![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Tun pe piaţa imobiliară din Craiova: un stadion legendar al României, vândut la un preţ de nimic. Fiica lui Victor Piţurcă, implicată![]() ANCHETĂ Tun pe piaţa imobiliară din Craiova: un stadion legendar al României, vândut la un preţ de nimic. Fiica lui Victor Piţurcă, implicatăPiaţa imobiliară din Craiova este zguduită de un scandal de proporţii, după ce, la finalul anului trecut, o licitaţie ar fi fost câştigată, dubios, de „rechini” imobiliari. Pe 12 noiembrie 2021, S.C. AGROFERT LAND INVEST SRL a achiziţionat stadionul „Extensiv” la un preţ de numai 60 euro/mp, iar statul şi creditorii firmei falite reclamă că au fost traşi pe sfoară. Evaluarea făcută în urmă cu 6 ani indica un preţ de 137 de euro/mp, iar preţul zonei ar fi ajuns între timp la 250 de euro/mp. În joc sunt 40.000 de meri pătraţi, iar DIICOT Craivoa a intrat pe fir, în timp ce licitaţia a fost contestată în instanţă ca fiind trucată. Totul a început în vara anului 2021, când s-au obţinut avizele care dau posibilitatea ca pe terenul intravilan pe care a fost construit stadionul „Extensiv” să se poată construi blocuri. Imobilul aparţine firmei Extensiv SRL, aflată în procedură de faliment. Zona a devenit de interes pentru mai mulţi dezvoltatori imobiliari din Oltenia. Profitând de faptul că firma deţinătoare a acestui imobil era în faliment, „rechinii” au urmărit să-l achiziţioneze la un preţ derizoriu, astfel că au încercat şi au obţinut îndepărtarea de la masa creditorilor a Direcţiei Finanţelor Publice Craiova, care era principalul creditor. Prin mijloace reclamate a fi la limita legii, dreptul de creanţă al finanţelor publice a fost cumpărat cu suma de 1.065.000 euro, deşi avea o valoare de 5.400.000, de către SC. BIZ SOLUTIONS SR, care s-a substituit la masa creditorilor. Fiind îndepărtat principalul oponent, actualul creditor majoritar ar fi făcut toate demersurile să obţină acest imobil prin persoane interpuse, la un preţ derizoriu, urmând ca, imediat după adjudecare, să-l valorifice la un preţ mult mai mare, care să-i asigure un beneficiu imens. Documentele justificative ale operaţiunii sunt în posesia autorităţilor. În afacere a intrat şi finul lui Victor Piţurcă, Cristi Spak-Boldici, ginerele lui Gabi Boldici (fost portar al Craiovei şi fost antrenor secund al lui Victor Piţurcă la echipa naţională). Cristi Spak a fost cununat pe Victor Piţurcă. Acesta ar fi fost „paravan” pentru fiica lui Victor Piţurcă, Claudia, care a cumpărat caietul de sarcini cu 10.000 de lei şi a plătit garanţia de 550.000 de euro (10% din sumă), dar, subit, s-a retras înainte de licitaţie. Creditorii reclamă că, bucurându-se de sprijinul ilicit al unor persoane, imobilul a fost cumpărat cu 2,6 milioane de euro, deşi abia suma de 3.000.000 de euro ar fi acoperit masa credală. Suma de vânzare ar fi trebuit să fie de cel puţin 5.500.000 de euro, reclamă creditorii. Ar fi fost prejudiciat statul, dar şi cei înscrişi la masa credală. DIICOT Craiova s-a sesizat şi investighează cele întâmplate, după ce creditorii au depus documente justificative împotriva „rechinilor”. Persoanele implicate, 7 la număr, ar fi fost chemate să dea cu subsemnatul sau urmează să se prezinte la audieri. De asemenea, licitaţia a fost contestată ca fiind trucată, iar primul termen al acestui litigiu juridic va avea loc marţi, 18 ianuarie, la Tribunalul Craiova. Pe arena „Externsiv”, ridicată de fraţii Eugen şi Nicu Mihăilescu în 1998 cu o investiţie de 978.000 de dolari, au evoluat nume sonore din fotbalul românesc: Mirel Rădoi, Pavel Badea, Claudiu Răducanu sau Iosif Rotariu.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:10
_ HANUL DE TĂRĂ CUIBUL CU PENE
ieri 23:09
_ Strângeți la soare: ouă scotch clasice
ieri 23:09
_ Frumusețe: Îmbunătățiți-vă rutina de baie
ieri 23:09
_ Moda: Ghidul Verde
ieri 23:09
_ Moda: îți vei iubi
ieri 23:09
_ Să fie lumini
ieri 23:08
_ Moda: Silver Shores
ieri 23:08
_ Moda: Stil fără vârstă
ieri 23:08
_ Horoscop: Urmează schimbări majore, Gemeni
ieri 23:07
_ Mâncare: Strângeți la soare
ieri 19:12
_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Sfumato
ieri 08:42
_ Sărbătorile zilei de 21 mai
ieri 07:52
_ Putin taie gazul Finlandei
ieri 07:42
_ Căldură mare în București
ieri 07:22
_ METEO Prognoză specială pentru Bucureşti
ieri 06:37
_ Australia votează în alegeri strânse
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu