08:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Lucrătorii din industria spectacolelor nu mai au răbdare! Replică pentru ministrul Culturii: 'Am schimbat deja trei guverne de când discutăm de aceste lucruri'

Lucrătorii din industria spectacolelor nu mai au răbdare! Replică pentru ministrul Culturii: 'Am schimbat deja trei guverne de când discutăm de aceste lucruri'

Reprezentanţii ALIS - Asociaţiei Lucrătorilor în Industria Spectacolelor, care au protestat sâmbătă, în faţa Guvernului, pentru a atrage atenţia autorităţilor de situaţia disperată în care se află industria creativă, i-au transmis ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, observaţii la lista de măsuri anunţată de acesta luni, subliniind că „o listă de (alte) promisiuni nu este de ajuns”, ci vor „măsuri concrete”.

Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, a transmis luni, într-un mesaj pe Facebook, că a urmărit protestul celor din industia creativă care a avut loc sâmbătă, în Piaţa Victoriei, şi că ceea ce au semnalat aceştia „este corect, este grav şi trebuie tratat cu prioritate”.

Urmare a acestei luări de poziţie, ALIS a precizat, într-un comunciat transmis News.ro, că apreciază reacţia ministrului Culturii drept „un pas necesar, dar nu suficient”.

„După doi ani, o listă de (alte) promisiuni nu este de ajuns. Am schimbat deja trei guverne de când discutăm de aceste lucruri, le-am scris şi reluat cu fiecare în parte, am avut zeci de discuţii cu cei care au ocupat vremelnic funcţiile. Am auzit prea multe în aceşti doi ani şi am văzut prea puţine acţiuni concrete. Desigur, şi faptul că de-a lungul anilor s-au perindat 31 de miniştri ai culturii, este unul din motivele pentru care suntem astăzi în situaţia în care suntem. Dar nu e singurul. Motivul principal este că sectorul cultural neinstituţionalizat a fost aproape inexistent sau ignorat, în cel mai bun caz, şi că niciun ministru nu s-a aplecat real asupra problemelor acestui sector”, au transmis reprezentanţii ALIS.

Lucrătorii din industria spectacolelor i-au sugerat ministrului Culturii că are acum „ocazia să nu facă ce au făcut ceilalţi 30 de miniştri de dinainte”, şi să acorde acestui sector importanţa pe care o merită şi pe care şi-a câştigat-o prin performanţă, prin pregătirea oamenilor care fac parte din el şi prin contribuţia substanţială pe care a adus-o în ultimii ani nu doar la viaţa culturală a oraşelor, ci şi la cea economică.

„În cifre, nu în vorbe. Concret, legat de măsurile la care faceţi referire:

Schema de ajutor de stat

148 de milioane de lei alocaţi pentru schema de ajutor de stat reprezintă 30% din necesarul pentru acest sector; real este nevoie de 500 milioane de lei, adică 100 milioane de euro; Dorim să discutăm aplicat despre alte posibile surse de finanţare pentru acest sector, în completarea bugetului pe care l-aţi anunţat; există variante deja identificate în colaborare cu MC;

Măsuri de redeschidere Normele stabilite de INSP, CNSU, Ministerul Sănătăţii sunt luate fără a cunoaşte particularităţile acestui sector şi sunt în mod obiectiv discriminatorii faţă de sectorul privat; Mai mult decât atât, normele în vigoare sunt la nivelul anului 2020, când nu exista nici vaccin, nici certificat verde; Ministerul Culturii trebuie să aibă un cuvânt de spus în numele sectorului în aceste discuţii; de ele depinde posibilitatea/imposibilitatea organizării de evenimente culturale;

Sprijin pentru persoanele fizice Acordarea de urgenţă a indemnizaţiei persoanelor fizice, 75% din salariu mediu, atâta timp cât există limitări de funcţionare a sectorului, cu proceduri de obţinere clare şi nebirocratice care să faciliteze accesul la aceasta indemnizaţie tuturor profesioniştilor din domeniu”.

Reprezentnaţii ALIS aşpteaptă şi o întâlnire cu ministrul Culturii pentru a discuta aceste subiecte şi pentru a găsi soluţii. „Oamenii din acest sector aşteaptă fapte şi măsuri reale. Pentru că, da, problemele sunt grave şi nu mai suportă amânare”.

Pe 15 ianuarie, Ziua Culturii Invizibile a fost o acţiune lansată în contextul Zilei Culturii Naţionale, în Piaţa Victoriei, acţiune care a avut scopul de a atrage atenţia autorităţilor responsabile şi publicului larg asupra situaţiei disperate şi lipsite de perspectivă în care se găseşte industria de spectacole şi evenimente după aproape doi ani de la debutul pandemiei.

Evenimentul şi-a propus să facă vizibile publicului larg o serie de probleme structurale cu care industria de spectacole se confruntă în acest moment şi s-a confruntat în ultimii doi ani precum lipsa normelor clare de functionare, lipsa de ajutoare din partea statului pentru sectorul cultural, lipsa de înţelegere a modului in care sectorul functioneaza si lipsa unor masuri compensatorii pentru perioada in care sectorul nu a putut funcţiona.

Un demers: A.L.I.S. (Asociaţia Lucrătorilor în Industria Spectacolelor din România), la care s-au alăturat şi Asociaţia MUZE (Asociaţia pentru Teatru, Film, Muzică şi Dans) şi PaCTE (Patronatul Companiilor de Tehnică în Evenimente) susţinut de AST - Alianţa Serviciilor de Ticketing şi AROC - Asociaţia Română a Organizatorilor de Concerte şi evenimente culturale.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

VIDEO, Bucureștiului Soroșistului Nicușor Dan și a francezilor de la Apa Nova cărora trădătorii de la noi, le-au concesionat pe nimic gestiunea apei pe zeci de ani. Imagini neverosimile din București: apă de jumătate de metru, pe un mare bulevard

Unde duce politica progresistă la prezentarea de chiloți. Myer Australia a stârnit mânia clienților pentru catalogul ofensator de lenjerie intimă în care bărbați erau impecabili și femeile "de toate formele"

Individul Director la Twitter este surprins pe VIDEO spunând "Noi cei de la Twitter suntem aici să le dăm oamenilor "ceva bun", nu libertatea de exprimare". În plus, Elon Musk e batjocorit de directorul Twitter

Horror: Guvernul tiranic al Canadei va plăti pentru eutanasia pe cei care sunt "prea săraci pentru a continua să trăiască cu demnitate" (video)

Ziarele din UK le explică britanicilor: Cum să economisești bani la energie: Ghidul tău esențial pentru facturi

WTA. Wimbledon urmează să fie lipsit de puncte de clasament pentru femei după ce le-a interzis jucătoarelor ruse

PROGRESISTUL HOȚ STRIGĂ "PRINDEȚI HOȚUL": CUM A BĂGAT FACEBOOK ȘTIRI FALSE. Cum a introdus Facebook articole de opinie în ziare și reclame TV din SUA prin finanțarea unui grup de lobby

CHIȘINĂU. Soroșiștii se înaieră între ei. Cotitură în politica moldovenească - Foștii aliați ai Maiei Sandu se întorc împotriva ei: Incompetența acestei guvernări întrece orice măsură (Andrei Năstase)

Frescele spectaculoase din tavan descoperite în Templul lui Khnum din Esna

Jumătate dintre femei ascund menopauza de partenerii lor

_ Video | Polițiștii au descins în piețele din două sectoare ale Capitalei - Mii de haine de firmă contrafăcute au fost confiscate

Bolșevicul de la Berlin, Bilderbergul Olaf Scholz. Este liderul Germaniei atât de blând cu Rusia pentru că este un ex-marxist, se întreabă istoricul DR HUBERTUS KNABE

_ Șeful poliției avertizează cluburile să oprească exploziile și spune că pirotehnica ar putea ucide fanii

_ Fetterman câștigă nominalizarea democrată pentru Senat în Pennsylvania, după o problemă de sănătate

_ Un fost colonel rus critică la televiziunea de stat invazia ţării în Ucraina

_ Blinken va pune în discuţie problema asigurării securităţii alimentare la reuniunea ONU

Erupția Tonga la egalitate cu Krakatoa, spune studiul

_ Trailerul Celebrity Apprentice 2022: Lord Alan Sugar stabilește legea

_ 75% dintre cremele de protecție solară fie nu oferă o protecție adecvată, fie au substanțe chimice periculoase

_ Tom Cruise NU a pilotat avionul de vânătoare de 70 de milioane de dolari cu care este văzut „zburând” în Top Gun: Maverick

_ Rangers vizează gloria Europa League împotriva Eintracht Frankfurt cu soarta de partea lor

_ 'Ce cuplu minunat!' Trump intervine în procesul lui Amber Heard și Johnny Depp

_ Campionat: Nottingham Forest a învins Sheffield United la penalty-uri pentru a ajunge în finala play-off-ului

_ Jamestown, leagănul Americii, amenințat de ridicarea mărilor

_ MIKE MINAY: Jake Daniels este modelul pe care mi l-am dorit să cresc

_ 'Vicii, tabieturi şi mici pasiuni nevinovate între secolele XVIII-XX' - în expoziţie la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Târgu-Neamţ

_ Doug Mastriano câștigă primarul GOP pentru guvernatorul Pennsylvania

_ Ciolacu: 'Guvernul finanțează cu 4 miliarde de euro companiile din România. Încercăm să eliminăm efectele crizelor multiple pe care le traversăm'

_ Departamentul de Stat al SUA are un program care va căuta dovezi ale crimelor de război din Ucraina

_ Dintele copilului ar putea oferi indicii unei rude umane antice

_ Noi structuri de proteine ​​pentru a ajuta la proiectarea rațională a medicamentelor

_ Noua abordare a algoritmului deschide calea pentru metalens mai mari și mai complexe

_ Prețurile petrolului cresc brusc și ajung la maximul ultimelor 7 săptămâni

_ Cartea zilei: 'Lady Macbeth din Mțensk' de Nikolai Leskov

_ Războiul din Ucraina, ziua a 84-a. Ultimii militari pde la Azovstal s-au predat. Soarta a este 250 de luptători ucraineni este în mâinile ruşilor

_ Copilul din Ilfov, care a plecat la școală și nu s-a mai întors acasă, a fost găsit în Ploiești

_ Graeme Souness susține că victoria în Europa League ar fi cea mai bună realizare a lui Rangers din viața sa

_ Alertă meteo: Vânt puternic în 27 de județe. Cum va fi vremea în București

_ Tiger Woods, Rory McIlroy și Jordan Spieth formează un trio de vis la Campionatul PGA al SUA

_ Decesele asociate COVID scad în Marea Britanie pentru prima dată în 9 săptămâni

_ PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Mormîntul de sub drum. Există o şansă ca la Tîrgu Ocna să fi descoperit osemintele lui Valeriu Gafencu, supranumit ”Sfîntul Închisorilor”

_ Fanii lui Liverpool de pe rețelele sociale se bucură de faptul că echipa lor „rezervă” revine pentru a învinge Southampton

_ Planurile de pre-sezon pentru Newcastle și Wolves sunt în dezordine, deoarece Cupa Ohio a fost anulată în scurt timp

_ Southampton 1-2 Liverpool - Premier League: Joel Matip duce cursa pentru titlu până în ultima zi

_ Biniam Girmay devine primul câștigător din Africa de culoare a unei etape de Grand Tour la Giro d'Italia

_ Flume anunță primul său turneu australian din 2019

_ Pentagonul arată Congresului două videoclipuri cu obiecte misterioase în prima audiere cu OZN în 50 DE ANI

_ Primii trei concurenți ai MasterChef Australia: Fani și Favorite DEZVĂLUȚI înaintea finalului

Pentagonul arată Congresului două videoclipuri cu obiecte misterioase în prima audiere cu OZN în 50 DE ANI

_ Cannes 2022 îi cheamă pe strigoi pentru a dovedi că cinematograful este viu

Apple amână planul de a face ca personalul să se întoarcă la birou trei zile pe săptămână după creșterea COVID-19 din California

Ciupercile prietenoase se anunță gazdelor lor

_ Prop de la St Helens Alex Walmsley se inspiră din prezența defunctei mame înainte de meciuri

_ Zelensky citează din filmul lui Charlie Chaplin din 1940 despre Hitler la Cannes

_ Suranne Jones arată elegantă fără efort în timp ce participă la evenimentul Sky Up Next

_ Colecția de artă aduce 246,1 milioane de dolari din divorțul dintre miliardarul Harry Macklowe și fosta lui soție

_ Cum împarte protocolul nord-irlandez Marea Britanie şi UE. Tensiunile post-Brexit cresc

_ SUA va crea o unitate specială pentru a ancheta crimele de război ale Rusiei în Ucraina

_ Truc de antrenament la toaletă: mama dezvăluie cum și-a antrenat la olita copilul folosind Alexa și Siri

_ Ellie Brown de la Love Island își face o prezentare FOARTE bustină într-o rochie mini, roz adâncă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 810, afisate in 14 pagini.