21:30
Comentarii Adauga Comentariu

_ VIDEO Episcopul care s-a dus printre pușcăriași

VIDEO Episcopul care s-a dus printre pușcăriași

Episcopul Tulcii a marcat duminică, ziua de cinstire a lanțului Sf. Ap. Petru, slujind Sfânta Liturghie la capela Penitenciarului de Maximă Siguranță din Tulcea. La slujbă au participat persoane aflate în detenție și clerici. Reprezentanții instituției au declarat că sprijinul Bisericii este fundamental pentru persoanele private de libertate.

„Am venit în acest loc special pentru a aduce cuvânt de mângâiere, cuvânt de îmbărbătare, cuvânt de speranță pentru cei care se află în acest loc”, a declarat Preasfințitul Părinte Visarion.

Citește și: VIDEO ÎPS Teodosie tace și le face: Pe ce a decis să dea peste 100.000 de lei

„Îl rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos să ne primească rugăciunile, mulțumirile și cererile noastre, ca să dobândim și noi viața cea veșnică. Iar, pentru rugăciunile Sfântului Apostol Petru, să ne dezlege și nou lanțurile cele grele ale păcatelor și ale fărădelegilor, ca să fim cu adevărat oameni liberi, ca să se îndeplinească și pentru noi cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos: Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.”

În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre istoria cinstirii lanțului Sf. Ap. Petru, despre pocăință, despre încrederea omului în Dumnezeu, care iartă păcatele și îndreaptă viața omului, și despre mulțumirea și recunoștința pe care trebuie să i le arătăm lui Dumnezeu în toate împrejurările vieții.

Citește și: VIDEO Primul episcop al BOR care recunoaște că s-a rugat și se roagă pentru Novak Djokovici: 'În ochii celor puternici ai acestei lumi sunt vinovate victimele'

La final, participanții au primit daruri, iar conducerea Penitenciarului i-a oferit Preasfințitului Părinte Visarion un aranjament floral, în semn de mulțumire și recunoștință pentru purtarea de grijă pe care o arată constant față de deținuții din Penitenciar.

Părintele Nicolae Catană, preot la Capela Penitenciarului din Tulcea, a declarat că ierarhul, „prin Sfânta Liturghie și rugăciunile de dezlegare, a produs multă bucurie, speranță și nădejde celor care sunt legați cu lanțul privării de libertate”.

„Episcopia ne-a sprijinit și în perioada în care unitatea noastră nu a avut un preot capelan”, a spus Claudia Dafinoiu, Șef Serviciu Educație la Penitenciarul din Tulcea.

„Slujbele s-au ținut în fiecare duminică cu preoți voluntari și acest lucru a fost deosebit de important pentru persoanele private de libertate, deoarece perioada detenției este una grea și sprijinul Bisericii este fundamental ca să poată să facă față problemelor cu care se confruntă.”

După slujbă, episcopul a vizitat atelierul de pictură și biblioteca instituției.

Vizita pastoral-misionară s-a înscris în cadrul Protocolului de parteneriat dintre Episcopia Tulcii și Penitenciarul de Maximă Siguranță Tulcea, încheiat în urmă cu paisprezece ani.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ NHS elimină cuvântul „femei” din paginile de sfaturi privind cancerul ovarian și uterin

_ Prințul Charles și Camilla participă la o ceremonie de întâmpinare la focar în ultima etapă a vizitei în Canada

_ The Morning Show: Kylie Gillies este mortificată de striptease-ul Magic Mike

_ Kate Middleton uimește în timp ce se alătură Prințului William la premiera Top Gun: Maverick

_ Anne Hathaway se numără printre vedetele care sosesc pentru proiecția Armageddon Time la Festivalul de Film de la Cannes

_ Soția lui Bruce Willis, Emma Heming Willis, dezvăluie probleme de sănătate mintală

_ Simon Baker fără cămașă, în vârstă de 52 de ani, arată înghețat în timp ce merge să înoate și să facă surf pe plaja Bondi

_ Amy Adams va juca în filmul „darkly comic neo-horror” Nightb****, Marielle Heller va scrie și regiza

_ Burlacul: Brooke Blurton îi este rușine pentru că poartă un bikini cu șnur

_ Mama însărcinată Ashy Bines împărtășește singurul lucru pe care nu ar trebui să-l spui niciodată unei femei care așteaptă un copil

_ Lashana Lynch este pur și simplu orbitoare într-o rochie argintie strălucitoare la evenimentul Trophee Chopard de la Cannes

_ Teyana Taylor și PrettyLittleThing anunță planuri pentru un concurs pentru Designerul Anului

_ Creatorul jocului Squid Hwang Dong-hyuk spune că fanii vor trebui să aștepte până în 2023 sau 2024 pentru sezonul doi

_ Rhian Sugden dezvăluie că sânii ei au crescut atât de mari încât acum se luptă să meargă

_ Emily Ratajkowski își dezvăluie abdomenul tăiat de invidiat într-un crop top cu decolteu în timp ce merge la cumpărături de cărți

_ Raportul lui Sue Gray Partygate: Whitehall se pregătește pentru el, deoarece sursele avertizează că va conține „Oh, Doamne!” biți

_ Anne Hathaway se numără printre vedetele care sosesc pentru proiecția Armageddon Time la Festivalul de Film de la Cannes

_ Patrick Vieira pare să dea cu piciorul unui fan Everton după înfrângerea cu 3-2 pe Goodison Park

_ Tom Holland are o silueta lejeră în pulover maro și blugi albaștri în timp ce filmează The Crowded Room din NYC


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 19, afisate in 1 pagina.

ieri 21:28 _ TREBUIE CITIT