08:30
Comentarii Adauga Comentariu

_ Primăria Iași, anchetată într-un nou dosar: 'Cum a fost posibil un asemenea abuz? Prin falsuri grosolane'

Primăria Iași, anchetată într-un nou dosar: 'Cum a fost posibil un asemenea abuz? Prin falsuri grosolane'

Problemele se țin lanț de Mihai Chirica! Primăria Iași este anchetată într-un nou dosar, anunță senatorul USR Marius Bodea într-un comunicat de presă. Dosarul a fost deschis la sesizarea senatorului și a locuitorilor din strada Nicolina 76, care au aflat „cu revoltă, în 2019, că un bloc urma să fie ridicat ilegal lângă locuințele lor”.

„Autorizația de construcție pentru imobilul cu 6 etaje, situat foarte aproape de alte 5 blocuri, a fost emisă abuziv de Primăria Iași pe un teren de 400 de metri pătrați, în fapt o curte interioară care servea înainte ca loc de parcare. Construcția ilegală a distrus efectiv viața a sute de ieșeni din zonă. Unii au rămas fără cale de acces pentru intervenții de urgență. Dacă un apartament ia foc acolo, nimeni nu mai poate fi salvat, pentru că mașinile de pompieri nu au loc să intre. Cum a fost posibil un asemenea abuz? Prin falsuri grosolane, prin adresa schimbată în anunțurile impuse de lege pentru a informa cetățenii despre proiect. Oamenii nu au avut ocazia să se opună în faza de dezbatere. Ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, blocul a fost construit peste rețeaua publică de termoficare, cu complicitatea tuturor instituțiilor care sunt plătite să îi apere pe oameni: Inspectoratul de Stat în Construcții, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Locală și Primăria Iași. Un caz de manual despre cum să transformi negrul în alb. Un caz de manual despre dimensiunile și metodele de lucru ale mafiei imobiliare din Iași. Sute de semnături olografe, verificate, ale ieșenilor nenorociți de decizia absurdă de a permite o asemenea construcție nu au contat în fața șpăgilor. Împreună cu cetățenii din zona Nicolina - CUG, am luptat să opresc acest nou abuz al administrației Chirica”, susține Marius Bodea.

Corpul de Control al Ministerului de Interne a decis să sesizeze Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.

„Situația penală va fi astfel lămurită de procurori. Pentru că doar așa putem face curățenie în Iași”, conchide senatorul USR.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ FT: Epocă de aur a globalizării, care a durat trei decenii, riscă să se încheie

_ Rusia mută greu - va pune în funcţiune aproximativ 50 de noi rachete intercontinentale de generație nouă (Video)

_ Pista Grand Canyon din pădurea tropicală Blue Mountains cu cascade ascunse: bijuterie de călătorie ascunsă

_ În cealaltă între Turia Pitt și Beck Zemek, Celebrity Apprentice

_ Regina lacurilor! Filmele de acasă dezgropate o arată pe Majestatea Sa în tinerețe, zbătându-se cu familia

_ Lady Victoria Hervey își prezintă silueta senzațională într-o rochie neagră decupată la Cannes

_ O inimă de România în mijlocul Vienei. De ce aleg mii de români să se trateze la Wiener Privatklinik?

_ Mary Berry dezvăluie că Prințul Phillip este un rege al grătarului

_ Joe Manganiello îl leagăn pe drăguțul cățeluș Bubbles în timp ce iese la plimbare în zona SoHo din New York City

_ DANIEL JOHNSON : Rise of the Left și gafe Down Under din care Boris Johnson trebuie să învețe

_ Maren Morris cântă o melodie de la Wicked în timp ce filmează o „fotografie de probă pentru audiția mea personală”

_ Ghicitoarea lui Sue Gray raportează ofițer de presă care a fost mutat după scurgeri de informații și briefinguri groaznice

_ Proprietarii de Wrexham, Ryan Reynolds și Rob McElhenny, prinși de o decizie de ofsaid la finala FA Trophy

_ Personalul KPMG este sfătuit să nu vorbească despre excursii la schi sau școli private în încercarea de a spori incluziunea

_ Liga I: FCSB - CFR Cluj 3-1, în play-off

_ P pentru Pete? Kim Kardashian îl ține pe iubitul Pete Davidson aproape cu inițiala pe unghii

_ Vedeta Sunset, Tina Louise, în vârstă de 41 de ani, se zvârcește pe un pat în lenjerie în clipul muzical

_ Jaden Smith iese în evidență din mulțime în jachetă neagră decupată și pantaloni colorați cu dungi în Londra

_ Patru membri ai unui grup media, arestaţi în Etiopia

_ KATE MUIR se sperie la un banchet psihedelic cu filmări ale lui David Bowie din Moonage Daydream

_ Se închide ușa la închisorile pentru copii? Eliminarea instituțiilor pentru tineri infractori face parte din revizuirea majoră

_ Liverpool 3-1 Wolves: echipa lui Jurgen Klopp vede titlul scăzând la Anfield, în ciuda victoriei

_ Gospodina împărtășește delicioasa ei lasagna dintr-o oală cu legume „suntoase”.

_ Simona Halep se menţine pe locul 19 în clasamentul WTA. Clasamentul la zi

_ Ucraina refuză concesiile, în timp ce ruşii atacă în est şi sud

_ Awkwafina poartă o rochie în dungi modestă când participă la Gala 2022 a Societății Asia de Sud din California

_ Primele poze cu fiica lui Brynne Edelsten, Starr

_ Nicuşor Dan: Dezvoltarea sportului de masă este o necesitate. Sportul înseamnă sănătate, disciplină, spirit de echipă, gestionarea situaţiilor limită

_ Ministru francez, despre aderarea Ucrainei la UE: Probabil peste 15 sau 20 de ani

_ Liga I - rezultatele etapei a zecea din play-off şi clasamentul

_ Economistul Mircea Coșea: sunt foarte multe pericole, multe probleme urgente

_ "Niciodată nu a fost atât de rău". UNHCR: Numărul personelor forţate să fugă din calea conflictelor, a violenţei, a încălcărilor drepturilor omului şi a persecuţiilor a depăşit pentru prima data 100 de milioane

_ Starul Gogglebox Australia, Adam Densten, întâmpină o fetiță cu soția Rachel Falconer

_ Rachel McCord îi organizează fiului Jude o petrecere a doua aniversară pe tema Toy Story la o fermă din Las Vegas

_ Kim Kardashian îi aduce un omagiu iubitului Pete Davidson în anii de Saturday Night Live, când el renunță la spectacol

_ Jenna Dewan arată decolteul în top negru cu logodnicul Steve Kazee la un festival de muzică din Pasadena

_ Ronna McDaniel �ncă nu este pregătită pentru postul � Nu ia �n serios integritatea electorală � REFUZĂ să menționeze �2000 Mules� la FOX News (VIDEO)

_ Jill Biden vizitează același spital de copii din Costa Rica pe care l-a vizitat John F. Kennedy în 1963

_ Fostul jockey campion Lester Piggott, în vârstă de 86 de ani, se află în spitalul din Elveția

_ Numărul persoanelor strămutate depășește 100 de milioane pentru prima dată, spune ONU

_ SHEILA HANCOCK: Mi-aș vinde sufletul rănit ca să-l aud pe John făcând o impresie despre Boris

_ Regimul Biden recunoaște erori de matematică �n �nt�rzierile permiselor de foraj de gaze și petrol � �n timpul celei mai mari crize de gaze și energie din istoria SUA

_ Ucraineanul Oleksandr Zinchenko îi mulțumește din suflet lui Manchester City pentru sprijinul acordat

_ Premier League: Scriitorii lui Sportsmail aleg cele mai bune, cele mai proaste și cele mai amuzante momente ale sezonului

_ Man City și-a păstrat coroana în Premier League datorită zgomotului pe terenul de antrenament și geniului individual

_ Proscrisul lui Chelsea, Ross Barkley, salvează victoria târzie împotriva lui Watford în ultima zi a sezonului

_ Jurgen Klopp se umflă de mândrie la echipa sa de la Liverpool, în ciuda faptului că a fost trimis la post de Man City

_ Justin Thomas îl învinge pe Will Zalatoris în play-off-ul uriaș pentru a câștiga al doilea campionat PGA

_ Candidatul democrat la guvernator Stacey Abrams spune că Georgia este �cel mai prost stat din țară pentru a trăi� (AUDIO)

_ Refugiat ucrainean, 22 de ani, care a fugit cu bărbatul, 29 de ani, care a luat-o în vina pe soția lui „cu două fețe”

_ Discuţii în culise pentru majorări de taxe sau impozite noi. Ce face Guvernul şi ce a făcut BNR

_ Prizonierii ucraineni, ținuți în condiții de lagăr nazist: rușii îi folosesc pe post de scut uman

_ Lioness lansează o versiune cu buget de 69 USD a fustei micro Miu Miu de 3.000 USD

_ Ghidul lui Luke Hodge pentru sanie: campionul Hawks explică ce jucători i-ar viza pentru jocurile minții

_ Gazda publicitară Studio 10, Erin Jayne Plummer, moare „subit”

_ Deac: Mă bucur de fiecare moment petrecut pe teren. O să am timp după cce mă las de toate vacanţele din lume / Ce spune despre naţională

_ Când copilul pune mâna pe telefonul mamei - Un puști de 2 ani a comandat zeci de cheeseburgeri și a lăsat și un bacșiș generos

_ Mandy Moore și Chrissy Metz participă la proiecția finală This Is Us din Los Angeles

_ Kiev interzice simbolul „Z” asemănător cu svastica, deoarece noul proiect de lege interzice utilizarea semnului propagandistic rusesc

_ Uimitor. Wuhan Lab a experimentat cu Monkeypox anul trecut � Raport de cercetare publicat �n International Journal �n februarie


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 566, afisate in 10 pagini.