14:11
Comentarii Adauga Comentariu

_ Dosarul medicului Burnei, acuzat că a mutilat copii, s-a prescris: Mama unei victime merge la CEDO

Dosarul medicului Burnei, acuzat că a mutilat copii, s-a prescris: Mama unei victime merge la CEDO

Medicul ortoped Gheorghe Burnei scapă de acuzaţiile de vătămare corporală din culpă după ce procurorii care instrumentează dosarul în care acesta a fost cercetat au clasat speţa, ca urmare a prescrierii faptelor. Mama uneia dintre pacientele lui Burnei a reacţionat dur la aflarea acestei veşti şi critică modul în care procurorii au instrumentat dosarul, acuzându-i pe aceştia că au minţit-o şi au tărăgănat cazul. „Îmi este ruşine că am avut atâta încredere în această justiţie coruptă! Vă doresc multă sănătate şi Dumnezeu să vă ajute, exact atât cât aţi fost de corect pentru cazul fetiţei mele!”; i-a transmis femeia procurorului de caz, scrie News.ro.

Anunţul privind clasarea dosarului în care Gheorghe Burnei a fost cercetat pentru vătămare corporală din culpă a fost făcut de către casajurnalistului.ro, care a şi făcut publice cazuri ale copiilor victime ale medicului.

Mama uneia dintre pacientele mutilate de către Burnei a reacţionat dur la auzul veştii. Ea îi critică pe procurori, pe care îi acuză că au minţit-o şi pe care îi întreabă de ce au tărăgănat dosarul,

„Domnii procurori, eu când am fost la dumneavoastră la Parchet, nu aţi pomenit nimic de clasarea cazului Amirei. De ce oare?

Domnul procuror Borjog Eduard, aveaţi prima expertiză a Amirei gata din 2017, ce aţi făcut până în anul 2023? E vina mea că aţi prescris nenorocirile făcute pe un copil nevinovat şi că aţi aşteptat să treacă încă cinici ani, minţindu-mă că prima expertiză se va anula pentru că îi dădea Amirei dreptate şi o încadra la VATAMARE CORPORALA, adica se ducea javra la puşcărie? Apoi mi-aţi spus abia anul trecut că anularea se datorează faptului că doctorul Ulici a contribuit la opinia de specialitate în cadrul expertizei şi că fiind în relaţii de duşmănie cu Burnei nu trebuia să se pronunte. Apoi m-aţi minţit că se va dispune o nouă expertiză, care de fapt nu s-a mai dispus. Aţi mai aşteptat un pic, expre, ca să clasaţi cazul Amirei. Amira a fost vătămată corporal în formă continuată până în anul 2014. Nu o mai băgaţi pe aia cu prima operaţie, pentru că toate operaţiile au fost doar SCHILODIRI! Nici ultima din 2014 nu a fost favorabilă, pentru că javra aia pe care aţi scăpat-o de puşcărie, nu a fost în stare să repare nici măcar fractura pe care tot el i-a produs-o atunci când i-a pus fixatorul, NU A FOST IN STARE SA O FACA CORECT. ÎMI ESTE RUŞINE CĂ AM AVUT ATÂTA ÎNCREDERE ÎN ACEASTĂ JUSTIŢIE CORUPTĂ! Vă doresc multă sănătate şi Dumnezeu să vă ajute, exact atât cât aţi fost de corect pentru cazul fetiţei mele!”, a scris Emiliana Iliescu pe Facebook.

De altfel, ea anunţă că se va adresa CEDO.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Năravul din fire, n-are lecuire. Scula Sistemului Progresist și Mercenarul Scribălău Bolșevic al lui Ilici FSN, în timpul Mineriadelor sare acum la gâtul Bisericii Ortodoxe. Cristian Tudor Popescu compară BOR cu 'craniul vorbitor al Kremlinului'

_ Pe ce canal TV este Italia vs Anglia în preliminariile Euro 2024?

_ Cinci ecologisti care zboară spre Ohio mor �ntr-un accident de avion � au lucrat pentru o companie de testare a apei �n Palestina de Est, Ohio

_ Gisele Bundchen dezvăluie că fiul a fost agresat din cauza deciziei de a nu juca fotbal ca tatăl Tom Brady

_ IRAM RAMZAN: Să spunem că „ești concediat”... însuși Lordului Sugar

_ Uitați de siglele de designer... Lista A semnalează acum privilegiul lor în haine discrete

_ Georgia Harrison discută despre „cele mai mari obstacole” după iadul porno răzbunare de Stephen Bear

_ Dragă John Lewis... Nu ne mai spuneți să mergem online atunci când vă vizităm magazinele!

_ Joe Cole îl laudă pe Declan Rice și susține că Anglia s-a remarcat „cu o milă” în victoria împotriva Italiei

_ Christian Lewis a fost vindecat de un prieten cu patru picioare - și de femeia de care s-a îndrăgostit

_ Raidurile franceze pentru vedetele Angliei „nu dispar”, cu presiune asupra RFU pentru ridicarea interdicției de peste mări

Gheorghe Hagi, discurs manifest despre situația jenantă în care a ajuns echipa națională: este mult prea mult!

_ Trailerul Mighty Morphin Power Rangers: Once & Always reunește distribuția originală a emisiunii TV

_ Portugalia 4-0 Liechtenstein: Cristiano Ronaldo are o dotă în primul meci de la Cupa Mondială lovită de criză

_ Celeste Barber dezvăluie cea mai „proasta” tendință de sănătate – dar Gwyneth Paltrow jură pe asta

_ Adam Levine s-a „reangajat complet” cu Behati Prinsloo după ACEL scandal de sexting

_ Utilizarea unui algoritm genetic pentru a descoperi noi molecule de catalizator pentru sinteza organică

_ Dmitri Medvedev, ipoteză incendiară: ăsta este adevăratul plan al Occidentului împotriva Rusiei

_ Katya Jones, de la Strictly, arată șic în timp ce ea prezintă un ecran animat cu Aimee Fuller

_ Israeli forces kill Palestinian fighter in West Bank raid on first day of Ramadan

_ French trade unionists threaten red carpet rollout for Charles III's state visit

_Gold FM Romania - 23 Mar 2023 13:31:27

_ Fulham: Aleksandar Mitrovic se confruntă cu o suspendare lungă după ce l-a împins pe arbitrul Chris Kavanagh

_Gold FM Romania - 23 Mar 2023 15:00:54

_4 Media Info - 23 Mar 2023 13:24:40

_ France-Germany tensions loom over EU summit

_ Femeia întreabă dacă sexul anal are nevoie de un acord special

_Gold FM Romania - 23 Mar 2023 11:42:26

_ Kim Kardashian și fiul ei Saint, în vârstă de șapte ani, izbucnesc în chicoteli după ce s-au gâdilat într-un nou videoclip

_ Duș rece pentru faimoasele băi fierbinți din Ungaria

_ Pe final de mandat, Klaus Iohannis a intrat pe 'modul turbo'

_ Mafia ecologică din stânga dură care încearcă să deraieze acordul de plată cu NHS are legături cu Extinction Rebellion

_ Campanie a Ministerului Mediului despre colectarea separată a deşeurilor, promovată de vloggerul Mircea Bravo printr-un clip pe TikTok, cu mii de vizualizări

_ Macron’s speech did nothing to quell anger of anti-pension reforms demonstrators

_ Katya Jones, de la Strictly, arată șic în timp ce afișează un ecran animat cu Aimee Fuller

_ Cum se pregătesc autoritățile să protejeze fanii Angliei de la Napoli înaintea confruntării cu Italia

_Gold FM Romania - 23 Mar 2023 17:42:49

_Gold FM Romania - 23 Mar 2023 17:10:44

_ French ambassador Auer presents rector Scripcariu with Academic Palms decoration

_ ForMin Aurescu and British counterpart Cleverly sign updated version of Strategic Partnership

_ Judecătoarea Lia Savonea, fost președinte al CSM, a obținut prin concurs promovarea la ÎCCJ

_ French, German cultural centres open at Braunstein Palace in Iasi

_ Noua ordine mondială a lui Frankie Boyle este eliminată de BBC după șase sezoane

_ Bărbat bănuit de violenţă în familie şi lipsire de libertate, reţinut de poliţişti în urma unor percheziţii

_ Diagrama electronică de fază stabilită în semimetal Weyl intercalat Fe Td-MoTe2 pentru prima dată

_ Noul CEO Starbucks spune că va face ture BARISTA pentru gigantul cafelei o dată pe lună

_ Tekashi 6ix9ine a fost transportat de urgență la spital cu ambulanța după ce a fost „bătut până la o pulpă” în sauna LA Fitness

_ ANDREW NEIL: Nu mi-a trecut prin minte plecarea BBC în timpul Covid. No10 a avut două!

_ Romania-US Agreement: Citizens can accumulate periods worked in both countries for pension rights

_ Starul Yankees Aaron Judge refuză să se angajeze în 2026 WBC, deși recunoaște că „captivează lumea”

_ Asociaţia bibliotecarilor din SUA raportează un număr record de tentative de interzicere a cărţilor în 2022

_George Simion - 23 Mar 2023 11:01:33

_ Rusia joacă primul său meci acasă, contra Irakului, de la impunerea sancţiunilor UEFA şi FIFA

_ Boloş spune că nu s-a pus problema ratării jalonului PNRR privind pensiile speciale

_ Cum prezentatoarea Soccer AM Helen Chamberlain a întors spatele faimei pe viață în țară

_ President Iohannis says civil society support for joining Schengen is good

_ Militant palestinian, ucis într-un raid israelian în Cisiordania

_ Statul Major al Ucrainei: Trupele ruse avansează spre Avdiivka și Maryinka

_ Dossier Center uncovers inner workings of Russia's Wagner Group and Prigozhin empire

_ PM Ciuca received by Moldovan President Maia Sandu


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3628, afisate in 61 pagini.



00:27