10:56 2024-02-09
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Se schimbă radical una dintre cele mai aglomerate și mai importante intrări în BucureștiSe schimbă radical una dintre cele mai aglomerate și mai importante intrări în BucureștiSecretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, prezintă detaliile proiectului de lărgire a DN1 A, care face legătura între Centura Capitalei și Șoseaua Chitilei. Pe o distanță de 1,28 kilometri, DN1 A va fi lărgit la 4 benzi și se vor elimina trecerile de pietoni, în schimb construindu-se pasaj suprateran și subteran. O altă intrare în București care se va schimba este Șoseaua Olteniței ”Au fost aprobate, în ultima ședință a Guvernului României, expropierile tuturor imobilelor proprietate privată, care fac parte din coridorul de expropriere al proiectului de lărgile la 4 benzi a DN1A între Centura București și intersecția Șoseaua Chitila x Parc Mogoșoaia. Vor fi despăgubite 14 imobile proprietate privată, în suprafața totală de 2.088 mp, reprezentând teren cu sau fără investiții, în valoare de 682.304,18 lei. Proiectul de lărgire la 4 benzi a DN1A între Centura București și intersecția cu Șoseaua Chitila - Parc Mogoșoaia se află acum în etapa de proiectare, iar la sfârșitul lunii trecute, am convocat factorii implicați și responsabili de implementarea proiectului la o serie de întâlniri, în care am discutat, împreună cu reprezentanții Primăriei Mogoșoaia, domnul primar Paul Precup și domnul viceprimar Florin Covaci, reprezentantul constructorului și proiectantul, despre stadiul actual al acestei etape, despre organizarea de șantier și despre cum se vor desfășura lucrările, astfel încât să nu fie îngreunat traficul greu. Reamintesc că principalele lucrări ce vor fi executate sunt: - lărgirea la 4 benzi de circulație x 3,5 m - lungime traseu 1,28 km - trotuare, cu o lățime de 2,5 m - zonă mediană de 1 m - zonă verde - pasaj pietonal subteran amplasat vis-a-vis de intrarea în Parcul Mogoșoaia, dotat cu scări fixe, rulante și un lift la fiecare acces - pasaj pietonal suprateran, amplasat în nordul podului CF 700. Va fi dotat cu 2 lifturi și 2 scări fixe, va fi amplasată și o stație de transport în comun în vecinătatea pasajului și va facilita tranzitul și traversarea în siguranță a DN1A - amenajarea a 3 intersecții la nivel - lucrări de colectare și evacuare a apelor pluviale - lucrări de consolidare - lucrări pentru siguranța circulației - amenajări peisagistice pentru spațiile verzi Dar și - realizarea primului nod intermodal de transport călători între trenul metropolitan Gara de Nord - Aeroport Otopeni și ruta de autobuze Buftea - Mogoșoaia - București, care reprezintă un exemplu de bună practică și colaborare cu autoritățile locale. Valoarea contractului este de 61,56 milioane lei, fără TVA, finanțare asigurată din fonduri externe nerambursabile, iar lucrările pentru realizarea lărgirii la 4 benzi a DN1A sunt estimate să înceapă maximum în luna aprilie. Acest proiect se realizează la solicitarea și cu sprijinul Consiliului Județean Ilfov, prin domnul președinte Hubert Thuma și al primăriei locale Mogoșoaia, prin domnul primar Paul Precup și domnul viceprimar Florin Covaci.”, arată Irinel Ionel Scrioșteanu.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu