17:46
Comentarii Adauga Comentariu

_ Adrian Năstase intră tare în scandalul de la prezidențiale: Băsescu forțează mandatul al treilea

Adrian Năstase intră tare în scandalul de la prezidențiale: Băsescu forțează mandatul al treilea

Fostul premier Adrian Năstase dă alerta și spune că românii trebuie să iasă în număr cât mai mare la vot, pe 1 Decembrie. Năstase comentează și primul tur de scrutin de la alegerile prezidențiale și acuză că fostul șef de stat Traian Băsescu ar vrea să o impună pe Elena Lasconi în preferințele votanților.

"S-au implinit ieri, 28 noiembrie, 20 de ani de la desfasurarea primului tur al alegerilor prezidentiale din 2004. In acest timp, romanii au avut parte 10 ani de Basescu si 10 ani de Iohannis – ca presedinti. La alegerile din acest an, Basescu incearca sa forteze obtinerea unui al treilea mandat prin sustinerea Elenei Lasconi, careia i-a transferat voturile lui Orban. Se pare insa ca „democratia” trebuia ajutata putin, asa incat unele voturi au fost transferate ilegal catre candidata USR iar campania pentru protejata lui Basescu a continuat, ilegal, in „tara democratiei”, in timp ce se numarau voturile. Vom vedea ce decizii se vor lua, in final, de catre CCR si de catre BEC si felul in care se va desfasura al doilea tur al prezidentialelor.

Cred ca acum miza principala o reprezinta configuratia parlamentului, numarul de mandate ce vor fi obtinute de catre fiecare partid. S-au facut, fara indoiala, greseli de catre PSD pentru alegerile din 24 noiembrie. Va fi timp pentru analiza lor. Acum „letargia” simpatizantilor PSD si a nehotaratilor trebuie sa inceteze. Vor sa lase tara pe mainile slugilor lui Soros sau ale sforarilor lui Basescu? Cu un PSD neputincios in parlament sau partener junior intr-un guvern de dreapta, Romania va intra in haos si va trece din criza in criza.

Sigur, unii pensionari carora le-au crescut pensiile – poate nu suficient – nu au votat cu Ciolacu. Vor avea insa pensii mai mari cu „progresistii”? Nu cred. Poate ca nu toti vor circula pe autostrazile PSD, in schimb, s-ar putea bucura de noi achizitii, de zeci de milioane de euro, pentru diverse vaccinuri.

Multi ati votat si acum pentru „schimbare”. Trebuie sa retineti insa ca schimbarea poate fi in bine sau in rau. Asa s-a intamplat si in 2004. Multi au regretat, ulterior, optiunea lor pentru Basescu. Romania, in mandatul meu de premier, intrase in NATO, obtinuse eliminarea vizelor, finalizase negocierile cu Uniunea Europeana, finalizase acordul cu FMI, obtinuse statutul de „economie functionala de piata”, rezolvase celebra „datorie suedeza”, ajunsese la o crestere de 8,4% pe an si la un deficit de 1,3% din PIB, introdusese programul „laptele si cornul”, construise 400 de sali de sport, depusese cererea de aderare la OCDE, introdusese venitul minim garantat, scazuse nivelul inflatiei de la 200% in 1999 la 9% in 2004, scazuse numarul saracilor de la 8 milioane la 4 milioane in 4 ani, etc. A contat insa la alegeri acuzatia lui Basescu ca, in primul tur, as fi fraudat alegerile, pe modelul maidanului oranj de la Kiev. Era sustinut de cei care si acum sprijina „progresistii”, instigandu-i pe studenti sa topaie in pietele publice (probabil ca nu au crescut suficient bursele si se gandesc la introducerea unui sistem pe model american, de imprumuturi pentru studii). Asociatia Pro-Democratia, a lui Cristian Pirvulescu, a fost complice la acele acuzatii. A santajat guvernul ca nu va trimite observatori la turul doi. In final a invitat un grup de experti straini sa verifice corectitudinea votului. Acestia au constatat ca nu au fost nereguli. Rezultatul expertizei a fost publicat insa a doua zi dupa al doilea tur de scrutin!!, cand efectele acuzatiilor mincinoase ale lui Basescu se produsesera. „Victoria” lui Basescu a fost obtinuta si prin acea manipulare. Vreti sa o mai luati inca o data de la Basescu?

Vreti sa lasati ca viitorul romanilor sa fie controlat, pe mai departe, de aceleasi personaje malefice?

Treziti-va si mergeti la vot duminica.

Votati cu PSD pentru a pastra un echilibru in tara, un echilibru intre interesele nationale si apartenenta noastra la organizatii in care sa ne putem valorifica, pe viitor, mai bine, interesele proprii.

1 Decembrie, Ziua Nationala, trebuie sa fie ziua in care PSD castiga alegerile parlamentare!", scrie Năstase pe blogul său.

CCR se pronunță luni pe anularea turului 1 al alegerilor prezidențiale

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat decizia privind anularea turului 1 al alegerilor prezidențiale pentru 2 decembrie 2024.

Curtea Constituţională, care urma să se pronunțe vineri pe cererea de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, a amânat decizia pentru luni, 2 decembrie.

Practic, Curtea se va pronunța după alegerile parlamentare, din 1 decembrie 2024.

CCR a primit, miercuri, două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale. Solicitările au fost depuse de doi candidați, respectiv Cristian Terheș și Sebastian Constantin Popescu.

Sebastian Constantin Popescu, candidat din partea Partidului Noua Românie, a obținut 14.502 voturi, adică 0,15%, iar Cristian Terheș, de la Partidul Național Conservator Român, 95.782 voturi, adică 1,03%.

„Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situație Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor”, potrivit Legii 37/2004 privind alegerea președintelui României.

Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale și de candidații care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Agresorul polițistului care a intervenit după ce și-a înjunghiat părinții reținut pentru 24 de ore - Va fi dus la instanță pentru arestare preventivă

_ Bursele pentru elevii din învățământul confesional și privat vor fi plătite de Ministerul Educației, inclusiv sumele restante din anul trecut

_ Senatul SUA promovează proiectul de lege privind ajutorul pentru Ucraina, Israel și Taiwan, în ciuda opoziției lui Trump

_ Agent antibacterian transportat de nanoparticule utilizate pentru tratarea BPOC la șoareci

_ Temerile cu privire la scăderea natalității în Anglia și Țara Galilor sunt deplasate – populația urmează să crească în anii următori

_ Raport Colliers: Stocul de spaţii de retail modern din România a depăşit 4,3 mil. mp, 60% în primele 10 mari oraşe din ţară

_ FOTO - O minoră de 14 ani a dispărut din București: Poliţia face apel la cetăţeni

_ Două persoane au fost arestate preventiv după ce au cultivat canabis într-o casă din Buzău

_ Prințesa Alexandra este văzută pentru prima dată într-un scaun cu rotile - în timp ce participă la un memorial pentru Regele Constantin al Greciei

_ Incredibila poveste a unui băiat de 9 ani, lăsat singur de mama sa timp de doi ani. A mers la școală în fiecare zi

_ Solidaritatea Sanitara Federation continuing protest schedule

_ Job-urile următorilor 10 ani. Iată care sunt pariurile sigure

_ Leicester exploatează o lacună imensă în regulile de cheltuieli ale fotbalului pentru a evita pedeapsa în acest sezon, după ce a pretins că este atât un club din Premier League, cât și EFL în ACELAȘI TIMP

_ În interiorul colecției de mașini de 5 milioane de lire sterline a lui James Martin, cu vehicule personalizate, un Ferrari și o mașină de raliu emblematică - găzduite în garaje incredibile pictate manual, la locul său Hampshire

_ Niciun acord comercial cu SUA sub Starmer? Secretarul forței de muncă din umbră elimină speranțele unui acord post-Brexit, chiar dacă Donald Trump va deveni din nou președinte

_ EDEN CONFIDENTIAL: Meghan Markle cheamă un fotograf de top pentru o ședință foto plină de farmec cu Archie și Lilibet

_ Atacul la sala de concerte de la Moscova: ceea ce știm până acum cu privire la numărul morților a crescut la 133 și Putin spune că toți cei patru bărbați înarmați ISIS au fost arestați

_ Zelenski a numit un fost înalt oficial de securitate ambasador în Republica Moldova

_ Pandemic Whisky Boom se transformă în mahmureala

_ Romania - Republic of Moldova Employers' Association for Sustainable Development to be launched on May 16, 2024

_ LIVE TEXT - Iranul a atacat Israelul: Valuri de drone sinucigașe au fost lansate

_ Turist britanic, în vârstă de 30 de ani, este găsit mort într-un apartament de vacanță din Algarve, după ce „prietenul” a sunat la poliție pentru a-i alerta, dar apoi a „dispărut”

_ Protestatarii pro-palestinieni provoacă haos pe Aeroportul Internațional O'Hare

_ IMF revised downwards its Romania 2024 growth estimates

_ Bayern Munchen - Arsenal 1-0 (total 3-2) - Sferturile de finală ale Ligii Campionilor: scor live, știri despre echipă și actualizări, în timp ce Joshua Kimmich îi conduce pe germani în față

_ Fasolea verde românească, preț de infarct în piețe: 'Mai bine o vinde la bucată, să își permită oricine 3-4 păstăi, de poftă'

_ ‘I think there is substantial evidence of the alleged crimes’: Trump in NY court for hush-money trial

_ Nu sunt cel mai bun jucător de snooker din toate timpurile, spune modest Ronnie O'Sullivan

_ Regele secret al crimei al Scoției

_ Va funcționa interzicerea telefonului școlar din Noua Zeelandă? Să vedem ce face pentru curiozitatea elevilor

_ Hotelul Intercontinental din București ascunde un secret întunecat: motivele pentru acolo s-au petrecut multe acțiuni tragice nu sunt cunoscute în totalitate

_ Fermierul care a demolat fără permisiune un porumbel din secolul al XVII-lea clasat pe listă este amendat cu 45.000 de lire sterline

_ Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

_ London mayor Khan wins record third term as Tories trounced in local polls

_ EDEN CONFIDENTIAL: magnatul de depozit David Ross se reuneste cu fosta lui iubita mostenitoare de sticla

_ Simulările cu noul model k−ω oferă perspective asupra proceselor masive de convecție a stelelor

_ Formula 1 - Marele Premiu al Qatarului ar putea decide şi titlul la echipe

_ Tenerife îi va pălmui pe turişti cu o taxă turistică: taxele urmează să vină din ianuarie - după ce peste 50.000 de locuitori s-au alăturat protestului masiv de stradă împotriva vizitatorilor străini

_ A sprijinit Israelul, dar a pierdut o avere: McDonald's are probleme economice mari în țările musulmane

_ Taylor Swift și Travis Kelce „vor petrece ceva timp în privat împreună” după Super Bowl, după ce au fost despărțiți de câteva săptămâni... dar tight end „este încă hotărât să renunțe” la Las Vegas dacă Chiefs câștigă

_ NATO dă 'dezlegare' Ucrainei să atace Moscova: 'Are acest drept!'

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Gaza. The Day After

_ Un şofer inconștient a fost depistat de polițiștii din Târgoviște când conducea cu 109 km/h pe o stradă din oraș

_ Jocul „Puiului” în lumea de azi

_ Secretarul general al ONU avertizează că lumea devine "mai puţin sigură pe zi ce trece"

_ Momentan protestatarii - care cu câteva zile în urmă au declarat că o stradă este „puțin mai sigură” -, în timp ce au devenit bollarzi umani pentru a proteja o schemă de reducere a traficului, sunt împrăștiați după ce șoferi furiați au străbătut

Al treilea război mondial? Macron discută cu partidele din Franța trimiterea de trupe în Ucraina: „Nu ne putem permite să stabilim limite”

_ O nouă despărțire în showbiz! Carmen Grebenișan și Alex Militaru au divorțat - Vedeta a confirmat separarea

_ Tatăl din Missouri spune că „s-a prăbușit” de durere după ce a găsit cadavrul însângerat al fiicei de 24 de ani într-o cadă și copilul ei de 4 ani, bătut fără știință: bărbat, 32 de ani, pledează vinovat de crimă

_ Asley Gonzalez, învins în turul secund la turneul Grand Slam de la Antalya

_ The Regime Review: O satira politică fără mușcătură, puțină inteligență și un total OTT Kate Winslet, scrie CHRISTOPHER STEVENS

_ România de lumea a treia: Peste 11.000 de români, dintre care jumătate sunt copii, stau în case fără curent electric

_ Dezvăluit: De ce ar trebui să iei întotdeauna propriile sandvișuri la aeroport

_ Ion Cristoiu: În chestiunea Rusiei, România beneficiază de expertiza fostei Securităţi

_ Seattle Children�s Hospital Withdraws Business from Texas in Response to Investigation Into �Gen�der Tran�si�tion� Treat�ments for Minors

_ Ana Bogdan, after qualifying in round of 16 at Transylvania Open - Today I fought for every point

_ BREAKING - Migranții au înjunghiat polițiștii de frontieră din România: s-au tras 13 focuri de armă pentru a-i opri

_ Eurostat: Romania has third lowest life expectancy in EU, Spain ranks first

_ Mai mult de unul din patru germani nu sunt interesaţi de Euro 2024 - sondaj

_ Education minister participates in session for Romania's performance review as part of OECD accession process


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 821, afisate in 14 pagini.