13:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Lovitură de teatru - Cristian Adomniței, fost președinte CJ Iași, achitat definitiv după opt ani de procese cu DNA

Lovitură de teatru - Cristian Adomniței, fost președinte CJ Iași, achitat definitiv după opt ani de procese cu DNA

„Instanţa a dispus achitarea, constatând că nu există suficiente probe pentru condamnare. Nu exista niciun element care să indice că a favorizat pe cineva sau comiterea unei fapte. Pentru noi ca avocaţi, ca şi pentru el, este soluţia cea mai bună, întrucât dovedeşte nevinovăţia clientului. Noi nu am cerut constatarea prescripţiei răspunderii penale, deşi termenul se împlinise, ci achitarea. Am cerut de altfel continuarea procesului în această direcţie. Am avut peste 100 de pagini de motive de apel. Aşteptăm să vedem care au fost considerentele reţinute în final de instanţă”, a declarat avocatul Daniel Atasiei, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Față de ceilalți inculpați din dosar s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii faptelor.

Decizia a fost luată într-un dosar în care Adomniţei era acuzat de DNA că în 2013, când era preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a atribuit firmei Laser Co un contract de servicii de tipărire de materiale de promovare a judeţului pe baza unor documente false. În acest dosar, procurorii DNA îl acuzau pe Adomniţei de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual. Fostul șef CJ Iași a fost trimis în judecată în iulie 2015.

În acelaşi dosar au fost anchetate şi judecate şi Cristina Teodora Jinga, Carmen Irimescu, angajate ale Consiliului Judeţean Iaşi, şi Letiţia Popa, administratorul Laser Co. Printre acuzaţiile aduse acestora sunt cele de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, instigare, complicitate la această infracţiune.

În prima instanță, Irimescu şi Jinga au fost condamnate de magistraţii Tribunalului Iaşi la 4 ani şi 4 luni de închisoare, respectiv, 4 ani şi 9 luni de închisoare cu executare. Letiţia Popa, administratorul Laser Co, a fost condamnată la 4 ani şi 7 luni de închisoare cu executare. Firma Laser Co a fost amendată penal cu 105.000 lei.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, Consiliul Judeţean Iaşi ar fi atribuit, în 2013, firmei Laser Co un contract de servicii de tipărire materiale de promovare a judeţului Iaşi pe baza unor documente false întocmite de Letiţia Popa. Contractul încheiat cu societatea Laser Co prevedea 16 acţiuni de promovare a Iaşiului contra sumei de 335.000 lei. Din cele 16 prevederi, numai 11 puncte au fost onorate, deşi a fost achitată întreaga sumă. DNA menţiona la acea vreme, prin intermediul unui comunicat de presă, că firma nu a respectat contractul, nepredând o serie de obiecte, a căror valoare a fost de peste 213.000 lei.

Solutia pe scurt: Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei, în vederea discutării efectelor deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-107/23 PPU din data de 24.07.2023 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul art. 267 TFUE, de către Curtea de apel Braşov, ca nefondată. Respinge, ca nefondată, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării cu titlu preliminar asupra interpretării dispoziţiilor art.325 alin. l TFUE, Deciziei nr.2006/928 şi art. 49 alin. 1 teza a III-a din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în temeiul art.267 TFUE formulată de către Parchetul de pe lângă I.C.C.J. – Direcţia Naţională Anticorupţie. Admite apelurile declarate de inculpa?ii Jinga Cristina Teodora, Irimescu Carmen Ingrid, Popa Leti?ia Elena, Adomni?ei Cristian Mihai ?i SC Laser Co SRL. Desfiin?ează, în parte, sentin?a penală nr. 903/27.11.2020 a Tribunalului Ia?i pronun?ată în dosarul nr. 4765/99/2015 ?i în rejudecare: Înlătură dispozi?iile privind condamnarea inculpa?ilor Jinga Cristina Teodora, Irimescu Carmen Ingrid, Popa Leti?ia Elena, Adomni?ei Cristian Mihai ?i SC Laser Co SRL, modalitatea de solu?ionare a laturii civile a cauzei, precum ?i pe cele vizând obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat. 1. În baza art. 396 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod de procedură penală, achită pe inculpata Jinga Cristina Teodora, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) din Codul penal, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 18 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod de procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Jinga Cristina Teodora, pentru săvâr?irea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal ?i art. 5 C. pen, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 18 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Jinga Cristina Teodora, pentru săvâr?irea infracţiunii de instigare la fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 47 din Codul penal, rap. la art. 321 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal ?i art. 5 C. pen, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. 2. În baza art. 396 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod de procedură penală, achită pe inculpata Irimescu Carmen Ingrid, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) din Codul penal. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 18 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod de procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Irimescu Carmen Ingrid, pentru săvâr?irea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 18 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod de procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Irimescu Carmen Ingrid, pentru săvâr?irea infracţiunii de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 48 din Codul penal, rap. la art. 321 alin. 1 din Codul penal ?i art. 5 Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. 3. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Popa Leti?ia, pentru săvâr?irea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 47 din Codul penal, rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 C. pen, (săvâr?ită în perioada august-septembrie 2013), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Popa Leti?ia, pentru săvâr?irea infracţiunii de complicitate la fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 48 din Codul penal, rap. la art. 321 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal ?i art. 5 C. pen, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Popa Leti?ia, pentru săvâr?irea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 322 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal ?i art. 5 C. pen, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. 4. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei SC Laser CO SRL Ia?i, pentru săvâr?irea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 47 din Codul penal, rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 C. pen, (săvâr?ită în perioada august-septembrie 2013), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei SC Laser CO SRL Ia?i, pentru săvâr?irea infracţiunii de complicitate la fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 48 din Codul penal, rap. la art. 321 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal ?i art. 5 C. pen, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În baza art. 396 alin. 1 şi 6 Cod de procedură penală cu referire la art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. pr. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei SC Laser CO SRL Ia?i, pentru săvâr?irea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 322 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal ?i art. 5 C. pen, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. 5. În baza art. 396 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. c Cod de procedură penală, achită pe inculpatul Adomni?ei Cristian Mihai, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. 1 din Codul penal, întrucât nu există probe că s-a săvâr?it infrac?iunea. În baza art. 396 alin. 5 Cod de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod de procedură penală, achită pe inculpatul Adomni?ei Cristian Mihai, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. 1, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În baza dispoziţiilor art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 19, art. 20 din Codul de procedură penală, raportat şi la art. 1.349, art. 1.357, art. 1.381 şi urm. din Codul civil, obligă, în solidar, pe inculpatele Popa Letiţia-Elena şi S.C. LASER CO S.R.L. la plata către partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi a sumei de 334.800 lei, cu titlu de despăgubiri civile. Men?ine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. Respinge apelul formulat de Parchetul de pe lângă I.C.C.J. – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ia?i împotriva aceleia?i sentin?e penale, ca nefondat. În temeiul disp. art. 275 alin. 1 pct. 3 lit. b Cod de procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpatele Jinga Cristina Teodora ?i Irimescu Carmen Ingrid la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale ?i judecă?ii în primă fa?a primei instan?e de judecată. În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare aferente urmăririi penale ?i judecă?ii în primă fa?a primei instan?e de judecată în ceea ce le prive?te pe inculpatele Popa Leti?ia ?i SC Laser Co SRL Ia?i rămân în sarcina statului. În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de faza procesuală a apelului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată azi, data de 08.02.2024, conform disp. art. 405 alin. 1 teza a II-a Cod de procedură penală, prin punerea la dispozi?ie a hotărârii, la grefa instan?ei.

Document: Hotarâre 145/2024 08.02.2024


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

CURS-ul lui Buble îl urca pe Crin Antonescu pe locul doi. Sondaj CURS pentru alegerile prezidențiale. 59% dintre români cred că direcția țării impregnată de Puciști este greșită

Calin Georgescu a avut dreptate când a arătat jaful multinaționalelor. Bulgaria înființează lanțuri de magazine cu adaos 10%, pentru a împiedeca multinaționalele să jefuiască populația. Puciștii de la noi sunt pe-o mână cu multinaționalele

Adrian Onciu: Cine sunt, de fapt, extremiștii

Ca în Botswana, fiecare Institut de sondare are un candidat preferat. SOCIOPOL-ul lui Palada îl urcă pe Ponta pe locul doi.

Așadar dacă pacea se va încheia Nikolaev și Odessa vor rămâne în Ucraina, în sfera de influență Americană. Putin nu va revendica Odesa dacă americanii recunosc Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson ca părți ale Rusiei

În sondajul Atlas Intel Soroșiștul Nicușor Dan, e pe locul doi

Ramurile Cominterniste directe sau prin alianță se susțin între ele. Celebrul Bombonel, alias Adrian Năstase, care a dat petrolul țării și multe alte bunuri naționale pe Nimic, îl susține pe Victor Ponta. Nu ai nenorocit destul țara asta Bombonele?

Reacția Cristelei Georgescu după ce Puciștii care au dat Lovitura de Stat, l-au interzis pe soțul ei: „Nimic nu este pierdut atât timp cât credinţa este în picioare, cât sufletul nu abdică şi cât capul se ridică din nou.”

Subordonat rețelei soroșiste ca și Nicușor Dan, Bilderbergul Merz pune biciul pe germani. Germania se înarmează până în dinți și vrea să taie pensii, ajutoarele sociale și subvenția pentru energie

Ion Cristoiu: Votul din decembrie a fost moral Lumea s-a săturat de "politruceală" Da, inevitabil, ne despărțim de America (referindu-se la puciști)

Ca și bolșevicii în 1946, Soroșiștii nu au stare până nu bagă Cenzura peste tot. Lasconi cere închiderea TikTok înaintea prezidenţialelor: "Fake news-ul să fie dat jos". Soroșiștii de la Funky Citizens decid ei de capul lor, ce e "fake news"

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Viktor Orbán: "Nu mai puteam să stăm cu mâinile în sân şi să privim cum lanţurile de magazine jefuiesc oamenii". Vă amintiți cum au sărit Soroșiștii pe Călin Georgescu când ne-a spus că Multinaționalele ne jefuiesc? De ce AUR și Simion TAC pe această temă?

Călin Georgescu - Starea Națiunii (fragment din cartea "Cumpăna României" apărută în 2014)

Soroșiștii Securistoizii de la Digi îl numesc pe Călin Georgescu, "Fostul Candidat Extremist Pro-Rus". Călin Georgescu este câștigătorul alegerilor prezidentiale.

_ Tesla Q1 Preview: Investors Brace For "Worst Results In 7 Years", AI Pivot, Cybertruck, Robotaxis In Focus

Luptătorul din Arenă

Țoapa pură: "Și eu am fost olimpică la română, dar nu m-am lăudat cu asta" - a declarat Gabriela Firea...

Claudiu Târziu cere AUR să se lepede de Georgescu în caz că Georgescu nu poate candida: Târziu "Poate că, dacă i-o va cere partidul, George Simion va candida"

Simion anunță pe Tik Tok: "Eu nu mai fac mitinguri". Dar ce faci?

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

Turneul european al lui Tulsi Gabbard: o misiune diplomatică cu mize mari. Principalul punct de pe agenda lui Gabbard este presupusa implicare a Uniunii Europene în anularea alegerilor prezidențiale din 8 decembrie din România

_ Școlile ar putea „merge la zid”, iar profesorii își pierd locurile de muncă în temeiul planurilor fiscale ale muncii pentru școlile private, spune șeful sindicatului

Nicușor SOROS Dan insinuează că și Georgescu trebuie interzis : "Hotararea Curții Constitutionale in cazul Sosoaca e legitima jutidic" Sa mori tu, neobolsevicule? Este cea mai odioasă interzicere din istoria României Moderne după cea a anulării alegerilor

Ana Pauker și Lenin aplauda din mormânt: CTP " Într-o democrație, cel mai puternic lucru nu este votul”...;)

Fugit în Dubai, Horațiu Potra cheamā mercenarii la proteste, potrivit Antena3. Potra: . "Mergeți la București, cu parul, furca, coasa și toporul. Cei care au arme acasă să iasă cu arme"

Călin Georgescu cel mai iubit conducător al românilor din ultimii 150 de ani, alături de generalul Alexandru Averescu al cărui Mesianism i-a determinat pe țăranii români să-i bată pe nemți la Mărăști, Mărășești, Oituz, de le-a sunat apa-n cap

Zelenski îi calcă in picioare pe românii bucovineni: Din 32 de licee cu clase cu predare în limba română și 2 școli din 2027 vom rămâne doar cu 4 licee cu predare in română

Mario Nawal: ROMANIA’S DEEP STATE - ROUND 2 BEGINS

Hrițuc țuc țuc și Evenimentul Zilei două organe funeste neobolsevisce se pișă pe opțiunea de vot a 5 milioane de románi. "Este un lucru bun ca Georgescu sa nu fie lăsat să candideze"

_ Centipedele folosite în medicina tradițională chineză oferă piste pentru tratamentul rinichilor

Editorial Cornel Dinu. SMINTEALA clasei politice înaintea unor alegeri prezidențiale compromise din start

_ UPDATE: Alex Jones va da �n judecată FBI și CIA după ce un videoclip sub acoperire dezvăluie că federalii l-au țintit și �i-au luat banii... tăiați-i picioarele� (VIDEO)

Mesajul lui Călin Georgescu după Interzicerea Ilegală de tip Bolșevic care i s-a aplicat. Georgescu: "Europa este acum o dictatură, România este sub tiranie!"

_ Mountain rescuers, border police start searching for two Ukrainians stuck in Maramures Mountains

_ UK MONOLITH MANIA: Al cincilea artefact metalic găsit în Țara Galilor alimentează speculații „mistere”

_ Rușii cresc numărul și amploarea atacurilor mecanizate la sol/ Lipsa sistemelor occidentale, marea problemă a Ucrainei (ISW)

_ Iluzia optică uluitoare îți dezvăluie cele mai mari temeri... dar ce vezi mai întâi?

_ Revista independentă dă vina pe Cruise Robotaxi Mess de la GM pentru „conducerea slabă”

_ De ce 60% dintre șoferi simt că au fost supraîncărcați în garaj

_ Proiect pilot: Panouri fotovoltaice la un bloc din Capitală. Energie pentru lifturi şi iluminatul scărilor

_ Cum soția artistă a lui Cillian Murphy, Yvonne McGuiness, a fost „esențială” în timpul ascensiunii sale la faimă și l-a ajutat pe actorul Peaky Blinders să „tolereze” covoarele roșii – după prima întâlnire în timpul piesei din 1996

_ Biden �i spune lui Howard Stern că a primit �fotografii foarte salate� de la femei c�nd era senator �n anii 70 pe care le-a predat serviciului secret � senatorii nu au servicii secrete! (AUDIO)

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

_ Noua metodă de analiză radar poate îmbunătăți siguranța râului iarnă

_ Modele lipicioase-tastic! Aceste articole de uz casnic bizare dovedesc că bunul gust este într-adevăr subiectiv

Mișcarea Suveranistă e împărțită între "Turul Doi Inapoi" și "Sa mergem înainte cu Simion". Simion și Ana Maria Gavrilă trebuie sa sustina Rolul Important a lui Călin Georgescu în Statul Român dacă vor să castige

_ Efectele dezafectării platformei de petrol și gaze asupra marsuinilor din Moray Firth

_ Incendiile din Chile au ucis cel puțin 51 de persoane într-o „catastrofă fără precedent”

_ Ultimă oră – Avocatul lui Navalnîi a fost reținut (presă)

_ Fostul olimpic Sharron Davies condamnă participarea alergătorului transgender Cece Telfer la o cursă feminină NCAA ca „pur și simplu înșelăciune”

_ Marcel Ciolacu a făcut schimbare în domeniul jocurilor de noroc. Mutarea, publicată în Monitorul Oficial

_ SUV-ul bate poarta din față a sediului FBI din Atlanta

_ Apare Sfântul Graal al energiei: 'Soarele artificial' a doborât un record și face furori în lumea oamenilor de știință / VIDEO

_ Bucureştiul va avea un muzeu dedicat jocurilor video

_ Boala psihică de care ar suferi Mirel, criminalul studentei la medicină. Explicația unui psihoterapeut: Există mai multe posibile explicații

_ Un eșafod de 25 de ani care a ucis un băiat de 16 ani în fața fratelui său după ce a băut trei halbe de bere și două whisky-uri duble este condamnat la 11 ani de închisoare

_ „În sfârșit s-a făcut”: Struff îl învinge pe Fritz la Munchen pentru titlul de debut

_ Oferta PNL Gorj pentru primăriile Tg-Jiu si Rovinari: un candidat cu probleme de integritate şi unul acuzat de fraudă cu fonduri europene


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 222, afisate in 4 pagini.