23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Elevă de la ţară cu 10 la Evaluarea Naţională, fără meditaţii: „Cineva nu m-a lăsat să mă opresc: Dumnezeu“



Elevă de la ţară cu 10 la Evaluarea Naţională, fără meditaţii: „Cineva nu m-a lăsat să mă opresc: Dumnezeu“

Francisca a obţinut nota 10 la ambele probe Francisca a obţinut nota 10 la ambele probe

Francisca Pasăre este unul dintre cei nouă elevi din judeţul Gorj care au reuşit să obţină la Evaluarea Naţională 10 pe linie, la ambele probe, dar este singurul candidat din mediul rural care obţine o astfel de perfomanţă.

Tânăra s-a pregătit singură pentru Evaluarea Naţională, fără să studieze suplimentar cu un profesor în afara programului şcolar. „Am lucrat individual, suplimentar, fiind conştiincioasă în privinţa examenului. Am lucrat foarte mult acasă, de una singură, fără ajutorul nimănui. Dacă aveam nelămuriri în lucrul suplimentar de acasă îi întrebam pe profesori la şcoală. Am avut cei mai buni profesori, după cum se observă“, povesteşte Francisca.

Aceasta mărturiseşte că nu se aştepta să obţină nota maximă la ambele probe, mai ales că întâmpinat unele dificultăţi la matematică:

„Nu ne aşteptam, nici eu şi nici profesorii mei. Ne aşteptam la o notă mare, de peste 9 sau 9,50. Ne-a surprins într-un mod plăcut. Aş fi ipocrită să spun că subiectele au fost uşoare. Dacă nu erai îndeajuns de pregătit, nu ai fi reuşit să le rezolvi. Au fost la matematică două subiecte de am crezut că o să-mi pună capac, dar am reuşit să le duc la bun sfârşit. Au fost multe momente în care am vrut să renunţ, crezând că nu este bine ceea ce scriu, dar cineva nu m-a lăsat să mă opresc, acela fiind Dumnezeu“.

Francesca provine dintr-o familie de oameni simpli: mama este vânzătoare la un magazin, iar tatăl lucrează ca lăcătuş mecanic. „Părinţii au dorit să merg la pregătire, dar eu nu am dorit“, a mai precizat Francesca.

PERFOMANŢĂ UNICĂ ÎN DRAGOTEŞTI

Niciodată nu a mai obţinut un elev al şcolii gimnaziale din Dragoteşti o asemenea performanţă. Gabriel Lăutaru, profesor de matematică şi dirigintele Franciscăi, ne spune că este mândru de ea: „Mă simt mândru cu o asemenea perfomanţă din partea unei eleve. Mi-am dat seama de la început că este un elev excepţional şi mereu tindea către 10 la matematică. În ultimii doi ani a avut media 10. A dat dovadă de mare ambiţie, mai ales că şi concurenţa în clasă a fost la înalte cote, ceea ce a determinat-o să persevereze. S-a lucrat în echipă şi ca într-o familie. Francesca are acea sclipire a omului care poate ajunge la performanţă şi este şi foarte ambiţioasă. Este o excepţie pentru învăţământul din mediul rural. Această elevă nu a cheltuit bani pentru pregătiri suplimentare. A lucrat la şcoală şi pregătirile organizate cu toată clasa“.


(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Proteste în Brazilia. Oamenii au ieșit în stradă pentru a cere destituirea din funcție a președintelui Jair Bolsonaro

Jandarmii din Prahova au recuperat un grup de turiști care nu puteau merge din cauza unei ursoaice

Europarlamentari români au semnat pentru Desființarea României. Atenție pe cine trimiteți europarlamentari. Renate Weber și Mircea Diaconu au semnat manifestul Spinelli care susține o Europă Federală și Desființarea Statelor Naționale

Ion Cristoiu: Inimaginabila dezvoltare a presei a sporit numărul evenimentelor puse la cale de Serviciile Secrete

Jocurile Olimpice: România din nou în finală. Echipajele de canotaj dublu vâsle feminin și patru rame masculin s-au calificat în finală

Gabriela Ruse joacă duminică finala la Palermo. Pe cine va avea adversară

Ana-Maria Popescu: "Mă dor toate, m-am chinuit, e cea mai muncită și mai chinuită medalie"

CFR Cluj ia toate punctele din deplasarea la Academica Clinceni. Rapid București rămâne lider

COMENTARIU Lelia Munteanu: Papa, în favoarea globalizării poliedrice

Vaticanul dezvăluie pentru prima dată ce proprietăți imobiliare are în întreaga lume

Echipa olimpică de fotbal întâlnește duminică Coreea de Sud. Marius Marin:"Atitudinea bate talentul"

Vremea extremă afectează recoltele din întreaga lume

Țările de la Vișegrad DEMASCĂ implicarea Rețelei Progresiste MERKEL-SOROS în protestele de la București. Iohannis, USR-ul, ONG-urile lui SOROS, Multinaționalele germano-austriece sunt indicate clar ca fiind agitatorii Marelui Miting

O aeronavă a MApN va transporta în Germania trei pacienți cu arsuri

Israelul spune că vaccinul Pfizer are o eficacitate de doar 39% pentru varianta delta

NEWS ALERT Un autoturism și un microbuz s-au ciocnit. Bilanț provizoriu: șapte persoane decedate

Cum arăta un drum făcut de Romani, acum 2000 de ani?

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / Dosarul "Roșia Montană" și jocul duplicitar al Guvernului Cîțu. Cel mai vocal apărător al Apusenilor nu e guvernul României, ci guvernul de la Budapesta

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Rodney Alcala, ucigașul în serie cunoscut drept "Dating Game Killer", a murit

Andy Murray, campionul olimpic în exercițiu, s-a retras din proba de simplu de la Jocurile Olimpice

Accidentare pentru Larisa Iordache în calificările pentru finala la bârnă. Sportiva din România va rămâne în concurs

Dispută între Salvamont și jandarmi în privința unui grup de turiști: "Încă o minciună a bravilor jandarmi" /"Au făcut taximetrie"

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Ioan Mircea Pașcu, invitatul emisiunii "Insecuritate": "Nu exista limită la muniția trasă la antrenament! Am avut în teatrele de operații și forțe speciale, dar și informații militare"

New York Times prezintă pe amplu povestea Larisei Iordache, gimnasta care ar putea recupera gloria de odinioară

HOROSCOP 25 iulie. Zodiile, între ciocan și nicovală. Ce trebuie să aleagă?

COMENTARIU Sorin Avram: Dan Barna este, de fapt, Dan Bârna

Super-transfer reușit de CSU Craiova. Cicâldău a semnat cu Galatasaray pentru 6 milioane de euro

Orașele cu cele mai bune licee. Clujul dispare din top 10

UE a doua URSS. COMENTARIU Marius Oprea. A început războiul rece din inima Europei, între suveranităţile naţionale şi guvernul progresist neomarxist de la Bruxelles

Insula cailor sălbatici, paradisul ascuns al Banatului. Comuniștii au vrut să facă aici un depozit de deșeuri

Revoluția sistemului universitar. Ce sunt microcreditele și cum pot ajuta ele absolvenții să se integreze pe o piață a muncii în continuă schimbare

Proteste în Europa. Oamenii sunt tot mai nemulțumiți de introducerea "Green Pass"-ului

Incendiu la un depozit din localitatea Fântânele, Prahova. Două victime aflate în stare gravă, dintre care un adolescent de 17 ani

Peste 100.000 de persoane evacuate în China din calea taifunului In-Fa

Laura Dincă, despre relaţia cu Cristian Boureanu: "I-am dat buletinul, a înghițit în sec...a fost un şoc"

COMENTARIU Sorin Avram. Pentru premierul Cîțu, performanța înseamnă kilograme de medalii și de brevete

FOTO. Autorități: Peste 160.000 de persoane au participat la protestele antivaccinare din Franța

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

Jocurile Olimpice: Ovidiu Ionescu și-a încheiat aventura la Tokyo

George Floyd va avea o statuie în Union Square din New York

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

COLONIE UE. Cum sunt jecmăniți românii de multinaționalele străine în propria lor țară. România, cea mai mică masă salarială din UE. Patronii şi Multinaționalele au plătit anul trecut salarii reprezentând doar 36.5% din PIB. În UE plătesc 47% din PIB.

Băile Tușnad. Primarul susține că urșii gunoieri au probleme genetice și trec de gardurile electrice

Ion Cristoiu - "Prin decuparea lui Florian Coldea şi a Codruţei Kovesi se încearcă o operaţiune tipică. Sistemul se salvează, aruncând responsabilitatea abuzurilor pe seama a doi oameni."

Clipe de coșmar pentru 3 persoane. Au fost atacate în toiul nopții de 4 bărbați cu cagule în Timișoara

Tokyo 2020: Laura Georgeta Ilie a ratat la limită calificarea în finală la tir

Incendiu într-o sală de operație de la Spitalul Județean Constanța. Patru medici s-au autoevacuat.

Proiect radical împotriva LGBTQ: 10 ani de închisoare pentru persoanele LGBTQ și susținătorii acestora în Ghana

Se caută ACTORI români, fete şi băieţi, pentru FILME PORNO. Care sunt condiţiile

Ciobanul căutat după atacul ursului a fost găsit mort

REZULTATE ADMITERE MEDICINA UMF CRAIOVA 2018. Cu ce note s-a intrat la buget

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Ion Cristoiu: Cum a fost numit "criminalul sovietic" Andrei Vâșinski membru al Ordinului Carol I, în gradul de Cavaler Mare Cruce

Producătorul care a făcut sex cu actriţa porno din România infestată cu HIV. "Nu mă las până..."

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr

O nouă palmă dată mincinoșilor progresiști ce propagă minciuna nerușinată a încălzirii globale. În ultimii 800.000 de ani temperaturi oceanelor a variat cu doar 3 grade Celsius fie ca au fost epoci glaciare sau epoci calde

EGIPTUL ANTIC. Mona Lisa din Egiptul Antic, e o gâscă dintr-o specie dispărută minunat desenată

PNL București are un nou președinte. Candidatul sprijinit de Cîțu l-a învins pe cel al lui Orban și Nicușor Dan


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 761, afisate in 13 pagini.