21:10
Comentarii Adauga Comentariu

Cum te aperi de câinii agresivi. Sfaturile expertului care a salvat un om atacat de 12 câini ciobănești

Cum te aperi de câinii agresivi. Sfaturile expertului care a salvat un om atacat de 12 câini ciobănești

Poliţistul Gabriel Nicolae Ivanov, specializat de aproape 25 de ani în dresajul şi comportamentul canin şi coordonator al singurei echipe operative canine din Poliţia Română, a explicat pentru Agerpres cum trebuie să procedezi atunci când ești atacat.

În urmă cu doi ani, Ivanov a salvat viaţa unui bărbat, atacat de 12 câini ciobănești pe un câmp din localitatea Poplaca, învecinată cu municipiul Sibiu. Cei 22 de ani de experienţă în domeniul comportamentului câinilor l-au ajutat pe poliţist să reuşească să iasă teafăr cu bărbatul rănit, pe umeri, din mijlocul haitei de 12 câini. Înarmat doar cu un băţ de lemn, pe care nu l-a folosit pentru a lovi câinii, ci doar i-a ameninţat cu el, Ivanov a înfruntat câinele care conducea haita, atât cu privirea, dar a şi strigat la cei 12 câini, ceea ce ajută orice om într-o situaţie similară.

"În momentul respectiv am şi zbierat la ei, pentru că a început acea tendinţă de a fi hăituit, dar nu am pierdut contactul vizual cu masculul alfa şi băţul respectiv m-ar fi ajutat doar în situaţia în care ar fi dat să mă prindă de picior sau de o altă parte a corpului", explică poliţistul sibian.

Dacă un om este atacat de un câine, este important să se uite la acel animal în permanenţă - acesta este primul sfat pe care îl oferă coordonatorul echipei operative canine de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. "În situaţia în care te atacă un câine, în primul rând nu trebuie să pierzi contactul vizual cu acesta", spune Gabriel Nicolae Ivanov.

De asemenea, când eşti atacat de un câine, contează să agiţi mâinile, iar dacă ai un băţ la îndemână, să îl foloseşti fără a lovi direct acel patruped, ci doar să îl ţii la distanţă cât de mult poţi. "În situaţia în care în apropiere ai obiecte pe care le poţi folosi, pentru a-l îndepărta, dar nu a-l lovi, poţi lua acele obiecte, poţi agita mâinile pentru a impune o stare de temere câinelui respectiv, ceea ce îl face să păstreze distanţa faţă de tine", este un alt sfat dat de poliţistul Ivanov.

Dacă avem de-a face cu o haită de câini, atunci trebuie să fim atenţi în special la primul câine care ne atacă, acela este "şeful" haitei, ceea ce specialiştii numesc "masculul alfa". Se poate ca şi o femelă să conducă o haită de câini şi să fie cea mai agresivă, nu neapărat un mascul. "În situaţia în care vorbim de o haită de câini, atunci trebuie identificat acel câine care este şeful haitei sau masculul alfa, cum îi zicem noi, poate să fie o femelă, nu neapărat un mascul, cu care trebuie ţinut contactul vizual tot timpul", a arătat poliţistul Ivanov.

Coordonatorul echipei operative canine din IPJ Sibiu subliniază că este vital să nu fugim când ne atacă un câine sau o haită. Dacă o rupem la fugă când ne atacă un câine, atunci nu ne mai uităm în ochii lui şi animalul ne va considera o pradă şi îşi va activa instinctul de vânătoare.

"Nu fugim. În momentul în care fugim, deja noi devenim o pradă sigură pentru câini, pentru că se activează instinctul de vânătoare şi în niciun caz un om nu poate fugi mai repede decât un câine. În situaţia în care avem un gard sau un panou, chiar şi un copac în apropiere, indicaţia este să ne apropiem cu spatele de acesta şi să nu pierdem contactul vizual cu masculul alfa sau cu câinele respectiv care ne-a atacat", a subliniat Gabriel Nicolae Ivanov.

Potrivit poliţistului specializat în comportamentul canin, păstrarea calmului cât de mult posibil poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte pentru cineva care este atacat de câini.

"Sfatul meu, din experienţa pe care am acumulat-o până acum, ar fi să încercăm să ne menţinem calmul, pentru că una dintre sursele de agresivitate ale câinelui este ceea ce aude acesta de la persoane sau ceea ce simte. Este vorba despre acea emanare de adrenalină, este vorba de respiraţie şi chiar în unele situaţii, câinele având un auz foarte bun, partea de bătăi ale inimii, care poate crea o stare de agresivitate mai mare câinilor", a declarat Ivanov.

Totodată, când suntem atacaţi de câini este important să strigăm după ajutor. Strigătele noastre îi pot şi descuraja pe câini, mai ales pe cei fără stăpân. Un alt sfat oferit de poliţistul sibian este că sub nicio formă nu trebuie să ne punem jos, în faţa câinilor care ne atacă.

"Pentru a ieşi din situaţia respectivă, trebuie în primul rând să strigăm după ajutor, să vedem dacă suntem auziţi sau nu (...) Ţipătul tău descurajează animalul, pentru că majoritatea câinilor fără stăpân au trecut prin situaţii grele de-a lungul vieţii, au fost bătuţi, au fost alungaţi, au trecut prin anumite traume care le-a marcat viaţa (...) Nu ne punem jos, pentru că în momentul în care ne punem jos aceştia vor avea tendinţa să vină, să te atace. Şi dacă avem un gard în spate este bine să mergem tot timpul cu spatele, lipit de gard, până ieşim din zona de pază a câinelui respectiv, pentru că fiecare câine sau fiecare haită de câini are o zonă de pază, o zonă în care aceştia mănâncă şi îşi desfăşoară viaţa de zi cu zi", a arătat coordonatorul echipei operative canine de la IPJ Sibiu.

El explică şi că nu toţi câinii sar direct pe victime, mulţi dintre ei prima dată se învârt în jurul persoanei atacate, pentru a o hăitui, "pentru a putea găsi o poziţie în care să poată ataca".

"Foarte rar câinii fără stăpân sar direct. De regulă, sar direct câinii care sunt specializaţi şi pregătiţi pentru aşa ceva. Dar de regulă, câinii fără stăpân te hăituiesc până găsesc vulnerabilitatea, pierde contactul vizual cu tine şi atunci te prinde de o zonă sensibilă să te trântească jos. Odată ce te-au pus jos, acolo apare marea problemă", a precizat Gabriel Nicolae Ivanov.

Însă cel mai dificil este atunci când eşti atacat de câinii de luptă, cei care sunt antrenaţi să fie agresivi.

"Câinii de luptă sunt o eroare a activităţilor cu câini, din punctul meu de vedere. Această categorie de câini nu ar trebui să existe, pentru că în primul rând vorbim de suflete care cer afecţiune, nu trebuie să fie agresive. Dar în situaţia respectivă, câinii de luptă sunt învăţaţi să se lupte cu alţi câini, s-ar putea să nu avem o situaţie agresivă la persoane, s-ar putea să mergem cu câinele nostru pe stradă şi să ne trezim că nu atacă persoana, ci atacă câinele. Dacă e un câine foarte agresiv, un câine de luptă, atunci trebuie să intervii şi mecanic: ori lovit câinele respectiv, ori încercând să îl prinzi de părţile moi, spre exemplu gâtul sau să îi atingi ochii, ca să lase priza pe care o face dacă te-a prins", a explicat Gabriel Nicolae Ivanov.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Starul F1 Daniel Ricciardo își găsește mojo la Marele Premiu al Australiei și se întărește să concureze în 2024

_ Soția lui Bam Margera ia în calcul dosar pentru ordin de restricție după arestare pentru ebrietate publică

_ Videoclipul arată arestarea vedetei Tiktok, Taylor Frankie Paul, după ce aceasta a aruncat un scaun care a lovit fiica ei

_ Vedeta de la Sunset, Mary Fitzgerald, dezvăluie că a suferit o „avort septic”

_ Tanyel Revan, de pe Insula Iubirii, tachinează un nou romantism mister și reflectă asupra vilei

_ Khloe Kardashian anunță câștigătorii de casting deschis care vor modela pentru marca ei Good American

_ E un adevărat imitator! Pussul din Taiwan scuipă imaginea cu starul Ace Venturer: Pet Detective, Jim Carrey

_ Impozitul furtiv de 25 de miliarde de lire sterline al Marii Britanii: Înghețarea benzilor de impozit pe venit va aduce sume excepționale în cuferele Trezoreriei

_ Țările UE analizează o modalitate legală de a opri importurile de gaz natural lichefiat din Rusia

_ Petra Kvitova se adună pentru a o învinge pe Sorana Cirstea și ajunge pentru prima dată în finala Miami Open

_ Andrew Tate Eliberat din închisoare în arest la domiciliu împreună cu fratele său și cu două presupuse femei complice

_ Prețurile locuințelor au scăzut la cel mai puternic ritm din ultimii 14 ani în martie:

_ England Supporters Travel Club solicită UEFA să investigheze scenele haotice din Napoli

_ Luna trecută a fost cel mai ploios martie din 1981, arată cifrele

_ Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit că SUA au îngheţat ilegal anumite active iraniene ca parte a pachetelor de sancţiuni

_ Iranul se confruntă cu o bătălie dificilă în încercarea de a relansa proiectele exportului de gaz natural lichefiat

_ Undă de șoc pe piața mașinilor electrice: prețul la litiu scade vertiginos; întâlniri de taină în industria auto din China

_ Moment dramatic un schior salvează un snowboarder care a fost îngropat într-o fântână de copac de pe pârtiile din Washington

_ WrestleMania 39: The Miz împărtășește sfaturi de la The Rock despre cum să cucerești Hollywood-ul de la WWE

_ Student la istorie din Țara Galilor a murit după ce s-a lovit accidental cu capul, căzând în piscina din Mexic

_ Italia blochează accesul utilizatorilor la ChatGPT. De ce se tem autorităţile italiene

_ Lukaşenko prevede planuri de invazie dinspre Polonia și cere Rusiei să amplaseze rachete nucleare intercontinentale în Belarus

_ MVP insistă că NU s-a retras din acțiunea WWE și explică lista originală a The Hurt Business

_ Azerbaidjan și Ungaria discută despre aprovizionarea cu gaze și energie verde

_ Președintele Biden nu se va alătura liderilor mondiali la încoronarea regelui Carol al III-lea, dar o poate trimite pe Jill

_ Israel: se anunță noi proteste împotriva reformei judiciare

_ Sydney Sweeney își etalează silueta uimitoare pentru încă o picătură de Frankies Bikini

_ Kylie Minogue uimește în ținute vintage în timp ce cântă la cea de-a 100-a cina de gală a Qantas

_ Maura Higgins modelează un nou top dintr-un șervețel după ce a vărsat ea însăși vin roșu

_ Soția tulburată a păstoriței din Yorkshire, noul iubit al lui Amanda Owen, avertizează despre fostul ei

_ Lauren London îi aduce un sincer omagiu lui Nipsey Hussle la a patra aniversare de la moartea sa

_ Rita Ora poartă tricoul ei preferat de turneu Janet Jackson peste o pereche de pantaloni scurti în Double Bay

_ Seven anunță că Alf Stewart de la Home And Away se va alătura lui Farmer Wants A Wife, dar este totul așa cum pare?

_ Eliberat Andrew Tate spune că are „claritate absolută a gândirii” după eliberarea din închisoare în arest la domiciliu

_ Polițistul din Harrogate a agresat sexual o femeie în camera de hotel după ce a tras-o din pat cu părul

_ Dennis Franz pare de nerecunoscut deoarece este văzut pentru prima dată de când a murit fiul său de pe ecran

_ Georgia Harrison plănuiește un nou început în SUA după procesul lui Stephen Bear

_ Păstorița din Yorkshire, Amanda Owen, este acuzată că „a trăit într-o minciună” de către soția noilor iubiți

_ Sean 'Diddy' Combs petrece timp de calitate cu fiica sa Love, de șase luni, la piscină

_ Ea a fost văzută snogându-se pe Harry Styles, dar Emily Ratajkowski are mai multe decât crezi

_ Pip Edwards își arată silueta în formă într-un bikini în timp ce ajunge pe plaja din Sydney cu Rita Ora

_ Olly Murs dezvăluie singura regulă pe care Amelia Tank i-a stabilit-o pentru petrecerea burlacilor

_ Camilla îi încântă pe copii cu desenul Gruffalo în timpul vizitei la școala din Hamburg

_ Chrissy Teigen vedete principale care insistă că nu vor plăti taxa lunară de 8 USD a Twitter pentru marca albastră

_ Melania Trump va fi alături de Donald în timpul acuzării lui Stormy Daniels

_ Cum s-ar putea întâmpla întâlnirea lui Trump cu destinul de la 14.15 de marți

_ Stormy Daniels avertizează că Donald Trump va incita la violență după acuzare

_ Josh White, de la Married At First Sight, dezvăluie minciunile crude ale lui Melissa Sheppard, „înfierbântată” mireasă

_ Fost consilier prezidențial, după propunerea legislativă a Dianei Șoșoacă: 'Senatoarea devine un instrument al FSB-ului'

_ Reese Witherspoon este FĂRĂ verigheta când a fost văzută pentru PRIMA Oara de la știrile SHOCK despre divorț

_ Aaron Rodgers „ar putea finaliza schimbul cu Jets SĂPTĂMÂNA ACESTA... cu mutarea făcută cu siguranță de NFL Draft”

_ Michael Vaughan este SFÂNȘIT din cauza întoarcerii la BBC după ce a fost găsit nevinovat de folosirea unui limbaj rasist

_ Murder Mystery 2 al lui Jennifer Aniston și Adam Sandler primește recenzii mixte din partea criticilor

_ Cluburile din Premier League cheltuiesc un RECORD de 318 de milioane de lire sterline în comisioane de agenți, Man City fiind lider

_ INTERVIU EXCLUSIV: Simon Weaver de la Harrogate a stăpânit arta longevității pentru a rezista 14 ani

_ Pep Guardiola insistă că experiența de câștigare a ligii lui Man City va conta puțin în cursa pentru titlu

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ BEL MOONEY: Cum mă voi descurca când partenerul meu va fi plecat?

_ Lizzo uimește într-un costum de baie colorat dintr-o singură piesă și un sarong pur în timp ce pozează lângă piscină

_ Gino D'Acampo „prins cu canabis de câini adulmecători în timp ce se îndrepta spre Marea Britanie”


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 163, afisate in 3 pagini.