![]() Comentarii Adauga Comentariu _ STUDIU A patra doză de vaccin, prea puţin eficientă în faţa variantei Omicron a coronaviruslui![]() STUDIU A patra doză de vaccin, prea puţin eficientă în faţa variantei Omicron a coronavirusluiA patra doză a vaccinului anti-COVID-19 duce la creşterea anticorpilor la niveluri mai mari decât după doza a treia, însă nu ajunge pentru a preveni în faţa Omicron, potrivit unui studiu preliminar din Israel. Centrul Medical Sheba din Israel a administrat a doua serie de vaccinuri în cadrul unui studiu în rândul angajaţilor săi şi studiază efectul serului Pfizer la 154 de persoane după două săptămâni şi al serului Moderna la 120 de persoane după o săptămână, a declarat Gili Regev-Yochay, directorul Unităţii de Boli Infecţioase, conform Reuters. Rezultatele au fost comparate cu cele obţinute de un grup de control care nu a primit a patra injecţie. În plus, cei vaccinaţi cu Moderna primiseră anterior trei injecţii cu vaccinul de la Pfizer, a precizat spitalul. Vaccinurile au dus la o creştere a numărului de anticorpi „chiar puţin mai mare decât după a treia doză", a declarat Regev-Yochay: „cu toate acestea, nu este, probabil, suficient în faţa Omicron". „Ştim până acum că nivelul de anticorpi necesar pentru a proteja şi pentru a nu fi infectat de Omicron este probabil prea mare pentru vaccin, chiar dacă este un vaccin bun", a adăugat Gili Regev-Yochay. Rezultatele, despre care spitalul a spus că sunt primele de acest fel din lume, sunt preliminare şi nu au fost încă publicate. Israelul a fost cea mai rapidă ţară care a introdus vaccinările iniţiale împotriva COVID-19 în urmă cu un an, iar luna trecută a început să ofere o a patra doză celor mai vulnerabili sau expuţi la risc ridicat.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 16:53
_ Sinteza graphyne bidimensionale
ieri 15:12
_ Veteranii olandezi se simt neînțeleși
ieri 15:12
_ Google și-a declarat falimentul, în Rusia
ieri 14:58
_ Alison Hammond „rupe America”
ieri 14:58
_ Rochelle Humes are o fustă scurtă maro
ieri 14:39
_ Cum comunică mamele urangutani cu puii lor
ieri 14:38
_ Rasismul este diferit de colorism
ieri 12:28
_ Euro trades at 4.9472 RON
ieri 11:57
_ Marnie Simpson naste!
ieri 11:47
_ Rusia expulzează 24 de diplomaţi italieni
ieri 10:57
_ Sorin Oprescu rămâne în arest, în Grecia
ieri 09:13
_ ANDROID...
ieri 09:11
_ Zona Golfului fierbinte...
ieri 09:11
_ Spitalizările de referință de top...
ieri 09:10
_ PE CUM SE ÎNVĂȘTEAZĂ PROCEDURA...
ieri 09:10
_ La grătar la agresiune sexuală „sticlă”...
ieri 09:08
_ Noua normalitate explozivă...
ieri 09:08
_ Un nou dosar dezvăluie mizerie...
|
Comentarii:
Adauga Comentariu