![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Serghei Lavrov îi îndeamnă pe israelieni şi palestinienii să nu agraveze tensiunile![]() Serghei Lavrov îi îndeamnă pe israelieni şi palestinienii să nu agraveze tensiunileMinistrul rus de externe Serghei Lavrov i-a îndemnat duminică, prin telefon, pe diplomaţii palestinieni şi israelieni de rang înalt să facă tot posibilul pentru a evita escaladarea violenţelor în Ierusalim şi Cisiordania, a transmis ministerul său, potrivit Reuters. „Serghei Lavrov le-a cerut partenerilor israelieni şi palestinieni să dea dovadă de maximă responsabilitate şi să se abţină de la orice acţiune care ar putea provoca o degradare suplimentară a situaţiei”, a precizat Ministerul de Externe rus într-un comunicat. Lavrov a mai spus că există o nevoie „acută” ca „Cvartetul” de mediatori internaţionali să repornească discuţiile de pace între reprezentanţii israelieni şi palestinieni, potrivit comunicatului. Poliţia israeliană a izolat duminică casa familiei din Ierusalim a unui atacator palestinian. Acesta a ucis şapte persoane în faţa unei sinagogi, la o zi după ce forţele israeliene au ucis şapte militanţi şi doi civili într-un raid în Cisiordania.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
06:26
_ March 24 in history
ieri 23:36
_ Proba de schi Gwyneth Paltrow Ziua 3
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 23 Mar 2023 20:08:37
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 23 Mar 2023 20:10:48
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 23 Mar 2023 20:11:54
ieri 23:05
_Marius Tucă Show - 23 Mar 2023 20:12:29
ieri 21:25
_4 Media Info - 23 Mar 2023 19:25:29
ieri 21:05
_Gold FM Romania - 23 Mar 2023 18:47:26
ieri 20:45
_ Petre Daea: 'Nu mi s-a reproșat nimic'
ieri 19:27
_ Scandaluri pe linie în Guvern / SURSE
ieri 19:05
_4 Media Info - 23 Mar 2023 18:44:15
ieri 19:05
_4 Media Info - 23 Mar 2023 18:58:43
ieri 18:45
_Gold FM Romania - 23 Mar 2023 17:42:49
ieri 18:07
_ BVB a închis pe plus şedinţa de joi
ieri 17:25
_Gold FM Romania - 23 Mar 2023 17:10:44
ieri 16:45
_4 Media Info - 23 Mar 2023 16:07:02
ieri 15:05
_Gold FM Romania - 23 Mar 2023 13:31:27
ieri 15:05
_Gold FM Romania - 23 Mar 2023 15:00:54
ieri 14:05
_4 Media Info - 23 Mar 2023 13:24:40
|
Comentarii:
Adauga Comentariu