![]() Comentarii Adauga Comentariu _ ÎNCĂ un accident rutier produs de un polițist în 'misiune': anchetă demarată de IPJ![]() ÎNCĂ un accident rutier produs de un polițist în 'misiune': anchetă demarată de IPJO autospecială a Poliţiei a fost implicată într-un accident rutier produs, miercuri, într-o intersecţie din municipiul Râmnicu Vâlcea. Oficialii din Inspectoratul de Poliţie ral judeţului transmit că poliţistul se afla în misiune. În urma accidentului nu au fost victime. Accidentul a avut loc miercuri, în jurul orei 11, pe strada Calea lui Traian din Râmnicu Vâlcea. "Din primele date a rezultat faptul că o autospecială de poliţie, condusă de către un poliţist, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 28 de ani pe strada Calea lui Traian din direcţia Nord către Sud”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, informează NEWS.RO. În urma accidentului nu s-au înregistrat victime. Conform sursei citate, ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Poliţiştii rutieri fac cercetări, urmând să stabilească cu exactitate cauza şi modalitatea producerii evenimentului rutier.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
10:44
_ Curs valutar, 20 mai
ieri 21:28
_ TREBUIE CITIT
ieri 19:07
_ O idee nouă pentru rafinarea biobrutului
ieri 17:47
_ Cine va fi noul James Bond?
ieri 17:07
_ A murit celebrul compozitor Vangelis
ieri 16:07
_ Cutremur în Vrancea
ieri 15:02
_ Vacaresti Park fire extinguished
ieri 15:02
_ Cum demascăm un mincinos
|
Comentarii:
Adauga Comentariu