04:55
Comentarii Adauga Comentariu

_ Polițiștii au ajuns 'stripperi', fără voia lor: Noile uniforme se rup singure fix între craci, iar inscripțiile cu Poliția cad

Polițiștii au ajuns 'stripperi', fără voia lor: Noile uniforme se rup singure fix între craci, iar inscripțiile cu Poliția cad

Sindicatul Europorl afirmă, luni, că, după doar o lună de folosire, noile uniforme se deteriorează. Potrivit sindicaliştilor, pantalonii s-au rupt, jachetele s-au uzat, iar inscripţiile cu “Poliţia” s-au dezlipit. ”De un an de zile semnalăm sub diferite forme probleme în privinţa noii uniforme pe care Poliţia Română vrea să o achiziţioneze. De la licitaţii anulate şi până la caiete de sarcini întocmite necorespunzător, temerea noastră s-a materializat când absolvenţii şcolilor de agenţi de poliţie au primit în 2022 noua uniformă”, susţin, luni, sindicaliştii, într-o postare pe Facebook, potrivit News.ro.

Potrivit acestora, materialele folosite nu corespund cu cele prezentate. ”Colegii semnalează deja situaţii în care, la o lună de la utilizare, pantalonii s-au rupt, jachetele s-au uzat la contactul cu dotările de pe centură, iar inscripţiile cu “Poliţia” s-au dezlipit”, au mai transmis sindicaliştii, distribuind fotografii cu uniformele deteriorate.

Sindicatul Europol a adăugat că, nici după 20 de ani, Poliţia Română ”nu este capabilă să facă un mic efort şi să se asigure că zecile de milioane de lei destinate noii uniforme sunt cheltuite legal şi eficient”.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Oamenii de știință sugerează o nouă soluție pentru bateriile flexibile cu ioni de zinc cu auto-vindecare

_ A fost dezvăluit primul portret pictat al regelui Charles III /Foto

_ Soția a jurat că va „lupta” alături de Martina Navratilova

_ MEP Winkler: EU single market will only be completed by Romania and Bulgaria joining Schengen

_ Horoscopul zilei de 29 martie 2023. Taurii iau o decizie importantă. Află ce se întâmplă cu zodia ta

_ Former Bucharest Airports Company director general Alexandru Ivan detained for influence peddling

_ 'De-colonise education': Call for more focus on African authors in Togo schools

_ Emma Răducanu nu s-a mai abţinut! Dezvăluiri uluitoare ale sportivei cu tată român. Ce nu vrea să facă niciodată

_ Bulgaria refuză să trimită arme Ucrainei, se alătură poziției neutre a Ungariei și Austriei

_ Mama dezvăluie răni șocante ale feței și dinților după partenerul care a spart scrumiera de sticlă în față

_ Biden evită să-l înfrunte pe Netanyahu. SUA critică interesul Israelului de a se extinde în Cisiordania

_ Ministrul Apărării din Marea Britanie ar „adoră” întoarcerea recrutării

_ Trucuri pentru părinți: mama descoperă trucul suprem pentru a-și ține telefonul de mâinile copilului ei.

_ IT&C industry in Romania could reach 10 pct of GDP in 2025 (Microsoft Romania)

_ West Ham a fost trântit de propria lor echipă feminină după ce a fost refuzat de prezentarea pe stadionul din Londra

_ Sigourney Weaver afișează un ecran discret în timp ce iese la cină la Londra

_ Prințul Harry spune că el și Meghan nu se vor întoarce niciodată în Marea Britanie

_ Incendiu mare la o uzină chimică din Italia

_ Mena Suvari uimește într-o rochie fără bretele la premiera Hunt Club de la Hollywood

_ Dezbateri aprinse în Senat la proiectul privind pensiile speciale

_ Coechipierul lui Ben Cousins ​​insistă că marele AFL West Coast ar trebui inclus în AFL Hall of Fame

_ În imagine: Fosta regină a frumuseții, 25 de ani, care s-a prăbușit și a murit la grajdurile lui Michael Owen unde lucra

_ Cum o mamă din clasa de mijloc a devenit cel mai prolific hoț din Marea Britanie și a strâns 500.000 de lire sterline

_ De Ligt de la Bayern Munchen dezvăluie că i-a trimis un mesaj lui Nagelsmann după ce a fost orbit de concedierea șoc

_ EU members split over nuclear energy inclusion in renewable portfolio

_ Joe Biden, după ultima decizie majoră a Moscovei: Sunt îngrijorat de asta

_ Ucrainenii se țin de cuvânt, după ce au anunțat că Rusia slăbește asaltul în Bahmut: Au doborât un avion rusesc

_ Fitch downgrades Euroins Romania to 'CC'

_ De ce milioane de oameni ar putea rămâne fără bani dacă le arde casa

_ Gary Lineker a câștigat bătălia juridică împotriva fiscului britanic

_ Farmers' protest before the European Commission: Romanian farmers deserve respect!

_ 'Biden admin has a lot of work to do to get US corporate world to engage more in African continent'

_ Former president's farm set ablaze as Kenya protests continue

_ Education draft laws, adopted by Gov't to be debated in Parliament as a matter of urgency (minister)

_ Prințesa de Wales va înmâna trofeul râvnit campionilor la simplu și feminin

_ Red Bull țintește victoria în Marele Premiu al Australiei: campionii mondiali nu au mai câștigat la Melbourne din 2011

_ Austral Trade: companie 100% românească sărbătorește 30 de ani de existență și de continuă evoluție

_ French retirement overhaul showdown has united all walks of life in 'widespread broad based protest'

_ Femeile medicale ruse „sunt presate să devină sclave sexuale pentru ofițeri

_ În ce categorie de impozitare vă aflați - și ceea ce plătiți se va schimba pe 6 aprilie?

_ Vladimir Putin a ordonat scoaterea 'armei invincibile' a Rusiei: racheta Yars produce apocalipsa nucleară

_ Anunț important pentru români! Tarifele se majorează începând cu 1 aprilie

_ Rodeanu: Nu găseşti în UE oameni mai instruiţi ca în Republica Moldova pentru a contracara atacurile ruseşti

_ Scandal în Parlament! USR protestează: 'Tăiaţi pensiile speciale' / Polițiștii se ceartă cu parlamentarii: 'Să se scoată pensiile militare din PNRR'

_ Prințul Harry spune că regina a întrebat-o pe Meghan „ce crede despre Donald Trump” în timpul primei întâlniri

_ Prințul Harry dezvăluie totul despre relația sa cu Prințul William și Kate Middleton

_ Experții consumatorilor CHOICE numesc cele mai bune și cele mai proaste hârtie igienică de supermarket după preț și moale

_ Descoperirea unei noi faze topologice ar putea duce la dezvoltări interesante în nanotehnologie

_ Lucrurile au luat în Israel o întorsătură `Scandaloasă`/ Extrema dreapta obține crearea unei miliții civile în schimbul acceptării `Pauzei reformei justitiei`

_ BVB stocks open Wednesday's trading session lower

_ Implementarea coridoarelor verzi în toată Barcelona ar putea reduce consumul anual de antidepresive

_ Alunecări de teren în Ecuador. Bilanţul oficial a crescut la 11 morţi

_ Care sunt cele trei zodii care mint fără nicio remuşcare

_ Maia Sandu va ține un discurs în format virtual în cadrul Summitului pentru Democrație, găzduit de Joe Biden

_ Drew Barrymore se confruntă cu primul ei fulger în show-ul ei cu Jennifer Aniston

_ Vedeta trans reality Jolene Dawson, diagnosticată cu tulburare de personalitate limită

_ Zi plină la Guvern! Executivul urmează să aprobe legile educației și plafonarea prețurilor RCA - proiectele care figurează pe ordinea de zi

_ Superliga: Programul etapei a patra play off şi play out

_ Experţii OMS revizuiesc sfaturile privind vaccinul Covid-19

_ Patrick Mahomes și Darius Slay conduc reacții împotriva NFL, permițând echipelor să joace pe TNF de două ori


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1952, afisate in 33 pagini.



ieri 17:46