07:32
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ion Cristoiu: Avem un guvern mai şovăielnic decât unul interimar. Alexandru Rafila ar trebui să demisioneze

Ion Cristoiu: Avem un guvern mai şovăielnic decât unul interimar. Alexandru Rafila ar trebui să demisioneze

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că în România vaccinarea nu va fi obligatorie din cauza numărului mare de nevaccinaţi, de care orice partid sau guvern trebuie să ţină cont din punct de vedere electoral .

“La noi nu vom ajunge la vaccinare obligatorie pentru că acolo unde s-a decis vaccinare obligatorie numărul celor vaccinaţi este uriaş. Şi atunci toţi cei care s-au vaccinat sau decid să se vaccineze alcătuiesc majoritatea, din punct de vedere electoral. Dacă ei alcătuiesc majoritatea şi tu eşti partid de guvernământ spui mă, în definitiv, eu ce pierd? Dacă dintr-o populaţie ai 80% care s-au vaccinat sau chiar 60% înseamnă că la alegeri 60% te vor alege pentru că cei care s-au vaccinat devin brusc adversarii antivacciniştilor. Adică, electoral, ai garantat că cei care s-au vaccinat te vor vota. Dincoace avem invers. Deci orice partid, orice guvern trebuie să ţină cont că dacă impune vaccinare obligatorie are 70% împotrivă”, a afirmat publicistul vineri seara la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News.

Ion Cristoiu critică şovăiala autorităţilor în luarea unei decizii privind introducerea certificatului verde, susţinând că Guvernul Ciucă este mai şovăielnic decât un guvern interimar.

“Nu înţeleg de ce nu decid odată ce măsuri trebuie să ia. O caracteristică a ultimelor guverne, care a fost şi catastrofală pentru România, este acest hâţ-hâţ. Avem un guvern de 70% în Parlament. Nu a existat în perioada postdecembristă o asemenea majoritate. Aproape guvern de uniune naţională, opoziţia aproape nu există. Un asemenea guvern poate să meargă cu buldozerul. Un asemenea guvern trebuie să aibă drept principală caracteristică că, atunci când a decis să tragă o salvă de tun, a tras-o. La Rafila, dvs aţi înţeles ce vrea? E cu certificat sau fără certificat? Adică decizi odată. Am format un guvern cu un efort uriaş. Este mai şovăielnic decât unul interimar”, a susţinut publicistul.

În opinia sa, partidele din coaliţie nu ar trebui să facă politică la televizor, deciziile să fie luate prin negocieri departe de ochii presei şi să fie aplicate, indiferent ce s-ar întâmpla.

“Nu trebuie să se înţeleagă la televizor. Se duc undeva la o vilă, stau o noapte, se bat, fumează, se droghează şi la sfârşit spun: domnule, gata, coaliţia a hotărât: nu mai cerem certificat verde, dar în acel moment, chiar dacă moare ţara, rămâne.(...) Nu decid pentru că sunt la fel de nevolnici ca şi guvernele interimare. Când ai un asemenea guvern treci peste orice. Şi atunci îţi poţi permite să sfidezi UE sau să sfidezi opinia publică. (...) Dacă aţi observat, ei au continuat cu politica la televizor. Cele două partide nu au învăţat din relaţia USR-PNL”, a spus publicistul.

Ion Cristoiu nu crede că lucrurile se vor îndrepta, adăugând că PSD a luat Ministerul Sănătăţii, care este un minister foarte greu, şi nu a rezolvat nimic.

“Din ceea ce a făcut până acum, nu ne putem aştepta la nimic bun. PSD a luat un minister foarte greu, al Sănătăţii. L-au luat şi nu au rezolvat problema Raed Arafat. Rafila a venit la audieri în Parlament, deci într-un cadru oficial, şi a spus textual: în România nu Ministerul Sănătăţii face politica de sănătate, ci un secretar de stat numit Raed Arafat care a preluat încet-încet, Monica Pop a spus ca director de spital, inclusiv angajările”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu susţine că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, este lipsit de fermitate şi ar trebui să demisioneze, dar nu o va face pentru că îi place să fie ministru.

“Dl. Rafila ar trebui să demisioneze pentru că, la ora actuală, PSD îşi are procentajele pe Ministerul Sănătăţii şi el încă nu e ferm. El trebuie să aibă o discuţie cu premierul, cu coaliţia şi să spună hai să rezolvăm problema. Nu o să o facă pentru că îi place să fie ministru. Pântecele moale al PSD este acest minister. Mai degrabă să ai unul acolo rigid care să spună bă, nu mi-aţi rezolvat, am plecat, decât unul care e de acord cu toate. Nu uitaţi povestea cu Raed Arafat. Comunicarea trebuie să fie la Rafila, nu numai pentru că este ministru... măcar din comunicare să-l scoţi pe ăla”, a mai spus publicistul.

Topul Săptămânii

În Topul Săptămânii realizat de publicistul Ion Cristoiu primul loc este ocupat de premierul Nicolae Ciucă, iar locul 5 de Alin Mastan, şeful Jandarmeriei Române.

Locul 5- Alin Mastan, şeful Jandarmeriei Române

“S-a făcut mare caz că a căzut ăla de pe cal. Nu a fost în public şi a filmat cineva. Aici e ceva în neregulă pentru că şi la noi la muncă se pot întâmpla, dar asta nu înseamnă că trebuie să facem... nu era în paradă, dar şi acolo se poate întâmpla ceva, nu ştiu, calul se sperie. Şi acolo calul era ţinut de cineva şi ăla vorbea cu o tipă, nu contează. După părerea mea s-a făcut prea mare caz.”

Locul 4- Marcel Ciolacu, preşedintele PSD

„Mi-e limpede că se bate pentru domnul Neacşu. Pe vremea guvernării minoritare a lui Ludovic Orban au trecut toate companiile din energie în subordonarea SGG şi probabil că el îl susţine pe Marian Neacşu presupunând că e omul lui de încredere. Dincolo, este o dublă măsură pentru că în acelaşi timp nu face nimic să o apere pe Laura Vicol. Pot să vă spun cu toată responsabilitatea că la capătul acestei campanii împotriva Laurei Vicol este Marcel Ciolacu. O să vedeţi. Site-urile care duc această campanie nu sunt chiar aşa adversare lui în particular.”

Locul 3- Klaus Iohannis, preşedintele României

„Acum stă liniştit că soluţia atipică merge, dar eu cred că se iluzionează. Oricum, el e singurul la ora actuală care poate să ţină cât de cât coaliţia. Adică să-i oblige pe liberali să ia bocanci în bot şi să nu zică nimic. S-a văzut, este foarte interesant, că Florin Cîţu a fost mai puţin agresiv. Dintre cei doi lideri, Ciolacu este agresiv.”

Locul 4- Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor

„Nu am înţeles de ce a trebuit să se ducă pe un şantier şi ştiţi că le-a promis o sticlă de vin. A mers şi el pe clişeul să meargă pe teren.”

Locul 1- Nicolae Ciucă, premierul României

„Pentru că vrea cineva să facă din ofiţerul de carieră, o dansatoare, o balerină. Nu a ieşit. Va ieşi un general care e balerină.”


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

ODĂ PORNOGRAFIEI NEOMARXISTE, ARIA ROGOJANU. Neomarxistul cu fibrilații de frustrare sexuala, care răspunde la numele de Rogojanu, pripășit acum pe la Libertatea sorosisto-securistoidă de tip Tolontan, laudă o pornografie scârboasă pe care o numește "poem"

76% din populația Statelor Unite e vaccinată. La ce a folosit Vaccinul? LA NIMIC....Iată cifrele

PS Ambrozie CRITICĂ ABERAȚIILE MARXISTE ALE LUI IOHANNIS Când un șef de stat îți spune că sistemul de sănătate a eșuat înseamnă că el este vinovatul pentru eșuarea în toate domeniile.El și Greta Trotineta care sunt cu încălzirea de la flatulațiile vacilor

Coreea de Nord e un stat democratic pe lângă ORORILE care se intampla in Australia. Autoritatile australiene aplaudă măsura unui magazin de a-i lăsa să moară de foame pe nevaccinați!

_ VEZI: Doctorul NHS îi spune pacientului să NU ia vaccinul împotriva Covid-19, deoarece vor fi RETRAși în curând – avertizează că datele despre vaccin sunt ascunse publicului

S-a enervat Novak Djokovic. Tenismenul a cumpărat o companie daneză pentru a dezvolta medicamentul minune împotriva COVID

Câteodată vorbește și vezi că nu mai știe că e președinte dar în rest Președintele Biden spune că „habar” are de ce americanii sunt îngrijorați de starea sa mentală

O felie din Petrom, scoasă la vânzare de Fondul Proprietatea..

Chirița nu mai e în provincie, ci în Republica Dominicană, la Mare, la Soare. În plin SCANDAL al facturilor la energie, șeful ANRE a plecat în concediu în Republica Dominicană

_ Fuziunea cu PNL duce la demisii în ALDE

Cel mai de preţ secret al scriitorului Gabriel Garcia Marquez a ieșit la iveală: 'Am aşteptat să divulgăm informaţia după moartea soției'

_ Deci, ce se schimbă... și când se va întâmpla? Ghidul tău pentru regulile post-bordare

_ Colecția de opere de artă celebre Banksy a lui Robbie Williams se va vinde cu milioane de euro la licitație în martie

_ Gabrielle Epstein se dezbracă în bikini după ce a fost acuzată de „solicitare”

Universitatea București, învinsă în instanță: Decizia care condiționa accesul la examene de certificatul verde, suspendată

_ Oamenii de știință dezvoltă un nou test de diagnosticare Covid folosind raze X

_ Creațiile ingenioase ale unui artist londonez care învinețește bananele pentru a crea imagini izbitoare

_ Naomi Campbell își arată simțul impecabil al stilului într-o ținută din satin auriu și maro

Sarah Jayne Dunn, 40 de ani, își face pagina OnlyFans GRATUITĂ după ce fotografiile ei sexy au apărut online

_ Suma trimisă acasă de utilizatorii români stabiliţi în 49 de ţări prin Revolut a crescut cu 79% în 2021. Câţi bani au fost trimişi

_ RUPTĂ: Curtea Supremă neagă efortul lui Trump de a bloca �nregistrările Casei Albe de la comisia falsă din 6 ianuarie

_ Starul din Harry Potter, Jason Isaacs, spune de ce nu va înfige cuțitul în autor

_ Barcelona îi cere lui Ousmane Dembélé să plece 'cât mai repede posibil'

_ Caitlyn Jenner este „pregătită să-l ducă cu co-starul VIP Big Brother Matt Cooper la Los Angeles” pentru a-l întâlni pe Kanye West

_ Liderul de sindicat al STB, despre încetarea grevei: Când pleacă directorul general

_ AFL 2022: Nadia Bartel poartă un top mic la întâlnirea de prânz în Melbourne

_ Emil Boc a dezvăluit ce a vorbit cu George Simion: ‘Avem și multe lucruri care sunt comune: suntem de aceeași parte a baricadei’

_ Vedeta de televiziune Shelly Horton, cu triplu vax, ne împărtășește simptomele ei ciudate de Covid

_ Programul etapelor a XXIV-a, a XXV-a şi a XXVI-a ale Ligii 1 Casa Pariurilor

_ Fosile: strămoșul timpuriu al diplodocusului a alergat pe picioarele din spate și și-a folosit membrele anterioare pentru a prinde hrana

_ Kristin Fisher își arată abdomenul într-un sutien sport în timp ce merge la sala de sport din Sydney

_ ALERTĂ - Nicușor Dan: procurorii DNA fac percheziții în biroul meu, în Primăria Capitalei

_ JO de la Beijing: România va fi reprezentată de 22 de sportivi. Strămăturaru şi Pepene vor purta drapelul

_ Tesco se pregătește să reducă prețul conopidei după legumele de iarnă care au înflorit prea târziu de Crăciun

_ DNA, descindere la Primăria Capitalei

_ Chelsea: Malouda spune că Ancelotti nu a câștigat un trofeu în 2011 „nu a fost suficient pentru consiliu”

_ Fiica prezentatorului Aled Jones și soția sa, trapezista, este numită „următorul lucru important” de Vogue

_ Există ceva ce NU VA face pentru bani? David Beckham proiectează apartamente de hotel de 580 de lire sterline pe noapte în China

_ Shane Warne își dezvăluie bogan brekky

_ Australian Open: Dan Evans iese la revedere în turul al treilea, dar Heather Watson este eliminată

_ Kremlinul i-a răspuns lui Joe Biden. Rusia a denunţat declaraţiile "destabilizatoare" ale preşedintelui american cu privire la Ucraina

_ Simona Halep are cale liberă spre semifinale. Muguruza şi Kontaveit eliminate de la Australian Open

_ Trisha Goddard, în vârstă de 64 de ani, țâșnește despre noua ei viață sexuală cu logodnicul

_ Britney Spears dă o ALTA dezvăluire împotriva surorii Jamie Lynn Spears

_ Biden îl avertizează pe Putin: „Dacă invadezi Ucraina, vei plăti!”. Rusia testează răbdarea NATO

_ Mihaela Bîciu lansează un nou broker pe piața de capital din România, cu investiția D Craig Holding, controlat de Sacha Dragic

_ Soarele volubil încetinește enzima Rubisco și limitează productivitatea fotosintetică a culturilor

_ Jack Wilshere îi lasă pe fanii lui Arsenal în suspans după o postare criptică pe Instagram în care se antrenează

_ Concurenții strict se vor „Întoarce la legendarul Tower Ballroom în timpul următoarei serii”

_ Sicriul care transporta un autofuncțional iese în viteză pe lângă un microbuz în Irlanda [Video]

_ Kate Middleton debutează cu o culoare „seriosă” a părului brun închis și un machiaj „atenuat”.

_ Prețul petrolului crește și ajunge la cea mai înaltă cotație din anul 2014

_ Ce intervenții ar putea ajuta la îmbunătățirea educației fetelor în țările cu venituri mici și medii?

_ Ce să porți în acest weekend: FEMAIL alege cei mai buni blugi smart casual

_ Noua iubită a lui Nick Kyrgios, Costeen Hatzi, îl susține pe băiatul rău din tenis la Australian Open

_ DNA vine cu detalii despre perchezițiile la Primăria Capitalei: sunt vizate fapte de corupție

_ Fiul cântăreței de muzică populară cehă care a murit după ce a prins intenționat Covid-ul, dă vina pe anti-vaxxi pentru moartea ei

_ Elton John şi-a reluat turneul de adio după doi ani de pauză

_ Macron: Franţa este pregătită să contribuie la misiuni NATO în estul Europei, inclusiv în România

_ Prognoză specială pentru Bucureşti. Vremea va fi mai caldă decât de obicei, dar doar pentru o zi


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3113, afisate in 52 pagini.



ieri 20:53