23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Cacealmaua PSD continuă. Medicii și profesorii vor avea salarii majorate cu doar 25% de la 1 ianuarie 2018, adică CU NIMIC, pentru că procentul de-abia va acoperi plata taxelor patronilor care trece în Brutul Salariaților.



Medicii și profesorii vor avea salarii majorate cu doar 25% de la 1 ianuarie 2018. Ședință de urgență la Parlament; Profesorii amenință cu proteste

Medicii și profesorii vor avea salarii majorate cu doar 25% de la 1 ianuarie 2018. Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că bugetarii nu vor primi majorările salariale după calendarul avansat până acum. UPDATE, ORA 15.45 - Sindicaliștii sunt nemulțumiți de modificările aduse Legii salarizării, în condițiile în care ministrul Muncii a anunțat o decalare a calendarului majorărilor salariale. Profesorii amenință cu proteste.

„Nu mai poate fi vorba despre o veste prea bună pentru colegii care lucrează în sistemul de Educaţie Publică. Atâta vreme cât prin ceea ce s-a transmis din partea Guvernului constatăm o încălcare flagrantă a programului de guvernare. Programul de Guvernare care a fost adoptat prin hotărârea Parlamentului României specifica foarte clar că, de la 1 iulie 2017, personalul din Învăţământ urma să beneficieze de o creştere salarială de 20%, iar de la 1 ianuarie 2018 de încă o creştere salarială de 30%”, a spus Marius Nistor, liderul federației sindicale „Spiru Haret”.

„E delicat să vii peste noapte şi să spui că nu mai primeşte pentru că nu mai sunt bani. Parcă până acum erau bani sau parcă până acum nu erau bani. Nu am avut date de acest gen”, a spus și Leonard Bărăscu, preşedintele SANITAS, citat de Digi 24.

O ședinţă de urgenţă pe legea salizării a avut loc între liderii Coaliţiei. Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au avut astăzi o discuţie cu ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Astfel, de la 1 ianuarie 2018, creșterea va fi de doar 25%, urmând ca de la 1 martie 2018 să fie acordată diferența. Practic, majorările din Sănătate și Educație vor fi decalate.

Potrivit variantei inițiale a Ministerului Muncii, primele majorări trebuiau aplicate de la 1 iulie 2017.

„De la 1 ianuarie 2018 toți bugetarii vor avea o creștere de 25% (n.r. în loc de creșterea de 20% promîși la 1 iulie 2017 şi cea de 30% promisă de la 1 ianuarie 2017), de la 1 martie încă 25% pentru profesori.

Medicii și asistenții au creșteri de peste 100% de la 1 martie (n.r. în loc de 1 ianuarie), e variantă cu care noi vom intra în comisie. Au fost multe amendamente pe care noi le-am acceptat de la Senat și Camera Deputaților”, a declarat Lian Olguța Vasilescu, la Antena 3.

Ministrul Muncii a făcut anunțul după o întrevedere cu ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan.

Comisia de muncă din Camera Deputaților se reunește, marți, la ora 14.00, pentru a da un ultim vot înainte ca proiectul legii salarizării să intre în plen, însă ședința a fost amânată pe fondul discuțiilor legate de depășirea anvelopei de 32 de miliarde de lei, prevăzută pentru perioada 2017-2020.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cum a practicat Eminescu gazetăria? Prima şi principala sa caracteristică e refuzul de a tranzacţiona meseria

Uitați-vă la mutra lui de Ministru care îngroapă Economia. Am ”rezolvat” și producția de energie electrică. Trecem la importuri

Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă . În spatele afacerii Roșia Montană: Soros, bâlciul românesc, neomarxiștii și ungurii

Decizie judecătorească: Vaccinul produs de firma Glaxo provoaca autism! Vaccinul "Infanrix Hexa”, este un vaccin hexavalent, administrat in primul an de viata, care „protejează” de poliomielita, difterie, tetanos, hepatita B, tusea convulsiva, haemophilius

"Nasc și la Moldova, Oameni". 100 de medici români se opun Legii Vaccinării cu Forța, inițiată de neomarxiști. Medicii au lansat o scrisoare deschisă. Rușine oricărui medic care nu se alătură acestui demers.

România: Românii REFUZĂ VACCINAREA. Doar 30,1 % din populația României s-a vaccinat anti-COVID. Din Europa, doar Bulgaria are o rată de vaccinare mai mică

Rara Avis. Jocurile Olimpice. Canotoarele Ancuța Bodnar și Simona Radiș au adus prima medalie de aur pentru România

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Două cutremure s-au produs în România, în noaptea de marți spre miercuri

Ce a însemnat criza microcipurilor pentru Dacia. Uzina a pierdut peste 30.000 de mașini

Omenirea intră pe datorie. Resursele naturale generate de Pământ pentru 2021 vor fi consumate până pe 29 iulie

Desființarea SIIJ, subiect al întâlnirii dintre Kelemen Hunor și însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA. "Competențele ar trebui transferate Parchetului General"

Ion Cristoiu: Mihai Eminescu e un model pentru gazetarii de azi

Sora lui Cristiano Ronaldo a fost spitalizată cu pneumonie, după ce a făcut Covid

Iulian Bulai anunță că USR PLUS va vota împotriva proiectului anti-LGBT anunțat de AUR. "Este o aberație"

"Munca de acasă" se transformă în "munca de oriunde"?

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea. "Roșia Montană – Gold", un Caritas la care românii îi plătesc pe depunătorii americani și canadieni

Valul patru pune pe pauză relaxările. Ce se întâmplă de la 1 august? Anunțul dat de Florin Cîțu

Avertizare METEO. ANM: Cod roșu de averse și vijelii în Bacău și Neamț

Șapte constănțeni, între care și un copil de 10 ani, au fost infectați cu tulpina Delta a COVID-19. O femeie a decedat

Ciolacu, atac la adresa lui Cîțu: "După ce a ratat toate țintele de vaccinare, se preface că nu înțelege de ce"

După România, și Italia autorizează imunizarea copiilor de 12-17 ani cu vaccinul Moderna

Cum se va face accesul la UNTOLD pentru cei nevacinați

Se simplifică procesul de adopție. Ministerul Muncii: Mai puțină birocrație

Pavilionul "Brâncuși" e aproape gata și arată spectaculos. Imagini în exclusivitate ale unei lucrări unice în lume

În atenția șoferilor: circulația rutieră va fi oprită într-o zonă din București, de Ziua Imnului Național al României

Starea de oboseală la șoferi, din cauza căldurii. De la reacții întârziate până la adormire

Juniorul-minune David Popovici a prins finala la 100m liber. Este proba în care are cel mai bun timp al anului

Când am putea renunța complet la masca de protecție? Răspunsul dat de premierul Cîțu

Surpriză pe bursă. Rezultatele Alphabet, compania-mamă a Google, contrazic estimările analiștilor de pe Wall Street

Teodorovici pe urmele lui Turcan. Gafă a fostului ministru despre Eduard Novak: să câștige el măcar o medalie

Liderul deputaților USRPLUS, atac la Florin Cîțu: "Este direct responsabil de eșecul campaniei de vaccinare anti-COVID"

Coronavirus. Primul român condamnat la închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Pfizer crește prognoza de vânzări pentru vaccinul COVID-19 în 2021

Alertă METEO Cod portocaliu de furtuni puternice în două județe din România

Căutând dincolo de sistemul solar viața pe exoplanete

(P) Cum a început Bezos Amazon.com și care a fost ideea care l-a făcut multimiliardar

Jocurile Olimpice. Careul de ași al probei de tenis feminin de la Tokyo 2020

Coronavirus România LIVE UPDATE 28 iulie. Ultimul bilanț

Joey Jordison, cofondator și baterist al trupei Slipknot, a murit la 46 de ani

Coronavirus România LIVE UPDATE 28 iulie. O nouă zi cu peste 150 de cazuri raportate. Bilanț COVID-19 actualizat

Coronavirus România LIVE UPDATE 28 iulie. Ultimul bilanț COVID-19

Gabriela Firea cere plafonarea tarifelor la energie: "Peste 500.000 de români riscă să fie debranșați" / Replica ministrului Virgil Popescu

Accident grav, cu trei morți și un rănit, după ce o mașină s-a izbit de un copac

28 iulie - Ziua mondială de luptă împotriva hepatiei. Testare gratuită într-un județ din România

Marco De Veglia, guru al marketingului, a murit de Covid, după ce a susținut că este o simplă gripă

FOTO Vizită-surpriză în cantonamentul naționalei României de fotbal a nevăzătorilor

Nigeria: Președintele Muhammadu Buhari a profitat de vizita la Londra, ca să-și facă analizeze medicale

România, eliminată de la Jocurile Olimpice. Naționala de fotbal nu a reușit să învingă Noua Zeelandă

"Permisul verde", ce limitează accesul în spațiile publice pentru persoanele nevaccinate, câștigă teren în Europa. Lista completă a țărilor ce îl utilizează

Facebook vrea sa creeze un "metavers", o realitate virtuală în care vom interacționa sub formă de avataruri. Zuckerberg: "Investim miliarde și miliarde și miliarde de dolari"

Un islamist marocan căutat de ani de zile a fost arestat în Grecia

Statele Unite și Rusia au inițiat negocieri pe tema stabilității nucleare strategice

Ana Maria Popescu l-a lăsat cu mâna întinsă pe ministrul Sportului. "Credeam că mă așteptați cu cecul de 5 milioane".

Avionul prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu a fost donat. Cine este noul proprietar

SUA se declară extrem de îngrijorată de "atrocitățile" comise de talibani în Afganistan, dup retragerea trupelor NATO

Greta Thunberg s-a vaccinat anti-COVID: "Când ți se oferă un vaccin, nu ezita. Salvează vieți"

Jigniri la adresa sportivei Ana Maria Popescu din partea unui consilier PNL: "Nu merita să poarte medalia la gât, ci să și-o bage în fund"

O fetiță de 11 ani din Sicilia a murit după ce s-a infectat cu varianta Delta a coronavirusului

Jocurile Olimpice de la Tokyo. România s-a calificat în finala olimpică la 8+1 rame cu echipajul feminin


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17

Nr. de articole la aceasta sectiune: 971, afisate in 17 pagini.