10:32
Comentarii Adauga Comentariu

_ Certificatul verde nu mai e obligatoriu în Marea Britanie. Medic român: 'Niciodată nu a fost promovat aici!'

Certificatul verde nu mai e obligatoriu în Marea Britanie. Medic român: 'Niciodată nu a fost promovat aici!'

Dr. Tudor Toma, medic pneumolog în Marea Britanie a declarat pentru News.ro că peste o săptămână, pe 26 ianuarie, certificatul verde nu va mai fi obligatoriu în Marea Britanie şi că deja medicii epidemiologi au anunţat că valul 5 al pandemiei aproape a trecut în Anglia. Măsurile restrictive vor fi şi ele mai puţine. Masca va fi obligatorie în spaţiile închise, spune el. Medicul pneumolog explică faptul că, în cele mai multe cazuri, monitorizarea pacienţilor cu forme uşoare de boală se face cu ajutorul telemedicinei, nefiind necesară prezenţa fizică a pacienţilor în centre de evaluare şi că medicaţia antivirală sau anticorpii monoclonali sunt administrate doar acelor pacienţi care au risc crescut de a face complicaţii. Specialistul spune că populaţia a fost stresată din cauza unor restricţii care nu s-au dovedit până la urmă a fi eficiente împotriva răspândirii virusului, precum cele care legate de intrarea în Regat.

Dr. Tudor Toma: „În spital avem mai puţini pacienţi, cei care sunt internaţi sunt din categoria celor nevaccinaţi. Vom ajunge să tratăm pneumonia COVID aşa cum tratăm alte pneumonii sau infecţii”

„De pe 26 ianuarie se vor schimba anumite reguli, se pare că singura regulă care rămâne este legată de purtarea măştii în spaţiile interioare, iar certificatul COVID care, sincer, niciodată nu a fost promovat în Marea Britanie, nu va mai fi o măsură din partea Guvernului.

În spital avem mai puţini pacienţi decât am avut în valul 1 sau valul al doilea, iar cei care sunt internaţi, din păcate, rămân în continuare din categoria celor nevaccinaţi. Chiar mă gândeam de unde mai apar pacienţi nevaccinaţi, ei fac formele mai grave care necesită internare. În schimb, sunt foarte mulţi, inclusiv din colegi, persoane care au fost vaccinate şi care sunt testate pozitiv şi care, din cauza regulilor de carantinare, trebuie să stea 5 zile în izolare. Toţi cei vaccinaţi dintre colegi au făcut forme foarte uşoare de boală, probabil vom ajunge la situaţia în care vom testa şi vom avea mai multă atenţie faţă de persoanele care fac formele semnificative, grave de boală. Vom ajunge să tratăm pneumonia COVID aşa cum tratăm alte pneumonii sau alte infecţii.

Dr. Tudor Toma: „Toată populaţia, inclusiv noi, suntem sătui de atâtea măsuri, unele nefiind neapărat în linie cu dovezile ştiinţifice”

În plus, cred că trebuie şi o aliniere din partea măsurilor guvernamentale, toată populaţia, incluiv noi, suntem sătui şi stresaţi de atâtea măsuri care au fost, de restricţii, unele nefiind neapărat în linie cu dovezile ştiinţifice.

Haideţi să ne uităm de exemplu la măsurile restrictive legate de intrarea în ţară, în Marea Britanie au fost unele măsuri foarte dure şi cu toate acestea varianta omicron s-a transmis la fel de repede, faţă de situaţia iniţială când nu au fost măsurile de limitare a intrării, de carantină, făcută pentru anumite ţări roşii, au fost foarte multe persoane care au stat în carantină, de la aeroport 2 săptămâni şi dovezile arată că riscul lor de a infecta persoane sau de a aduce boala în ţară a fost nesemnificativ.

Dr. Toma: „Toată lumea vede ca pe un lucru bun faptul că vor fi eliminate restricţiile. Estimarea epidemiologilor aici este că am trecut de valul omicron”

Faptul că vor fi eliminate anumite restricţii...toată lumea vede acest lucru ca fiind un lucru bun, mai ales că numărul, inclusiv al celor care ies pozitivi la varianta omicron, a scăzut în Marea Britanie iar estimarea din partea epidemiologilor aici este că am trecut de valul omicron, al cincilea val.

Testările pozitive raportate în cursul zilei de ieri sunt în jur de 80.000, dar trebuie să avem în vedere că se testează foarte mult, în Marea Britanie se testează până la un milion de teste, se pot face într-o zi, deci este un număr, o valoare foarte mare. În acelaşi timp, aici s-a schimbat din nou regula: dacă ieşi pozitiv la un test antigen rapid, nu mai este nevoie să faci un test PCR şi acest lucru a dus din nou la scăderea numărului de teste pozitive.

Ce fel de cazuri tratează medicii din Marea Britanie în spitale? Dr. Tudor Toma spune că numărul celor care ajung pentru internare este mult mai mic faţă de valurile precedente, dar că există categorii de pacienţi care fac forme severe de boală sau care fac diverse complicaţii asociate pneumoniei COVID.

Într-adevăr, avem în continuare un număr mai mic de cazuri în spital, persoane care sunt nevaccinate, inclusiv cu varianta omicron pot să facă o formă mai severă de pneumonie. În schimb, avem o categorie de pacienţi care fac o formă uşoară de pneumonie COVID cu varianta omicron şi apoi fac diverse complicaţii asociate acestei pneumonii, cum ar fi tromboze venoase sau infecţii supra-adăugate, iar dacă persoana mai are şi anumite comorbidităţi, în special legate de imunosupresie, sau iau un tratament imunosupresiv, de exemplu, persoane care au avut un transplant de un organ solid, rinichi, ficat, sau o boală autoimună sau persoane care au tratament pentru cancer, imunosupresiv, pot să facă forme severe şi forme cu complicaţii severe, deci nu neapărat infecţia COVID direct să determine problema, ci o complicaţie adăugată infecţiei COVID care este ori de natură trombotică, de cele mai multe ori, ori suprainfecţie bacteriană.

Centrele de evaluare pentru pacienţii cu forme uşoare şi medii de COVID 19 care se înfiinţează în România, o idee bună în opinia Dr. Toma. Antiviralele trebuie însă administrate cu grijă şi doar în anumite cazuri, spune specialistul. Foarte importantă este monitorizarea pacienţilor, care în sistemul de sănătate englez se face mai mult cu ajutorul telemedicinei.

Eu cred că este o idee bună pentru că pacienţii care au forme uşoare sau forme medii poate că nu trebuie să vină la spital şi pot fi monitorizaţi în comunitate sau acasă.

Trebuie să spunem foarte clar că mulţi nu ar avea nevoie nici de antivirale, nici de anticorpi monoclonali, pentru că o formă uşoară se poate trata doar cu medicaţie simptomatică dar este important ca pacientul să fie monitorizat. Cred că este mai importantă monitorizarea decât ideea că la o formă uşoară putem să administrăm un tratament antiviral. În Marea Britanie există un sistem pus la punct pentru ca pacienţii care sunt la risc şi carese testează pozitiv să primească cât mai rapid tratamentul antiviral. Tratamentul antiviral are complicaţii, este scump, nu este indicat pentru toată lumea şi din cauza aceasta este bine să nu fie administrat la întâmplare sau cu foarte mare uşurinţă ca un paracetamol. În Marea Britanie, pacientul care testează pozitiv, testul pozitiv este raportat la un astfel de centru, iar dacă îndeplineşte condiţiile de risc, pacientul respectiv primeşte din partea centrului imediat tratamentul antiviral. Iar monitorizarea este făcută printr-un sistem de telemedicină mai degrabă decât prin prezentare fizică la un anumit centru.

Numărul de infectări, în scădere în Londra, dar şi în restul regiunilor. Dr. Tudor Toma: „Pacienţii tineri, nevaccinaţi au formele cele mai complexe”

Situaţia, nu numai la spitalul nostru, în toată Londra, este stabilă şi este în scădere, avem un număr relativ mic de pacienţi. Noi am avut în valul maxim al pandemiei în jur de 250 de pacienţi internaţi, acum avem în jur de 40. Vă daţi seama că este o mare diferenţă faţă de cum era şi o bună parte dintre aceşti pacienţi sunt nevaccinaţi şi mai sunt pacienţi care testează pozitiv la momentul internării, dar care vin cu alte probleme şi în general aceştia sunt pacienţii vaccinaţi. La salonul de COVID avem câţiva pacienţi în vârstă, care sunt cei mai vioi şi cu forma cea mai uşoară, şi pacienţi mai tineri, nevaccinaţi, care au formele cele mai complexe.

Centrele speciale dedicate COVIDULUI lung sau sechelelor bolii COVID-19, o prioritate in sistemul de sănătate din Marea Britanie.

Problema pacienţilor care rămân cu sechele, problema covidului lung ( long-covid) este o problemă importantă şi care afectează un număr foarte mare de pacienţi, din cei care au avut o primă formă de COVID şi se testează din nou pozitiv, a doua formă de COVID pe care o fac în general este o formă uşoară, dar din nou trebuie să avem în vedere că orice formă uşoară poate să fie asociată cu anumite complicaţii supra-adăugate, de aici apare complexitatea bolii şi a tratamentului. Cred că este foarte important, în afară de efortul de a detecta şi de a trata în comunitate, să ne gândim foarte atent ce facem şi cu cei care au formele de COVID lung, deci trebuie o investiţie suplimentară în sistemul medical, în organizarea serviciului medical, pentru a răspunde nevoilor acestor pacienţi.

Aici există un program care urmăreşte crearea unor centre de excelenţă pentru pacienţii cu COVID lung. În fiecare centru mare, în fiecare spital mare există o anumită clinică, este un fel de serviciu de consultaţii specializat pentru pacienţii care au simptome legate de covid lung pentru că aceste simptome sunt complexe, sunt din diverse patologii, deci nu este numai o problemă pulmonară şi necesită o abordare în echipă. Nu este uşor de a seta un astfel de serviciu fără un program coerent şi fără o investiţie totuşi în această activitate.

Când se termină pandemia? Medicul Tudor Toma spune că este greu să facă o predicţie şi că este foarte important cum se acţionează acum, în funcţie de etapa existentă. Probabil că transmiterea va fi pe anumite zone mai mici, iar forme severe ar putea face mai mult persoanele aflate la risc, precum cei cu alte boli asociate, explică Dr. Toma.

Este greu, toate predicţiile făcute până acum aproape că nu s-au realizat în realitate, de aceea este foarte greu de a comenta. Din ce spun epidemiologii sau cei care au experienţă cu alte infecţii virale, este clar că infecţia SARS-CoV-2 va rămâne ca patologie în medicină, probabil că transmiterea va fi pe anumite zone mai mici , în anumite grupuri vor fi persoane cu risc care vor face formele respective dar este foarte greu de spus, părerea mea este că trebuie să ne concentrăm la ce trebuie să facem acum şi să sperăm că totul va fi bine”, a precizat pentru News.ro medicul pneumolog Tudor Toma.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Soros profețește al Treilea Război Mondial. George Soros, profeție apocaliptică: din Ucraina pornește al treilea război mondial. Civilizația nu-i va supraviețui

George Soros, discurs dur la adresa Angelei Merkel. Miliardarul o laudă în schimb pe Bilderberga, Ursula von der Leyen

Proaspăt acționar la Rapid, Dan Şucu critică din prima zi finanțările Ungariei la Sepsi și afacerile necunoscute de nimeni ale patronului Varga de la CFR Cluj

_ Este vestea momentului pentru mii de români! Pot beneficia de noi sume de bani

Constructorul german de automobile Mercedes-Benz spune adio cutiilor de viteze manuale din 2023

Rusia se apropie de primul default al datoriei în 100 de ani, deoarece SUA îi întrerupe capacitatea de a plăti creditorii

Cum fură grecii, turiștii ce vin la ei cu sume astronomice. O femeie din SUA vorbește despre tacticile de pradă limită ale unui restaurant din Mykonos

_ Creştere cu peste 8% a numărului ucrainenilor care au intrat în ţară în ultimele 24 de ore

_ Știri despre transferuri LIVE: Arsenal „ține cont de atacantul lui Manchester City Gabriel Jesus”

_ Head of committee controling Intelligence Service - cyber attacks represent most serious threat to national security

_ Davos 2022: Acordul „încrezător” al UE Gentiloni poate fi încheiat cu privire la embargoul petrolului rusesc

_ Poliţia a reuşit să rezolve într-un an peste 7.500 de sesizări privind dispariţiile de copii

_ PwC: Fenomenul ”Marea demisie” continuă la nivel global

O nouă mizerie progresistă. Ce îi așteaptă pe români: Experții francezi recomandă a cincea doză de vaccin

_ Armata chineză, avertisment serios la adresa SUA - Exercițiu militar în apropierea Taiwanului

_ Elena Udrea, către ministrul Justiției: 'Despre abuzul care mi se întâmplă, ce părere aveți? Nu e nevoie să vă străduiți să mă aduceți în țară, vin singură'

_ Eşec pentru Trump la alegerile primare republicane din statul Georgia

_ 25 mai, termen limită pentru depunerea Declaraţiei unice

_ Prețurile la alimente explodează în Marea Britanie - Cel mai rapid ritm de creștere din ultimii 40 de ani

_ Cicniri între armata turcă și PKK în nordul Irakului - Cinci soldați turci au fost uciși

_ Enel Green Power a lansat cel mai mare parc eolian din Spania

Zaporojie, noul Mariupol? Importanța strategică a zonei în care rușii și-au mutat atacurile

Drogurile și nu armele sunt veriga comună în crimele în masă, argumentează Peter Hitchens în coloana Mail +

Prietenii masculine vs. succesul reproductiv masculin la babuinii sălbatici din Guineea

Experţii din Africa de Sud sting isteria provocată de variola maimuţei: Nu este necesar! Boala nu se va răspândi precum COVID-19

Istoria secretă nazistă din spatele celor mai bogate dinastii ale Germaniei, cele care dețin BMW, Pret A Manger, Dr Pepper

_ Criză alimentară în Afganistan. 1,1 milioane de copii afgani s-ar putea confrunta cu malnutriţie severă în acest an

_ IMF delegation to assess Romanian economy over May 30 - June 10

_ Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu: Academicianul Eugen Simion merită şi trebuie să fie un reper pentru cei din generaţiile tinere

_ Festival dedicat plutăritului

_ Tragedie la Buzău: un parașutist militar a murit la antrenament; nu ar fi funcționat parașuta când a sărit

_ REPORT SUE GREY LIVE: Dosarul Partygate ajunge pe Downing Street

_ COMENTARIU Marius Oprea: Britanicul mai român decît cei mai mulţi dintre români

_ Antrenorul echipei feminine de fotbal PSG a fost 'indisponibilizat' temporar pe durata anchetei pentru 'fapte nepotrivite'

_ Adevărul despre ajutoarele de 40 de miliarde de dolari cheltuite aparent pentru a �narma Ucraina

Palaeospondylus: misterul de lungă durată al evoluției vertebratelor rezolvat folosind raze X puternice

Secretele formării timusului dezvăluite

_ USR spune că PSD, PNL şi UDMR au votat în Senat ca regiile şi societăţile comerciale la care statul este acţionar să fie obligate să transmită imobilele

_ Știri despre transferuri REZUMAT: Rashford „vrea să rămînă la Manchester United”, Elneny semnează un nou contract cu Arsenal

_ Grim Milestone: 15 zile consecutive de prețuri record ale gazelor naturale � 15 zile și 12 recorduri noi

_ Autobuz plin cu elevi, implicat într-un accident în Galați

_ Clusterul Westerlund 1: O pepinieră stelară gigantică în mijlocul întunericului

_ Lovită puternic de Covid-19, Coreea de Nord nu se lasă: au lansat o nouă rachetă

_ BREAKING - Klaus Iohannis a promulgat Legea offshore: începe extracția gazelor din Marea Neagră

_ Joan Laporta a criticat prelungirea de către PSG a contractului lui Kylian Mbappe: Jucătorii ajung să fie răpiţi pentru bani. Este împotriva principiilor UE

_ Peste 100 de tone de deşeuri au fost colectate în urma acţiunilor de ecologizare Curăţăm România

_ Sri Lanka:Premierul preia Ministerul Finanţelor, crucial pentru a scoate ţara din grava criză economică

_ Visul lui Auskicker devine realitate când Essendon invită un tânăr fan la The Hanger

_ Peste 300.000 lei, decontaţi de stat pentru cazarea şi hrana refugiaţilor din Ucraina în Harghita

_ Momente de panică la Timișoara: Un bărbat amenință că își ia viața

_ Posibilă ploaie de stele în dimineaţa zilei de 31 mai

_ Cel mai recent raport complet al lui Sue Gray: fotografii la poarta petrecerii lui Boris Johnson, PMQ-uri și anunț așteptat astăzi

_ Peste jumătate din populaţia judeţului Bistrița-Năsăud s-a autorecenzat, potrivit Direcţiei Regionale de Statistică

_ Adolescentă accidentată în timp ce traversa strada, la Odorheiu Secuiesc

_ Reținerea lui Igor Dodon isterizează Rusia: 'Ne vom asigura că drepturile lui vor fi respectate'

_ Nicuşor Dan: Invit Asociaţia şi Administraţia Parcului Natural Văcăreşti la o discuţie în zilele următoare

_ Economia germană a evitat recesiunea în T1, dar sporeşte impactul războiului din Ucraina

_ Încep procedurile de expropriere pentru realizarea centurii municipiului Sfântu Gheorghe

_ Atac armat la un liceu din SUA: un băiat de 18 ani a ucis cel puțin 21 de persoane. Bunica lui a produs un alt carnagiu/Video

_ Loțiunea de bronzare L'Oreal Sublime Bronze de pe Amazon vă va oferi o strălucire bronzată la mai puțin de 15 USD


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2083, afisate in 35 pagini.



ieri 20:47