18:13
Comentarii Adauga Comentariu

_ Turcia își avertizează cetățenii asupra unei situații extreme în Europa și SUA

Turcia își avertizează cetățenii asupra unei situații extreme în Europa și SUA

Turcia îşi avertizează cetăţenii care vor să călătorească în străinătate împotriva intoleranţei religioase în Uniunea Europeană (UE) şi a rasismului în Statele Unite, la o zi după ce ţări din Occident şi-au avertizat cetăţenii cu privire la riscul unor atentate pe teritoriul turc, relatează AFP.

Statele Unite, Franţa, Germania şi Italia au făcut acest apel la evitarea mulţimii în Turcia şi a locurilor turistice după arderea unui exemplar al Coranului în Suedia şi Danemarca, la manifestaţii antiturceşti, informează News.ro.

Ministerul turc de Externe i-a avertizat sâmbătă, în sfaturi de călătorie, pe cetăţenii turci, că există ”niveluri periculoase de intoleranţă religioasă şi de ură în Europa”.

Diplomaţia turcă a dat asigurări, în alt comunicat, că ”recent au avut loc atacuri verbale şi fizice ale unor străini şi acte rasiste în Statele Unite”.

NATO, ÎN CENTRUL TENSIUNILOR

Aceste tensiuni se intensifică, începând din mai, în contextul blocării de către Turcia a extinderii NATO în Suedia şi Finlanda. Ankare cere Stockholmului să extrădeze refugiaţi kurzi, pe care-i consideră terorişti.

Turcia şi Ungaria sunt singurele state membre NATO care nu au ratificat în Parlamente aderarea la Alianţa Nord-Atlantică a Suediei şi Finlandei.

Ungaria urmează să finalizeze ratificarea în februarie.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care vrea să-şi revigoreze susţinerea în rândul bazei sale electorale, în perspectiva alegerilor prezidenţiale prevăzute la jumătatea lui mai în Turcia, a avertizat Suedia să nu mai conteze pe ”susţinerea” sa în vederea aderării la NATO.

Negocierile Ankarei cu cele două ţări nordice au fost suspendate în mod oficial.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Încă un mort la locul de muncă. Și nu răspunde nimeni. Grindeanu securistoidul e bine mersi. Cine era conductorul de tren care a murit în accidentul feroviar din Galați: ultimul mesaj transmis unei rude

Scene înfiorătoare: Tată şi fiu în vârstă de un an, găsiţi spânzuraţi - Mama copilului, despărțită de bărbat, a alertat poliția

_ Bărbatul sinucigaș din Alba Iulia și-a omorât copilul din răzbunare - noi detalii au ieșit la iveală

_ Sol Campbell vrea ca fanii să știe că nu a luat niciun ban din cei 1,67 milioane de lire sterline datorate lui de Portsmouth

_ Miliardarul Warren Buffett stă într-o casă modestă: `M-aș muta dacă aș crede că voi fi mai fericit în altă parte` (Video)

_ Caroline West-Meads: Fratele meu alcoolic tot vorbește despre sinucidere

_ Ruşii strâmbă din nas: Cumpără cu reticenţă maşini chinezeşti, după ce mărcile occidentale au părăsit țara

_ Trei cutremure în mai puţin de trei ore în România. Cel mai mare a avut magnitudinea 3,9

_ Katy Perry dezvăluie că a cheltuit „atât de mulți bani în plus” pentru a-și corecta bronzul fals în „California Gurls”

_ Cum se conturează echipa Angliei pentru Cupa Mondială de Rugby 2023 după tristețea șase Națiuni

_ Femeile au dreptul să poarte ceea ce le place, spune profesorul universitar ANNA WHITTAKER

_ Ajutoarea reginei, Angela Kelly, onorată de regele Charles, este pregătită să-și piardă grația și favoarea acasă?

_ Ajutoarea reginei, Angela Kelly, onorată de regele Charles, este pregătită să-și piardă grația și favoarea acasă?

_ Surpriză: Bayern îl înlătură pe Nagelsmann, Tuchel vine în locul lui

_ Tim Cook, șeful Apple, a apreciat progresele făcute în China în domeniul inovațiilor

_ Profesor din NYC acuzat că a întreținut relații sexuale cu un elev bolnav mintal de mai mult de o duzină de ori

_ Jucători ucraineni în călătorie din iad: a fost o călătorie de 450 de mile pentru unii, deoarece călătoriile aeriene sunt interzise

_ MLS: Portland Timbers ține LA Galaxy fără victorie la egalitate - în ciuda faptului că trebuie să pună un fundaș în poartă

_ Cinci viziuni legendare de OZN în America (și explicațiile reale ale a ceea ce s-a întâmplat)

_ Cele mai luxoase decoruri din Inside Succession înainte de premiera sezonului 4

_ Selena Gomez și Zayn Malik au intrat în restaurant „ținându-se de mână și sărutându-se” în timpul întâlnirii la cină

_ Prințul Albert participă la Balul trandafirilor fără Prințesa Charlene, pe fondul zvonurilor că cuplul s-ar putea despărți

_ Bayern Munchen: Kahn spune că noul șef Tuchel a dovedit calitatea în relațiile cu haosul PSG

_ Macedonia de Nord ar putea trimite 12 elicoptere Mi-24 în Ucraina

_ VIDEO ALERTĂ în Maramureș: Cabană și mașini incendiate, paznic sechestrat, s-ar fi tras cu mitraliere aduse din Ucraina

_ Fanii Holly Willoughby șocați de aspectul tânăr al mamei ei asemănătoare

_ Daisy Campbell din Emmerdale recunoaște că a fost criticată de fani pentru că a băut pe săpun în timpul sarcinii

_ VIDEO Jucătorii argentinieni nu se opresc din petreceri nici la trei luni după câştigarea Cupei Mondiale: Messi și soția sa au făcut show

_ In blow to Taiwan, Honduras and China officially establish diplomatic relations

_ Vârsta de pensie „ar putea ajunge la 72 de ani până în 2050”

_ Mărturia unui bărbat căruia i s-a oprit inima. Ce se află dincolo de moarte

_ Cine i-a făcut rău Simonei Halep. Dezvăluiri şocante înaintea procesului. S-a aflat totul

_ Paulo Costa dezvăluie că a semnat o nouă înțelegere UFC care merită 3,2 milioane de lire sterline

_ Vom avea arbitri din Ţările de Jos la meciul naţionalei cu Belarus, în preliminariile Euro-2024

_ Prințesa de Wales vizitează un supermarket din Islanda pentru a discuta despre dezvoltarea primilor ani

_ Infotrafic: carosabil umed şi trafic redus pe principalele artere rutiere ale României

_ Kyah Blue Mountains: De ce călătorii se îngrămădesc la acest motel din anii 1970 care a fost transformat

_ Horoscopul zilei de 26 martie 2023. Scorpionii pierd bani. Află ce se întâmplă cu zodia ta

_ Rolul lui Hannah Waddingham, câștigător al Emmy, din hitul global Ted Lasso, i-a aprins cariera pe ecrane

_ Gino D'Acampo este lovit de plângeri pentru comportamentul său care a făcut ca personalul să se simtă „incomozi”

_ Quarterbackul LA Rams Matthew Stafford și familia investesc în echipa de fotbal feminin Angel City FC

_ Germania 2-0 Peru: Niclas Fuellkrug lovește o dotă în primul meci al Germaniei de la Cupa Mondială

_ Reece James SE RETRAGE din lotul Angliei pentru calificarea de duminică la Euro 2024 împotriva Ucrainei

_ Papa Francisc a decis să îi pedepească și pe homosexualii și pedofilii catolici laici

_ Amanda Kloots și fiul Elvis, în vârstă de 3 ani, pozează pentru fotografii dulci la proiecția aniversară a 10 ani de la PAW Patrol

_ Andorra – România: Alibec, Man și Iordănescu, reacții 'la cald'

_ AJ Pritchard dezvăluie că a suferit un atac de panică major în urma accidentului de groază al lui Abbie Quinnen

_ Trae Young de la Hawks a fost expulzat după ce a aruncat cu forță mingea la arbitru, în timp ce Atlanta învinge Indiana

_ Ricki-Lee Coulter „foarte mândră de succesul ei” în timp ce se pregătește să lanseze primul single în trei ani

_ Șeful LNR Peter V'landys îl acuză pe Joseph Suaalii că urmărește bani ușori după schimbarea Valabiilor

_ Dele Alli este înțeles greșit, declară fostul său manager MK Dons și susține că poate fi în continuare un jucător de top

_ Boston Bruins consolidează locul ca cel mai bun din NHL învingând Tampa Bay cu 2-1 pentru a câștiga titlul de divizie

_ Îți poți găsi corgi ascuns în pădure? Îi înnebunește pe oameni să latre

_ Joshua Kimmich insistă că Julian Nagelsmann NU a pierdut vestiarul de la Bayern Munchen

_ Telespectatorii își bat joc de „epavă de tren”  Finalul Australian Idol în timp ce vicecampionata Phoebe Stewart cade pe scări

_ Cum sună elementele?

_ Dana White răspunde criticilor privind acordarea lui Colby Covington o lovitură de titlu împotriva lui Leon Edwards

_ Percheziţii într-un dosar de corupţie care vizează angajaţi MAI

_ Sondajul scoicilor din Marea Nordului scoate voluntari

_ Train conductor dies following Galati shunting accident, another three injured


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1230, afisate in 21 pagini.