16:30
Comentarii Adauga Comentariu

_ I. Iliescu vorbește despre 'cea mai grea misiune avută' de Răzvan Theodorescu: 'Și le-a asumat lucid, nu doar altruist'

I. Iliescu vorbește despre 'cea mai grea misiune avută' de Răzvan Theodorescu: 'Și le-a asumat lucid, nu doar altruist'

Ion Iliescu, fostul președinte al României, a transmis un mesaj după moartea academicianului Răzvan Theodorescu. Iliescu vorbește despre legătura sa profundă cu Theodorescu, pe care îl descrie drept „unul dintre cei mai buni istorici ai artei și civilizației României ultimului secol,”

„Am aflat cu imensă durere despre dispariția Academicianului Răzvan Theodorescu. L-am cunoscut de când era student, așadar, nu greșesc dacă spun că ne știam de o viață. Viața lui a fost încercată: și-a hrănit vocația de profesor și de cercetător când ușile universității i-au fost închise, iar mai târziu, a devenit nu doar unul dintre cei mai buni istorici ai artei și civilizației României ultimului secol, dar și un profesor extraordinar, un rector formidabil, un Președinte cu viziune al Radioteleviziunii Române, un ministru al Culturii care a dat excelență acestei funcții, un academician a cărui operă va fi imposibil de egalat, și un Vicepreședinte al Academiei Române care a știut să modernizeze această instituție.

Însă printre toate aceste roluri publice, Răzvan Theodorescu a rămas un om liber. Și tocmai această libertate a făcut ca prietenia dintre noi să fie una adevărată.

Sunt puține prietenii adevărate astăzi, tot așa cum sunt puțini oameni autentici, așa cum a fost „profesorul națiunii”, Răzvan. Îi mulțumesc că, într-o țară în care a fi „omul lui Iliescu” a fost, mai ales în ultimii ani, eticheta unui stigmat,

Răzvan Theodorescu nu s-a dezis niciodată de această legătură, ba dimpotrivă, a afirmat-o cu onoare și a transformat-o în ceea ce el numea, generos, ca fiind un titlu de noblețe. A făcut România mai culturală într-o societate insensibilă la valorile culturii, și poate aceasta a fost printre cele mai grele misiuni pe care și le-a asumat lucid, nu doar altruist. Transmit condoleanțele mele familiei, iar Ilincăi, fiicei sale, îi doresc putere și alinare; pierderea ei este și pierderea României, una care speram să întârzie oricât de mult. Cu regret, Ion Iliescu”, a spus fostul președinte al României pe blogul personal.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Eva Mendes emană fericirea vacanțelor în timpul unei evade la malul mării sărutate de soare

_ De ce starul Alfa Romeo Valtteri Bottas consideră Marele Premiu al Australiei de F1 cursa de acasă

_ Bulgaria, colaps politic: duminică vor avea loc alegeri parlamentare

_ Harvey, fiul lui Katie Price, confirmă că s-a întors cu logodnicul Carl Woods cu un mesaj dulce

_ Jessica Alves se afișează foarte bustină într-o rochie mini strânsă

_ Tragedie în timpul unui meci din Bundesliga: un suporter a murit pe stadion

_ Iubita lui Nick Knowles, Katie Dadzie, în vârstă de 32 de ani, abordează diferența ei de 28 de ani cu vedeta, 60 de ani

_ Ashley Roberts poartă o rochie FOARTE slăbită pe gât, cu decupaje revelatoare

_ Serie A: Juventus se impune la limită, scor 1-0, în meciul cu Verona

_ WrestleMania 39: Austin Theory a obținut o victorie uriașă UPSET în fața lui John Cena pentru a deschide

_ Mae Muller, participant la Eurovision din Marea Britanie, a spus că Boris Johnson nu merita terapie intensivă când a avut Covid

_ Lady Gaga și regizorul Todd Phillips discută despre scena filmărilor de-a lungul scărilor emblematice Joker pentru continuarea

_ Sarah Abo din emisiunea de astăzi arată elegant și sportivă în timp ce face comisioane în Sydney

_ Un activist non-binar angajat pentru a conduce campania Seafolly lansează mișcarea Trans Lives Matter

_ Wynonna Judd repetă cu Ashley McBryde pentru CMT Music Awards - după moartea mamei ei

_ Donny Osmond hotărât să lucreze cu Justin Bieber

_ Anthony Joshua îl strigă pe Tyson Fury după ce a învins-o pe Jermaine Franklin

_ Lovitură uriașă pentru Ursula von der Leyen: Marea Britanie îi blochează prin veto candidatura la șefia NATO

_ Nicola Sturgeon susține că zvonurile despre viața ei personală au fost „parte din motivul” pentru care a demisionat

_ Kylie Jenner aruncă o privire asupra petrecerii de a cincea aniversare a nepoatei sale, True Thompson, cu verișoara ei

_ Sydney Sweeney își arată curbele tonifiate în timp ce modelează un costum dulce, dar sexy de la Frankies Bikinis

_ EMILY PRESCOTT: Fiul lui Gary Lineker, Tobias, 27 de ani, legătura regală

_ Martha Stewart sperie echipa de filmare pentru Ziua Păcălelilor de Aprilie, în timp ce Sarah Polley este o farsă de fiica ei

_ Conor Benn plesnește microfonul după ce a refuzat un interviu la lupta Anthony Joshua

_ Finalul MAFS: Jesse Burford devine necinstitor într-un interviu care spune totul

_ Bandă mascată care a pătruns în case și a pulverizat cu acid victimele legate de CINCI spargeri în 46 de ore

_ Rapid-Farul: Adrian Mutu și Gheorghe Hagi, reacții după meci

_ Erik ten Hag îl laudă pe Wout Weghorst și spune că Man United l-ar putea păstra sezonul următor

_ Manchester City a lansat o declarație a clubului după ce autobuzul echipei Liverpool „a suferit daune la întoarcere”

_ Ian „Dicko” Dickson, Domenica Calarco și Debra Lawrance au confirmat că vor apărea la I'm A Celebrity...

_ O femeie găsită în casa familiei Brighton a murit la câteva ore după ce bărbatul din Newhaven a fost arestat pentru tentativă de omor

_ Conor Benn Plânsește un microfon și REFUZĂ să vorbească înaintea lui Anthony Joshua vs Jermaine Franklin

_ Antrenamentul Rihannei este întrerupt de adorabilul ei fiu de 10 luni într-un videoclip dulce

_ Skye Wheatley, de la Big Brother, vinde Mercedes 75.000 USD pentru a finanța lucrările de renovare a proprietății Gold Coast

_ Romania, United Arab Emirates sign memorandum of understanding on cooperation in the field of energy

_ Carl Froch îl lovește pe Anthony Joshua în timp ce se îndoiește de ambiția britanicului de a ajunge din nou în vârf

_ Bărbatul de 245 de milioane de dolari al lui Angels, Anthony Rendon, este surprins de camerele de filmat încercând să-i lovească pe un fan al lui Oakland A

_ Anthony Rendon este UUIDUAT la prima baterie de când a lovit fanul lui A după ce a refuzat să comenteze

_ Familia lui Tammin Sursok se pregătește pentru o tornadă după ce fiica a fost prinsă într-o împușcătură din Nashville

_ MAFS: Domenica Calarco va apărea la I'm A Celebrity... Get Me Out Of Here!

_ Brooke Shields promovează purtarea ochelarilor în timp ce poartă mască de față aurie într-o zi de îngrijire personală

_ Mikel Arteta le îndeamnă pe starurile lui Arsenal să „se bucure de moment” în timp ce ele susțin un titlu în Premier League

_ Obiceiul nostru de zi cu zi cu șervețele umede trebuie să înceteze, scrie autoarea AGGIE MACKENZIE

_ Anthony Joshua spune lui Sportsmail că „NU este mulțumit” de victoria prin decizie unanimă în fața lui Jermaine Franklin

_ Guvernul își intensifică eforturile de a alunga plasticul de unică folosință care distruge râurile și mările Marii Britanii

_ Royal Marine Commando se reconectează cu natura pentru a trece dincolo de experiența din Afganistan

_ Îngrozitorul aprilie a sosit! Taxele consiliului, apa, internetul în bandă largă și facturile de telefonie mobilă cresc AZI

_ Versiunea Netflix a plimbării prințului Andrew cu Jeffrey Epstein pe care o va regreta mereu

_ Congresul Naţional African (ANC) se află în Rusia pentru a discuta despre 'reajustarea ordinii mondiale'

_ Melissa Joan Hart discută cu o vecină după ce i-a ajutat pe tinerii studenți să fugă de atacul de la Nashville

_ Sfaturi de pariuri pentru Marele Premiu al Australiei de Formula 1 de la Albert Park din Melbourne

_ Nicola Sturgeon neagă bârfele de pe internet că ar fi o „lesbiană secretă”

_ Jim Watt conduce omagiile aduse lui Ken Buchanan după ce legenda britanică a boxului a murit sâmbătă la vârsta de 77 de ani

_ Cum să faci rufele albe din nou albe: mama împărtășește un truc improbabil de curățare

_ Idol australian: Ian „Dicko” Dickson despre aproape că lucrează la o „slujbă normală” la Queensland IGA

_ Anthony Joshua are în sfârșit ceva de construit după ce a învins-o pe Jermaine Franklin

_ Lewis Capaldi admite că este o „posibilitate foarte reală” ca el să fie nevoit să renunțe la muzică

_ Brooke Shields promovează purtarea ochelarilor în timp ce poartă mască de față aurie într-o zi de îngrijire personală

_ Chelsea este batjocorită la pauză ȘI fluierul final în timp ce se prăbușește pentru a învinge împotriva Aston Villa

_ DOMINIC KING: Domnia lui Thomas Tuchel în Bavaria a început perfect, când Bayern a învins Dortmund


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 158, afisate in 3 pagini.