![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Avertismentul unui seismolog este înfiorător: Cutremurul de luni din Turcia ar putea avea mii de replici, unele aproape la fel de mari![]() Avertismentul unui seismolog este înfiorător: Cutremurul de luni din Turcia ar putea avea mii de replici, unele aproape la fel de mariUn seismolog avertizează că seismul de luni din Turcia ar putea avea mii de replici, unele aproape la fel de mari. Cutremurul cu magnitudinea 7,8 a durat 100 de secunde, spune un seismolog care avertizează că vor urma mii de replici. Specialistul mai spune că replicile pot să apară pe termen scurt, dar și în următoarele săptămâni sau chiar luni. Stephen Hicks, de la University College London, a făcut declarațiile pentru Sky News, chiar înainte de producerea celui de al doilea cutremur cu magnitudinea de 7,5. Seismologul a explicat că, de obicei, cele mai puternice replici sunt primele, dar a adăugat că nimeni nu poate „exclude complet" posibilitatea ca un alt cutremur de o magnitudine similară să se producă în zonă. El a spus că există „o posibilitate foarte mică să mai apară un alt cutremur mai mare decât cel principal". „Nu putem exclude complet acest lucru. Vor mai fi zeci și mii de replici care vor avea loc în următoarele săptămâni sau luni, dar acestea vor scădea treptat în timp", a adăugat Hicks. Stephen Hicks a mai spus că nu există nicio modalitate de a prezice cu exactitate când va avea loc un cutremur, iar cel din Turcia a fost „cel mai rău tip", având o durată de aproximativ 100 de secunde și acoperind aproximativ 400 de kilometri. „Este un cutremur foarte puțin adânc, sub o zonă foarte populată și într-o regiune în care clădirile pur și simplu nu pot suporta acest nivel de zguduire. Când vorbim despre cutremure atât de mari, epicentrul nu este un singur punct. De fapt, s-a rupt de-a lungul unei falii de aproximativ 400 de kilometri", a explicat specialistul. Peste 1.200 de persoane au murit în Turcia și Siria în urma cutremurului puternic cu magnitudinea de 7,8 grade care s-a produs în Turcia luni dimineață. Alte mii de persoane sunt rănite în ambele țări.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 21:25
_ DEBAT EN
ieri 20:05
_George Simion - 24 Mar 2023 19:50:18
ieri 20:05
_4 Media Info - 24 Mar 2023 18:38:50
ieri 19:05
_Gold FM Romania - 24 Mar 2023 17:19:18
ieri 16:25
_Gold FM Romania - 24 Mar 2023 15:06:30
ieri 16:25
_Gold FM Romania - 24 Mar 2023 15:41:24
ieri 15:29
_ Cu cât crește impozitul tău de consiliu?
ieri 14:25
_Stiri Negre - 24 Mar 2023 11:28:00
ieri 14:24
_Stiri Negre - 24 Mar 2023 11:50:56
ieri 13:48
_ Topirea sticlelor: Tranziția sticla-lichid
ieri 13:48
_ Știința săriturii lunii
ieri 13:46
_ Who are the main actors in eastern Syria?
ieri 13:28
_ Importanța vaccinărilor pentru pisici
|
Comentarii:
Adauga Comentariu