![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Un medic din Italia riscă să fie suspendat după ce a tratat mii de bolnavi de COVID-19 la domiciliu![]() Un medic din Italia riscă să fie suspendat după ce a tratat mii de bolnavi de COVID-19 la domiciliuUn medic din regiunea Campania (sudul Italiei) este anchetat pentru a fi tratat aproape 3.000 de pacienţi cu COVID-19 la ei acasă, fără să urmeze măsurile impuse de Ministerul Sănătăţii, în condiţiile în care cetăţenii îl consideră un adevărat erou, informează medii locale citate luni de EFE. Medicul Gerardo Torre, a cărui activitate se desfăşoară în localitatea Pagani, s-a arătat extrem de surprins când a fost acuzat că nu a respectat protocoalele sanitare privind tratarea şi administrarea de medicamente pacienţilor cu coronavirus, informează Agerpres.ro. "Când Ordinul Medicilor din Salerno mi-a trimis avertismentul, am crezut că îmi oferă vreun premiu sau vreo medalie pentru munca depusă de mine în timpul pandemiei. Mare mi-a fost surpriză când am văzut că am primit o citaţie pentru o anchetă disciplinară. Risc inclusiv să fiu suspendat", a declarat Gerardo Torre ziarului Corriere del Mezzogiorno. El a explicat că a vizitat "3.000 de pacienţi la ei acasă", riscându-şi propria sănătate, în timp ce aţi colegi de profesie au tratat bolnavii prin telefon "fără să evalueze personal pacientul", fapt ce a condus la numeroase decese. Gerardo Torre va compărea pe 28 ianuarie în faţa Ordinului Medicilor din Salerno pentru a se apăra de aceste acuzaţii. Au fost deja convocate manifestaţii de sprijin pentru a-l susţine pe medic, cu participarea a numeroşi angajaţi sanitari. Inclusiv primarul din Pagani, Lello De Prisco, i-a declarat spriijnul pe reţelele de socializare şi a asigurat că a fost vindecat de acest medic, pe care l-a considerat un exemplu de curaj. "Dacă azi pot să scriu, i-o datorez lui. Mulţumesc tuturor medicilor care îşi oferă serviciile la domiciliul bolnavilor", a subliniat primarul.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:57
_ De ce se tem șoarecii masculi de banane?
ieri 17:58
_ Cazul Dodon: La bal sau la spital
ieri 14:07
_ Astronomii găsesc găuri negre masive
ieri 13:08
_ Faza incipientă haotică a sistemului solar
ieri 13:03
_ Salvarea palmierilor fără a ucide albinele
ieri 10:03
_ Prinţul Charles revine în România
ieri 08:18
_ Jason Momoa merge „OK” după scanarea RMN
ieri 08:10
_ Igor Dodon a fost reținut pentru 72 de ore
|
Comentarii:
Adauga Comentariu