23:59
Comentarii Adauga Comentariu

CCR a respins ca neîntemeiată sesizarea privind obligativitatea prezentării la comisiile de anchetă. Kovesi va trebui să vină la audierile Comisiei "Alegeri 2009"

CCR a respins, miercuri, ca neîntemeiată sesizarea de neconstituționalitate a prevederilor din Statutul deputaților și senatorilor prin care a devenit obligatorie prezentarea persoanelor citate în fața comisiiilor parlamentare de anchetă. Așadar, persoane precum șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, care au refuzat să se prezinte la audierile din Comisia "Alegeri 2009", vor trebui să se prezinte la lucrările acestei structuri parlamentare.

PNL și USR au depus, pe 15 mai, o sesizare la Curtea Constituționale (CCR) împotriva modificării statutului senatorilor și deputaților, potrivit căruia orice persoană este obligată să se prezinte la audieri în cadrul unei comisii parlamentare de anchetă.  Documentul a ajuns la CCR cu semnăturile a 81 de parlamentari.

"PNL a depus astăzi contestația la CCR referitoare la modificarea Statutului senatorilor și deputaților. Cel mai probabil mâine vom depune și celelalte două sesizări cu privire la modificarea Regulamentului Camerei și modificarea Regulamentului comun. Pentru modificarea Statutului senatorilor și deputaților aveam termene constituționale de contestare la CCR. În privința Regulamentului practic nu avem rezerva timpului, așadar am luat-o treptat ca aceste modificări să fie făcute temeinic", declara Raluca Turcan la finalul unei ședințe a Biroului Politic al PNL.

Parlamentarii adoptaseră, pe 9 mai, cu 198 de voturi "pentru" și 119 "împotrivă", proiectul de Hotărâre privind modificarea și completarea articolului 9 al Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului.

Astfel, în vederea audierii, Comisia de anchetă parlamentară poate cita orice persoană care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice și care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului. Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în fața comisiei de anchetă parlamentară.

În cazul refuzului nemotivat de a răspunde solicitărilor comisiei, aceasta poate propune sesizarea conducătorului autorității sau instituției unde desfășoară activitatea persoana citată sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală.

Comisiile de anchetă parlamentară pot invita orice altă persoană care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei și care acceptă să fie audiată. Persoana invitată poate să răspundă și în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informațiile solicitate sau poate transmite prin poștă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deține și care sunt utile comisiei de anchetă.

 

Refuzul persoanelor invitate la comisia de anchetă de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziția acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei, poate fi considerat ca obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului și poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală.


Continuați să citiți...


(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Soroșistul Barna continuă să mintă de îngheață apele vara în cel mai pur stil bolșevic, Neobolșevicul cere din nou împotriva Constituției, Discriminarea Nevaccinaților

Statele Unite vor să limiteze imigrația prin reducerea sărăciei și combaterea corupției în țările de origine

Gimnasta Simone Biles: "Sufer de twisties". Este sindromul pierderii orientării în spațiu

Cluburile de noapte din Anglia au început să ceară la intrare certificatul de vaccinare

Ministrul Mihăilă anunță că tulpina Delta a prins rădăcini în România. Ne așteptăm la un număr mare de infecții

Ungaria și Polonia, jucători importanți în industria bateriilor electrice

Barca de 8+1 a terminat pe locul 6 finala. România rămâne cu 4 medalii la Jocurile Olimpice

SUA. Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) confirmă că încărcăturile virale la persoanele Vaccinate cu Delta sunt foarte infecțioase, așa că a decis ca VACCINAȚII să fie obligați să poarte măști

Criză de muncitori în Ungaria. Serele de fructe și de legume s-ar putea închide

Noi proteste în capitala Slovaciei față de măsurile antiepidemice

Mecanicul băut al marfarului care s-a ciocnit la Fetești a fost reținut pentru 24 de ore

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: În memoria unui cioban

Joia neagră a României în cupele europene. Craiova, eliminată de albanezi din Conference League

O nouă înfrângere pentru fotbalul din România. Sepsi Sfântu Ghorghe eliminată din Conference League de Spartak Trnava, la lovituri de departajare

44 de milioane de euro pentru digitalizarea concursurilor pentru funcții publice din PNRR. De multe ori concursurile de angajare la stat sunt simple formalități

Reacția lui Gigi Becalii după eliminarea FCSB: "Cea mai rușinoasă înfrângere din istoria fotbalului românesc"

Tenis: Marele Bjorn Borg l-a felicitat pe românul Victor Cornea

Cyril Thereau, regizor de film XXX. Fostul atacant de la FCSB, implicat într-un SCANDAL SEXUAL în Italia VIDEO

Mirel Curea despre Neobolșevismul-Progresist propagat în Universități: Feriți-vă copiii de „sifilisul” pătruns în facultățile românești!

Momentul acela în care Daum îl parafrazează pe Uzzi de la BUG Mafia

Economia SUA a crescut cu 6,5% în trimestrul al doilea, dar performanța este sub așteptări

"A treia doză de vaccin". Israelul va adminstra o nouă doză de rapel Pfizer persoanelor de peste 60 de ani

Un român cu un salariu brut de 1.000 de euro primește mai puțin "în mână" decât un polonez, un rus sau un kazah cu același salariu. "În România pur și simplu nu mai există oameni care să muncească"

Bilanțul exploziei produse într-un complex industrial din Germania a ajuns la cinci morți

Joe Biden va cere angajaților federali să se vaccineze, altfel vor fi supuși unor controale stricte

Cum vede SUA o posibilă implicare a Chinei în Afganistan

Ion Cristoiu: Înscrierea Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO – prea mult zgomot pentru nimic

Ziua Imnului, 29 iulie. Imnul, simbolul curajulului pentru români. Istoria unei părți din identitatea României

Avertizare METEO. Vreme capricioasă, cu ploi și caniculă, în România. Harta județelor aflate sub Cod galben și Cod portocaliu

Explicațiile lui Nicușor Dan, după ce un șobolan a mușcat un tânăr: Numărul rozătoarelor nu a crescut în Capitală / Gunoaiele din Sectorul 1, o "conjunctură nefericită"

Armata israeliană investighează cazul unui copil palestinian împușcat mortal în Cisiordania

Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă . În spatele afacerii Roșia Montană: Soros, bâlciul românesc, neomarxiștii și ungurii

Coronavirus România LIVE UPDATE 29 iulie. Ultimul bilanț COVID-19

Raliul Sibiului. 67 de echipe din țară și din străinătate s-au înscris în cursă

Scuze din ambele părți, după ce Ana Maria Popescu l-a lăsat cu mâna întinsă pe Eduard Novak. Sportiva insistă: "Mesajul meu rămâne același"

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. Băsescu – omul care ar fi bun de plată, dacă "Gold Corporation" cîștigă procesul cu România

Juan Carlos, fostul rege al Spaniei, și-ar fi spionat iubita cu ajutorul serviciilor secrete

(P) Australian Open 2018: Prezentarea favoritelor la pariuri de pe tabloul feminin!

Presa maghiară a confundat angajații BGS cu poliția. Cum sunt relatate incidentele de la meciul de sâmbătă

România: Românii REFUZĂ VACCINAREA. Doar 30,1 % din populația României s-a vaccinat anti-COVID. Din Europa, doar Bulgaria are o rată de vaccinare mai mică

George Baltă, rugbystul rămas paralizat în urmă cu 10 ani, va devenit tătic FOTO

FORȚA. VACCINAȚI CU FORȚA. Avocatul Poporului vrea ca Poporul să fie VACCINAT CU FORȚA spre binele poporului. Avocatul Dușmanului s-a sesizat din oficiu în cazul epidemiei de rujeolă și cere Ministerului Sănătății, Legea Vaccinării Obligatorii

Roman Abramovich a acționat-o în judecată pe jurnalista care a scris că este "casierul lui Putin"

PROVERBE CU OI, LUPI, CIOBANI SI MIEI. "Din orișice lemn îți place, Fluier nu se poate face"

INCREDIBIL. Prof. univ. dr. Corvin Lupu: Dezvaluie planul prin care Ceausescu a fost tradat: "In 1989 depozitele alimentare ale României erau arhipline dar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca"

În plină Pandemia, Guvernul progresist bagă Buletinele cu CIP, fără să consulte populația României

IGPR: A fost găsită minora de 15 ani din Mureș a cărei răpire fusese sesizată luni

Ioana Tufaru, IN DOLIU! A fost gasit MORT în casă. "Relaţia dintre noi devenise mai strânsă"

Bunesa Oana Marica l-a băgat "în probe" pe un celebru fotbalist. Ultima combinaţie din viaţa de noapte a Capitalei

SPUNE "NU" Regionalizării. Guvernul Cioloș - Soroș vrea să Regionalizeze România ca prim pas pentru o Europă Federală. Atenție procesul de regionalizare are loc peste tot în UE. Noile Regiuni sunt viitoare gubernii ale unei Europe Federale.

VAULT 7 Lovitură pentru CIA. Wikileaks a publicat "tone" de documente ale CIA în care dezvăluie cum telefoanele, calculatoarele şi televizoarele au fost transformate în instrumente de ascultare. Și Maşinile sunt controlate. CIA organizează cyberatacuri

Iulia Vântur, victima unui viol. Actrița este cap de afiș într-un film la Bollywood

Cât durează procesul de vaccinare la centrele drive thru. "Un minut și 30 de secunde pentru fiecare persoană"

Moartea ca o simpla mutare, din casa in gradinile de pe dealuri.

Viktor Orban nu renunță la legea anti-LGBT. Mesaj pentru UE: "Nu vom permite activiștilor LGBT să intre în grădinițele și școlile copiilor noștri"

Spitalizările Covid din Marea Britanie cresc cu 57%, iar cazurile cresc cu 30% săptămânal la 32.367 -

Federer nu va câștiga niciodată un alt Grand Slam”, susține fosta vedetă ATP

Franța devine Țara Vaccinaților. Toți ceilalți devin cetățeni de mâna a doua și nu vor mai putea intra în trenuri, avioane, restaurante, teatre, cluburi și cinematografe. Medicii vor fi vaccinați cu forța ca Vitele iar dacă se opun vor fi dați afară

Încă o confirmare a ipotezei Fluierul.ro: cele mai agresive tulpini mutante ale Coronavirusului sunt de fapt adaptări ale virusului la vaccinuri. Varianta Lambda adaptare la vaccinul Sinovac.

Vaccinarea Progresistă are picioare scurte. Dezastru în UK : Oamenii vaccinați reprezintă acum 47% din toate cazurile noi de Covid. De ce sunt lăsați Vaccinații de către Guvernele Soroșiste să Circule Liber? Dacă vaccinații infectează pe alții la Greu?


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 158, afisate in 3 pagini.