![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Bilanțul Statului Major al Apărării pentru anul 2022![]() Bilanțul Statului Major al Apărării pentru anul 2022Alocarea a 2,5% din Produsul Intern Brut permite consolidarea structurii naționale de forțe din domeniul apărării, a declarat, ieri, ministrul Angel Tîlvăr, la bilanțul Statului Major al Apărării pentru anul trecut, informează Rador. El a subliniat că s-au făcut pași importanți din punct de vedere al modernizării Armatei, au fost continuate proiectele demarate anterior, a fost semnat contractul de achiziție a 32 de avioane F-16, au fost recepționate echipamente aferente sistemelor HIMARS, derivatelor PIRANHA 5 și a fost atribuit contractul pentru rachetele de coastă, se arată într-un comunicat MApN. De asemenea, au fost demarate procedurile pentru alte programe importante, cum ar fi maşinile tactice blindate de tip uşor. Pe linia apărării colective, anul trecut un rol important a revenit consolidării prezenței NATO pe teritoriul național, iar dispozitivul defensiv aliat pe flancul estic și, implicit, în regiunea Mării Negre a fost întărit și echilibrat, arată MApN. La rândul său, șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a precizat că anul 2023 se va derula sub semnul recrutării de personal nou și instruirii celui existent.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
05:46
_ April 1 in history
ieri 21:48
_ Reuniunile pătate de lacrimi ale lui Alex
ieri 21:48
_ Dulciurile de Paște ale Mariei
ieri 20:06
_ WSJ arrest World This Week
ieri 19:09
_ E.T. starul Dee Wallace va deveni bunică
ieri 19:08
_ Jinger Duggar critică fratele pedofil Josh
ieri 19:07
_ BREAKING Tate brothers to be released
ieri 18:02
_Marius Tucă Show - 31 Mar 2023 16:17:48
ieri 18:01
_Gold FM Romania - 31 Mar 2023 13:40:58
ieri 17:53
_ Pot orașele să facă loc ciocănitoarelor?
ieri 13:05
_Gold FM Romania - 31 Mar 2023 11:46:08
ieri 10:47
_ Curs valutar, 31 martie
ieri 09:50
_ John Farnham s-a dus de urgență la spital
ieri 09:45
_Marius Tucă Show - 31 Mar 2023 08:30:14
ieri 09:45
_Marius Tucă Show - 31 Mar 2023 08:30:25
ieri 09:45
_Marius Tucă Show - 31 Mar 2023 08:30:42
ieri 09:45
_Marius Tucă Show - 31 Mar 2023 08:30:53
ieri 09:45
_Marius Tucă Show - 31 Mar 2023 08:31:03
ieri 09:45
_Marius Tucă Show - 31 Mar 2023 08:32:15
ieri 09:45
_Marius Tucă Show - 31 Mar 2023 08:32:27
ieri 08:50
|
Comentarii:
Adauga Comentariu