![]() Comentarii Adauga Comentariu _ A trecut de Senat legea care interzice minorilor să fumeze pe stradă![]() A trecut de Senat legea care interzice minorilor să fumeze pe stradăSenatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă de modificare a Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun prin care fumatul este interzis minorilor în locurile publice, potrivit Agerpres. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 21 decembrie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa de luni a plenului. Propunea legislativă prevede că "interzicerea consumul de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţii economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m în jurul acestora". "Legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare eforturi autorităţilor cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun fumatului de către această categorie sunt lipsite de rezultate", se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ iniţiat de un grup de parlamentari PSD. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
06:26
_ March 24 in history
ieri 23:36
_ Proba de schi Gwyneth Paltrow Ziua 3
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 23 Mar 2023 20:08:37
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 23 Mar 2023 20:10:48
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 23 Mar 2023 20:11:54
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 23 Mar 2023 20:12:29
ieri 21:25
_4 Media Info - 23 Mar 2023 19:25:29
ieri 21:05
_Gold FM Romania - 23 Mar 2023 18:47:26
ieri 20:45
_ Petre Daea: 'Nu mi s-a reproșat nimic'
ieri 19:27
_ Scandaluri pe linie în Guvern / SURSE
ieri 19:05
_4 Media Info - 23 Mar 2023 18:44:15
ieri 19:05
_4 Media Info - 23 Mar 2023 18:58:43
ieri 18:45
_Gold FM Romania - 23 Mar 2023 17:42:49
ieri 18:07
_ BVB a închis pe plus şedinţa de joi
ieri 17:25
_Gold FM Romania - 23 Mar 2023 17:10:44
ieri 16:45
_4 Media Info - 23 Mar 2023 16:07:02
|
Comentarii:
Adauga Comentariu