09:25
Comentarii Adauga Comentariu

_ Când diplomații tac, armele vorbesc - Rusia ar fi evacuat o parte din personalul ambasadei de la Kiev

Când diplomații tac armele vorbesc - Rusia ar fi evacuat o parte din personalul ambasadei de la Kiev

Rusia a evacuat în ultimele zile o parte din personalul ambasadei din Ucraina, un posibil indiciu despre următoarea mișcare a lui Putin, scrie New York Times, potrivit Mediafax.

Evacuarea lentă ar putea fi parțial o acțiune de propagandă, parțial pregătirea pentru un conflict sau parțial o farsă, spun oficialii ucraineni și americani. Ar putea fi toate trei, comentează publicația.

La 5 ianuarie, 18 persoane - majoritatea copii și soții ale diplomaților ruși - s-au urcat în autobuze și au pornit spre Moscova, într-un drum de 15 ore spre casă, potrivit unui înalt oficial ucrainean din domeniul securității.

Alte aproximativ 30 de persoane au urmat în următoarele câteva zile, de la Kiev și de la un consulat din Liov, în vestul Ucrainei. Diplomaților de la alte două consulate rusești li s-a spus să se pregătească să părăsească Ucraina, a declarat oficialul de securitate, vorbind sub protecția anonimatului.

Trafic intens de trenuri militare pe ruta trans-siberiană - Putin pare că pregătește cea mai amplă campanie militară de la Al Doilea Război Mondial

Modul de interpretare a evacuării a devenit parte din misterul aflării următoarei acțiuni a președintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Plecările au devenit parte dintr-un puzzle a ceea ce se va întâmpla în continuare, o componentă mai amenințătoare, pe lângă atacurile cibernetice asupra ministerelor ucrainene de săptămâna trecută și rapoartele Microsoft și ale guvernului american potrivit cărora programe malware mult mai distructive au fost plasate în rețelele ucrainene, dar nu au fost activate.

Convoaie uriașe de trenuri încărcate cu tancuri, rachete și trupe continuă să înainteze spre vest prin Rusia, aparent îndreptându-se spre granița ucraineană. Aleksandr G. Lukașenko, liderul Belarusului, a anunțat luni că forțele și echipamentele rusești au început să sosească în țara sa pentru un exercițiu militar comun care va avea loc în două locuri: la granița vestică a Belarusului, în apropierea Poloniei și Lituaniei, două țări NATO, și de-a lungul graniței ucrainene, care ar putea fi o altă cale pentru invazie.

Informația este negată de Moscova, potrivit Interfax.

Ambasada Rusiei la Kiev funcționează ca de obicei, a anunțat, marți, Ministerul de Externe al Rusiei. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că astfel de declarații ale Statelor Unite sunt dezinformare. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că astfel de declarații ale Statelor Unite sunt dezinformare .


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

VIDEO, Bucureștiului Soroșistului Nicușor Dan și a francezilor de la Apa Nova cărora trădătorii de la noi, le-au concesionat pe nimic gestiunea apei pe zeci de ani. Imagini neverosimile din București: apă de jumătate de metru, pe un mare bulevard

Unde duce politica progresistă la prezentarea de chiloți. Myer Australia a stârnit mânia clienților pentru catalogul ofensator de lenjerie intimă în care bărbați erau impecabili și femeile "de toate formele"

Horror: Guvernul tiranic al Canadei va plăti pentru eutanasia pe cei care sunt "prea săraci pentru a continua să trăiască cu demnitate" (video)

WTA. Wimbledon urmează să fie lipsit de puncte de clasament pentru femei după ce le-a interzis jucătoarelor ruse

PROGRESISTUL HOȚ STRIGĂ "PRINDEȚI HOȚUL": CUM A BĂGAT FACEBOOK ȘTIRI FALSE. Cum a introdus Facebook articole de opinie în ziare și reclame TV din SUA prin finanțarea unui grup de lobby

Erupția Tonga la egalitate cu Krakatoa, spune studiul

_ Cotitură în politica moldovenească - Foștii aliați ai Maiei Sandu se întorc împotriva ei: Incompetența acestei guvernări întrece orice măsură (Andrei Năstase)

_ Șeful poliției avertizează cluburile să oprească exploziile și spune că pirotehnica ar putea ucide fanii

Jumătate dintre femei ascund menopauza de partenerii lor

Ziarele din UK le explică britanicilor: Cum să economisești bani la energie: Ghidul tău esențial pentru facturi

_ Video | Polițiștii au descins în piețele din două sectoare ale Capitalei - Mii de haine de firmă contrafăcute au fost confiscate

Pentagonul arată Congresului două videoclipuri cu obiecte misterioase în prima audiere cu OZN în 50 DE ANI

_ Copilul din Ilfov, care a plecat la școală și nu s-a mai întors acasă, a fost găsit în Ploiești

_ Fetterman câștigă nominalizarea democrată pentru Senat în Pennsylvania, după o problemă de sănătate

_ Noua abordare a algoritmului deschide calea pentru metalens mai mari și mai complexe

_ Războiul din Ucraina, ziua a 84-a. Ultimii militari pde la Azovstal s-au predat. Soarta a este 250 de luptători ucraineni este în mâinile ruşilor

_ Decesele asociate COVID scad în Marea Britanie pentru prima dată în 9 săptămâni

_ Dintele copilului ar putea oferi indicii unei rude umane antice

_ Cartea zilei: 'Lady Macbeth din Mțensk' de Nikolai Leskov

_ Blinken va pune în discuţie problema asigurării securităţii alimentare la reuniunea ONU

_ Doug Mastriano câștigă primarul GOP pentru guvernatorul Pennsylvania

_ Un fost colonel rus critică la televiziunea de stat invazia ţării în Ucraina

_ Fanii lui Liverpool de pe rețelele sociale se bucură de faptul că echipa lor „rezervă” revine pentru a învinge Southampton

_ Fostul boxer ucrainean Wladimir Klitschko cere CIO interzicerea sportivilor ruşi

_ Tadjikistan a lansat o 'operaţiune antiteroristă' într-o provincie învecinată cu Afganistan şi China

_ Southampton 1-2 Liverpool - Premier League: Joel Matip duce cursa pentru titlu până în ultima zi

_ Pentagonul vorbeşte deschis despre OZN-uri. „Numărul obiectelor zburătoare neindentificate a crescut la 400 în ultimul an”

_ CTP, după prinderea lui Sorin Oprescu: 'Trage de timp. Rezultă de aici că e rentabil să furi, e rentabil să iei mită'

_ Biniam Girmay devine primul câștigător din Africa de culoare a unei etape de Grand Tour la Giro d'Italia

_ SUA mizează pe contribuţiile UE, Marii Britanii, Canadei şi Japoniei pentru susţinerea Ucrainei

_ Netflix taie 150 de locuri de muncă în SUA după ce a pierdut abonaţi

_ 'Vicii, tabieturi şi mici pasiuni nevinovate între secolele XVIII-XX' - în expoziţie la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Târgu-Neamţ

_ Răstunare de situaţie în cazul accidentului aviatic în care au murit 132 de oameni în China. Avionul ar fi fost prăbuşit intenţionat

_ O femeie australiană își regretă tatuajul pentru că este un magnet nenorocit': videoclip TikTok de Paul Sterrantino

_ Noi structuri de proteine ​​pentru a ajuta la proiectarea rațională a medicamentelor

_ Un spaţiu pentru activităţi educative, Brukenthal Kids, va fi inaugurat la Casa Albastră din Piaţa Mare de la Sibiu

_ Lentile de contact care eliberează medicamente când simt presiunea ridicată a ochiului. Acestea ar putea fi folosite pentru tratarea glaucomului

_ Elon Musk anunță că va vota republican pentru prima dată după ani �n care a votat democrat

_ REZULTATE LIVE: ** Posibilă renumărare** Cursa pentru Senatul Pennsylvania — McCormick conduce, dar Dr. Oz își reduce avansul la 2.000 de voturi, Kathy Barnette se află pe locul 3

_ Elon Musk răspunde la cel mai recent videoclip sub acoperire al Proiectului Veritas, care arată că directorul Twitter îl batjocorește pe Musk și pe oamenii cu Asperger

_ Ciolacu: 'Guvernul finanțează cu 4 miliarde de euro companiile din România. Încercăm să eliminăm efectele crizelor multiple pe care le traversăm'

_ Imagine: Hubble dezvăluie un râu de formare a stelelor

_ Mai puţin de jumătate din angajaţi spun că se simt încurajaţi să evolueze la locul de muncă - studiu

_ Meta a şters zeci de milioane de postări care incitau la violență de pe Facebook

_ Începe primul proces care vizează crimele de război comise de ruși în Ucraina/ Video

_ Alertă meteo: Vânt puternic în 27 de județe. Cum va fi vremea în București

_ Cum împarte protocolul nord-irlandez Marea Britanie şi UE. Tensiunile post-Brexit cresc

_ SUA va crea o unitate specială pentru a ancheta crimele de război ale Rusiei în Ucraina

_ Tiger Woods, Rory McIlroy și Jordan Spieth formează un trio de vis la Campionatul PGA al SUA

_ Liverpool: Jurgen Klopp speră că accidentarea lui Joe Gomez nu este gravă

_ Chelsea: Când vor avea sens apologeții Roman Abramovici?

_ Campionat: Nottingham Forest a învins Sheffield United la penalty-uri pentru a ajunge în finala play-off-ului

_ PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Mormîntul de sub drum. Există o şansă ca la Tîrgu Ocna să fi descoperit osemintele lui Valeriu Gafencu, supranumit ”Sfîntul Închisorilor”

_ Puburile și restaurantele de la The Rocks sărbătoresc Ziua Internațională a Burgerului: Ce se întâmplă în Sydney

_ Planurile de pre-sezon pentru Newcastle și Wolves sunt în dezordine, deoarece Cupa Ohio a fost anulată în scurt timp

_ Manchester City va câștiga 30 de milioane de lire sterline pentru fundașul stânga al Brighton, Marc Cucurella, în această vară

_ Prăbușirea Ligii Campionilor a lui Arsenal îi va lăsa prinși în același cerc vicios în această vară

_ Noul dispozitiv bazat pe metasuprafață creează imagini diferite în funcție de lumină și condițiile de mediu

_ Congresul se scufundă în OZN-uri, dar nu există semne de extratereștri

_ Semnul Woolworths despre bananele BBQ stârnește dezbatere: supermarketul australian eșuează


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 622, afisate in 11 pagini.