeaks a stabilit modelul secolului 21 pentru jurnalismul informatic". Libertatea Presei sau Libertatea Pumnului în Gură?

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Italia. Naționalistul Salvini și partidul său "Lega Nord" sunt pe primul loc la alegerile europarlamentare cu 34.3% din voturi. Salvini i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru victorie, sărutând CRUCEA.

Liviu Dragnea, primul mesaj, după ieșirea din închisoare: "Am fost deținut politic (n.red. al Rețelei Progresiste). Acum în România e o Dictatură Feroce (n.red. Dictatura Progresisto-Soroșistă) PSD nu mai e partid. PSD e în buzunarele SRI"

Publicație The Economist, publică o poveste bizară, criticând lipsa de „diversitate” în echipa italiană, proaspăt campioană a Europei. "Vă puteți imagina pe cineva să se plângă că echipa din Ghana nu are jucători albi?"

MINCIUNILE COVIZILOR DIN GUVERNUL KLAUS-MIKI-MAUS: Monopolul pe Informație înseamnă Monopol pe Minciună. Cifre care nu spun NIMIC. Aceștia sunt indivizii care ne vorbesc de "Fake-News"

Mirel Curea despre Neobolșevismul-Progresist propagat în Universități: Feriți-vă copiii de „sifilisul” pătruns în facultățile românești!

Maghiarii negrii și Maghiarii roșii...Benedek îi scrie lui Viktor Orban. SCRISOARE BOMBĂ a profesorului dr. Benedek Imre, adresată premierului Ungariei, Orbán Viktor

Tg.Mureș. Ungurii sunt supărați pe votarea în parlamentul României a sărbătoririi Trianonului. "EMSZ: ura contra maghiarilor a devenit din nou o strategie națională în România". Care e Opinia Fluierul.ro?

Bayern Munchen: Branko Zebec, genialul manager deteriorat care a ajutat la formarea unui gigant

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: În memoria unui cioban, ucis de urs din cauza propagandei soroșiste

Securistoidul Vasile Dâncu și pseudo-democratia noii Securități

PSD, partid de cîrpe ciolace

Cristoiu publică un articol al lui Nae Ionescu : "Avem, categoric, (la adresa străinătății), o mentalitate de slugi; nu de robi liberaţi, ci de slugi."

EXIT POLL Alegeri parlamentare 2020. PSD – 30,5%, PNL – 29% și USR Plus – 15,9%. AUR 5.2%

COMENTARIU Marius Oprea | Statul criminal. Criminal prin indolenţa, impostura, incompetenţa, care domnesc pe culoarele administraţiei sale, la toate nivelurile. LA TOATE NIVELURILE.

Nemțălăii își bat joc , din nou, de români. Scandal în Germania. Fermierii nemți vor să aducă ROMÂNI pe care să-i țină cinci luni la muncă fără asigurare de sănătate

ALBA. Alegeri Parlamentare 2020. Rezultate Partiale. AUR 12.30%

ARAD. Alegeri Parlamentare 2020. Rezultate Partiale. AUR 13.75%

ARGEȘ. Alegeri Parlamentare 2020. Rezultate Parțiale. AUR 7.97%

BACĂU. Alegeri Parlamentare 2020. Rezultate Partiale. AUR 12.42%

BISTRIȚA-NĂSĂUD. Alegeri Parlamentare 2020. Rezultate Partiale. AUR 9.36%

BIHOR. Alegeri Parlamentare 2020. Rezultate Partiale. AUR 8.68%

BOTOȘANI. Alegeri Parlamentare 2020. Rezultate Parțiale. AUR 14.47%

LIVE BEC Rezultate oficiale Parțiale după numărarea a 95% din voturi. Senat: PSD 30.2%, PNL 25.5%, USR 15%, AUR 8.8%, UDMR 6.2%, PMP 4,8%, Pro România 4,2%

O întrebare pusă de ActiveNews pe care o adresăm și noi celor de la AUR "Ce cauta masonul M.L.N.R. Voiculeț și Bobby Păunescu fiul lui Constantin Păunescu la AUR?"

Andi Moisescu și Olivia Steer, SURPRINȘI într-un MOMENT DE MAXIMĂ TANDREȚE | FOTO

Soroșiștii de Digi24 îi înjură disperați pe cei de la AUR. Iată articolul Soroșiștilor de la DIGI 24 despre AUR. Dacă cei de la Digi îi îi înjură cu năduf pe cei de la AUR, înseamnă că e de bine

UDMR continuă să-și exprime public URA față de AUR. Kelemen are tupeul să ne spună de cine au nevoie românii în Parlament și de cine nu. Kelemen despre AUR:"nu era nevoie de aşa ceva în Parlamentul României, în 2020”Nu ți-e rușine Kelemen să spui așa ceva.

Cristian Tudor Popescu, aplaudacul lui Brucan, al lui Iliescu, al lui SOROS si al Bâtelor Minerești din 15 iunie 1990 despre AUR: "Național-ceaușismul xenofob, anti-occidental, a trecut la AUR". Dacă CTP-ul îi înjură înseamnă că e de bine

VIDEO. Senatoarea Diana Șoșoacă vorbește despre motivul pentru care a fost dată afara din AUR, de Târziu, Lavric, Tănase & comp.

Ovidiu Hurduzeu: ”Disputa AUR - Diana Șoșoacă pune în evidență un conflict serios între radicalismul unei mișcări populare care s-a săturat de compromisurile cu haznaua politică și dorința unor lideri ai AUR de a construi un partid acceptat de sistem.

COMENTARIU Marius Oprea / În vremuri de pandemie, a crescut încrederea oamenilor în Biserică și neîncrederea lor în circul politic al USR-PLUS

Oamenii de știință au o nouă teorie cu privire la evenimentul de oxigenare a Pământului. Cum a influențat încetinirea rotației

"Fără Penalii" sunt PENALI. USR poreclită "Uniunea lui SOROS" face ravagii cu 11,7 milioane de lei bani publici primiți de firma lui Barna. Câte 33.000 de euro USR-iștilor de încredere dați de firma lui Dan Barna din banii statului și din bani europeni

Ion Cristoiu: Se face totul pentru ca Mircea Diaconu să îl ducă pe Dan Barna în turul al doilea al prezidențialelor". Asta vă zicem și noi..... totul pentru Rețeaua SOROS, totul pentru Viktoria Progresismului Neomarxist în România...

Acționar al unui Laborator de Bioinginerie și Virusologie din Wuhan, SOROS îl atacă pe președintele Chinez Xi Jinping "că gestionează prost epidemia"

Cine era țăranul? S-a aflat cine era "țăranul" care "a găsit" valiza pe câmp și care l-a turnat pe Dragnea la DNA: Șeful USR pe Teleorman.

HALUCINANT DE NESIMȚIȚI. Țara arde și guvernul dă afară oameni. ÎN PLINĂ PANDEMIE DE CORONAVIRUS Guvernul progresist lasă pe drumuri 2000 de oameni de la ANAF. Unde o să se mai angajeze cei 2000 de oameni în Vremea Holerei?

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

Soroșiștii de la USR resping orice variantă cu Orban premier. Aviz tuturor tovarășilor de drum slugarnici de tip Orban care s-au făcut preș în fața Progresismului Internaționalist Neomarxist: tovarășii de drum sunt întotdeauna înlăturați și executați.

Ce fac pramatiile USR-isto-Soroșiste la Bruxelles crezând că nu-i vede nimeni din țară...Europarlamentarii USR-PLUS, împotriva intereselor României: Ei au votat pentru iniţiativa maghiară Minority SafePack. Gunoaiele de la PSD și PNL "s-au abținut"

Avangarde: Victor Ponta a fost votat de aproape 69% dintre alegătorii cu vârsta de peste 61 de ani.

Nemernicul care a făcut-o pe Fecioara Maria "mamă surogat", un bulă ateu pe nume Bulai, a fost pus de neomarxiștii de la USR, președintele comisiei de cultură a Parlamentului. Acest Bulă s-a legat acuma de Emisiunea de Revelion a TVR


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 133, afisate in 3 pagini.