05:30
Comentarii Adauga Comentariu

Ion Cristoiu: Cînd Guvernul sacrifică Partidul

Ion Cristoiu: Cînd Guvernul sacrifică Partidul

Ion Cristoiu: După victoria partidului în alegeri şi instalarea unui Guvern PNŢ, condus de Iuliu Maniu, treptat-treptat, Nae Ionescu devine critic al regimului. Unul dintre principalele temeiuri ale schimbării la faţă a publicistului constă în sacrificarea partidului de către Guvern.

Ion Cristoiu: Guvernul controlează partidul, care devine un simplu instrument al Consiliului de Miniştri. Situaţia s-a repetat în postdecembrism. Şefii partidelor au devenit prin alegeri premieri. Deşi păstrîndu-şi funcţia de preşedinte de partid, premierul a transformat viaţa de partid în viaţa Guvernului.

Ion Cristoiu: Dictatura regală ia măsuri radicale şi împotriva Presei independente. Dovadă convingătoare că presa e una dintre primele victime ale Dictaturii. Desigur, acolo unde putem vorbi de presă.

Criticile lui Nae Ionescu. Nae Ionescu a fost unul dintre cei mai aprigi susţinători ai PNŢ în Războiul pornit de acesta pentru cucerirea Puterii.

După victoria partidului în alegeri şi instalarea unui Guvern PNŢ, condus de Iuliu Maniu, treptat-treptat, Nae Ionescu devine critic al regimului. Unul dintre principalele temeiuri ale schimbării la faţă a publicistului constă în sacrificarea partidului de către Guvern. O dată ajuns la Putere, PNŢ uită că forţa numărul unu o dă partidul, care trebuie să rămînă viu, puternic, în stare să controleze Guvernul. Lucrurile se petrec invers decît crede Nae Ionescu că ar trebui să se petreacă. Guvernul controlează partidul, care devine un simplu instrument al Consiliului de Miniştri. Situaţia s-a repetat în postdecembrism. Şefii partidelor au devenit prin alegeri premieri. Deşi păstrîndu-şi funcţia de preşedinte de partid, premierul a transformat viaţa de partid în viaţa Guvernului.

De aceea mustrările aduse de Nae Ionescu PNŢ-ului parvenit la Putere sînt de o actualitate indiscutabilă:

„Nu înţeleg inacţiunea în care stăruie Partidul Naţional-Ţărănesc. Prins de grijile guvernării, dînd guvernului toate puterile lui – cele mai experimentate şi poate chiar şi cele mai bune – partidul veghează sau se pierde în acţiuni mărunte, lăturalnice, cărora le lipseşte şi coordonarea, şi controlul unitar, care asigură planul de acţiune.

Presa partidului, complet dezorganizată, a devenit un fel de monitor oficial al guvernului, iar organizarea voinicilor, de la care trebuie să se aştepte modificarea radicală a structurii vieţii noastre publice, chiar dacă se continuă, este lipsită şi de ritm, şi de sistemă. Căci, chiar dacă «Chemăriştii» îşi văd de treabă, «Tineretul Ţărănist» din Vechiul Regat întîrzie în certuri pentru conducerea centrală – şi nu izbuteşte, nu să-şi închege o doctrină, ceea ce e fără îndoială necesar, de greu – dar nici măcar să se concentreze asupra unei acţiuni care să le polarizeze mişcările.

Vechile organizaţii judeţene, alunecate din ce în ce mai mult înspre tipicul vechilor partide politice, nu mai sînt capabile să stăpînească viaţa locală. Ştiu o asemenea organizaţie, care nu poate rezolva chestia numirii unui prefect. Incapacitate? Nu, ci totală lipsă de autoritate a partidului faţă de guvern.

Această sacrificare a partidului – şi eu nu ating decît punctele dureroase – nu numai că nu ajută cu nimic guvernul, dar chiar îi primejduieşte acţiunea şi existenţa.

Ce este de făcut? Întîi, să se convingă oamenii cu răspundere de la conducerea partidului (astăzi mai toţi în guvern şi ceva cam plini de situaţia lor) că starea actuală de lucruri nu mai poate dăinui (convingere care nu e chiar aşa de uşor de impus!). Şi, pe urmă, să se avizeze la mijloace radicale.

Care mijloace? Iată unul: să demisioneze doi-trei miniştri, care să preia conducerea şi reorganizarea partidului. Şi anume, în primul rînd doi: d-l Mihalache, de aci, d-l Bocu, de dincolo.

D-l Mihalache este absolut necesar guvernului pentru legiunile agricole? Se poate. Dar, mai întîi, cele mai multe din aceste legi sînt deja lucrate – şi, pe urmă, cine îl împiedică să legifereze din afara guvernului?

Iar d-l Bocu, după ce a făcut serbările Unirii, nu mai are nimic de făcut. Nu e păcat ca această mare energie şi îndrăzneală organizatoare să mucezească pe scaunul de ministru al Banatului? Cine cunoaşte ce a lucrat d-l Bocu pentru partid îşi dă seama de ce preferinţele noastre merg înspre aceşti doi.

Şi, pe urmă, şi d-l Mihalache, şi d-l Bocu sînt oameni care nu au prejudecata portofoliului. Ei merg după treabă, nu după... onoruri. Şi îşi dau seamă cît e de lucru – cît de urgent – în reorganizarea partidului.”

E o propunere. O va urma cineva?” (Nae Ionescu, Să demisioneze, în Cuvîntul, 13 iunie 1929).

*

Cenzura carlistă. Dictatura regală ia măsuri radicale şi împotriva Presei independente. Dovadă convingătoare că presa e una dintre primele victime ale Dictaturii. Desigur, acolo unde putem vorbi de presă. Scrie Constantin Argetoianu în Însemnări zilnice pe 20 februarie 1940, după instaurarea Dictaturii regale:

„Azi s-a ajuns în fine la o soluţie mai cuminte. Mîine va apare un decret-lege în virtutea căruia, orice publicaţie, sub orice formă, imprimată, scrisă la maşină, scrisă cu mîna (oricare ar fi modul ei de împrăştiere), care nu va fi trecută prin cenzură, va fi declarată clandestină şi autorul oricărei scrieri clandestine va fi pasibil de închisoare pînă la 2 ani, de amendă şi de pierderea oricărei funcţii publice sau particulare, precum consiliile de administraţie (o atenţiune specială pentru liberali).” ( Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice, volumul VIII, 1 ianuarie-21 iulie, 25 octombrie-31 decembrie 1940, editura Machiavelli, Bucureşti, 2007).

Autorul anunţă intenţia regimului. A doua zi, pe 21 februarie 1940, la 6 după-amiază, Constantin Argetoianu constată apariţia Decretului:

„Om 6 p.m. Decretul-lege împotriva publicărilor clandestine apărut azi-dimineaţă. Pe lîngă cele notate ieri, decretul mai cuprinde şi domiciliul obligatoriu, pînă la un an pe bază de jurnal al Consiliului de Miniştri.

Decretul e reprodus în toate gazetele şi însoţit cu declaraţii foarte bune făcute de Tătărescu. Sînt simple, precise, fără lăudăroşenii, fără gargarisme de fraze. O dată a nimerit-o şi Tătărescu.

L-am întîlnit azi şi l-am felicitat. Mi-a spus că pregăteşte 30 de camere la Tismana şi că va începe cu familia lui Maniu, cu Boiteştii şi alţii, ca să izoleze pe dl Iuliu. Dacă dl Iuliu va continua însă, îl va ridica şi pe d-sa...”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Oamenii de știință sugerează o nouă soluție pentru bateriile flexibile cu ioni de zinc cu auto-vindecare

_ AI gov't adviser ION receives 750k messages, over 2.5 million visits in one month

_ A fost dezvăluit primul portret pictat al regelui Charles III /Foto

_ Adele dezvăluie că a băut odată PATRU sticle de vin înainte de prânz în timpul blocării și apoi a renunțat la băutură

_ Soția a jurat că va „lupta” alături de Martina Navratilova

_ Bulgaria refuză să trimită arme Ucrainei, se alătură poziției neutre a Ungariei și Austriei

_ IT&C industry in Romania could reach 10 pct of GDP in 2025 (Microsoft Romania)

_ MEP Winkler: EU single market will only be completed by Romania and Bulgaria joining Schengen

_ Horoscopul zilei de 29 martie 2023. Taurii iau o decizie importantă. Află ce se întâmplă cu zodia ta

_ De Ligt de la Bayern Munchen dezvăluie că i-a trimis un mesaj lui Nagelsmann după ce a fost orbit de concedierea șoc

_ Red Bull țintește victoria în Marele Premiu al Australiei: campionii mondiali nu au mai câștigat la Melbourne din 2011

_ Scandal în Parlament! USR protestează: 'Tăiaţi pensiile speciale' / Polițiștii se ceartă cu parlamentarii: 'Să se scoată pensiile militare din PNRR'

_ Anunț important pentru români! Tarifele se majorează începând cu 1 aprilie

_ Former Bucharest Airports Company director general Alexandru Ivan detained for influence peddling

_ 'De-colonise education': Call for more focus on African authors in Togo schools

_ Emma Răducanu nu s-a mai abţinut! Dezvăluiri uluitoare ale sportivei cu tată român. Ce nu vrea să facă niciodată

_ Mama dezvăluie răni șocante ale feței și dinților după partenerul care a spart scrumiera de sticlă în față

_ Biden evită să-l înfrunte pe Netanyahu. SUA critică interesul Israelului de a se extinde în Cisiordania

_ Ministrul Apărării din Marea Britanie ar „adoră” întoarcerea recrutării

_ Trucuri pentru părinți: mama descoperă trucul suprem pentru a-și ține telefonul de mâinile copilului ei.

_ West Ham a fost trântit de propria lor echipă feminină după ce a fost refuzat de prezentarea pe stadionul din Londra

_ Sigourney Weaver afișează un ecran discret în timp ce iese la cină la Londra

_ Prințul Harry spune că el și Meghan nu se vor întoarce niciodată în Marea Britanie

_ Motivul real al plecării lui Mihai Bendeac de la Antena 1

_ Liderul de la Tiraspol încearcă să tulbure și mai mult apele! Krasnoselski vede un Al Treilea Război Mondial: dacă România se implică, atunci Rusia se implică

_ Doliu în televiziune: a murit un prezentator și comediant legendar

_ Sydney Sweeney afișează o prezentare plină de buste în bikini negru, promovând colecția ei Frankie's Bikini

_ Sfârşitul lunii martie aduce temperaturi negative şi carosabil umed în mai multe judeţe

_ „Instrument critic” lansat pentru a urmări contribuțiile naționale la schimbările climatice

_ Maratonul de la Londra 2023: Când va fi și Sir Mo Farah va concura?

_ Insarcinata Shaughna Phillips dezvaluie ca va fi indusa in doar patru zile

_ Defence Ministry, Microsoft Romania sign memorandum of understanding on IT collaboration

_ Travers, „The Candyman”, Beynon a fost prăjit pentru videoclipul „încrezător” cu el rostogolindu-se pe plajă cu soția

_ SRI dezvăluie planurile puse la punct în ședința cu Iohannis: 'SRI s-a aflat printre vocile care au avertizat în avans'

_ Sondaj în Republica Moldova. Majoritatea moldovenilor, de peste Prut, susțin introducerea sintagmei limba română în legislație

_ Brock Purdy „și-a câștigat dreptul de a face prima clipă” pentru San Francisco 49ers, spune directorul general

_ Un român oferă detalii terifiante din închisorile din China: `Eram 12 persoane într-o cușcă de 12 metri. Dormeam cu o lumină puternică în ochi`

_ Mai mult de Jumătate din public este nemulțumit de NHS bolnav pentru prima dată

_ Ben Affleck glumește despre fața lui „foarte nefericită” în timp ce promova filmul Air în emisiunea ABC

_ Jorge Araya va prelua poziţia de director general pentru BAT România şi de director al noii arii Europa de Sud-Est

_ Stéphanie Frappart va arbitra prima ediție a Finalissima feminină: campioana Europei va întâlni Brazilia

_ Caz șocant în SUA - Și-a executat soțul, live, pe Facebook (video)

_ Incendiu mare la o uzină chimică din Italia

_ Mena Suvari uimește într-o rochie fără bretele la premiera Hunt Club de la Hollywood

_ Dezbateri aprinse în Senat la proiectul privind pensiile speciale

_ Coechipierul lui Ben Cousins ​​insistă că marele AFL West Coast ar trebui inclus în AFL Hall of Fame

_ În imagine: Fosta regină a frumuseții, 25 de ani, care s-a prăbușit și a murit la grajdurile lui Michael Owen unde lucra

_ Cum o mamă din clasa de mijloc a devenit cel mai prolific hoț din Marea Britanie și a strâns 500.000 de lire sterline

_ EU members split over nuclear energy inclusion in renewable portfolio

_ Joe Biden, după ultima decizie majoră a Moscovei: Sunt îngrijorat de asta

_ Ucrainenii se țin de cuvânt, după ce au anunțat că Rusia slăbește asaltul în Bahmut: Au doborât un avion rusesc

_ Fitch downgrades Euroins Romania to 'CC'

_ De ce milioane de oameni ar putea rămâne fără bani dacă le arde casa

_ Gary Lineker a câștigat bătălia juridică împotriva fiscului britanic

_ Farmers' protest before the European Commission: Romanian farmers deserve respect!

_ 'Biden admin has a lot of work to do to get US corporate world to engage more in African continent'

_ Former president's farm set ablaze as Kenya protests continue

_ Education draft laws, adopted by Gov't to be debated in Parliament as a matter of urgency (minister)

_ Prințesa de Wales va înmâna trofeul râvnit campionilor la simplu și feminin

_ Austral Trade: companie 100% românească sărbătorește 30 de ani de existență și de continuă evoluție


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2235, afisate in 38 pagini.



ieri 17:51