13:47 2024-11-28
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Victor Ponta reacționează la decizia CCR: Democrație înseamnă să respecți voturile, nu să le anuleziVictor Ponta reacționează la decizia CCR: Democrație înseamnă să respecți voturile, nu să le anuleziFostul premier Victor Ponta a declarat joi că democraţia înseamnă să respecţi voturile oamenilor, nu să le anulezi. ''Democraţia nu se salvează cu mijloace nedemocratice; democraţie înseamnă să respecţi voturile oamenilor - nu să le anulezi. În 2014, eu, Victor Ponta, am fost votat de peste 5 milioane de români. Şi totuşi am recunoscut şi acceptat imediat alegerea lui Iohannis. Acum, în 2024, candidatul lui Iohannis a primit mai puţin de un milion de voturi - şi totuşi Iohannis nu recunoaşte şi nu acceptă votul'', a scris Ponta pe Facebook. Potrivit acestuia, democraţia nu se salvează cu mijloace nedemocratice. ''Respectaţi votul românilor - indiferent dacă ne place sau nu'', a transmis fostul premier. CCR a decis renumărarea voturilor din primul tur de scrutin Curtea Constituțională a României (CCR) a decis reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de președinte al României din data de 24 noiembrie 2024 „În ziua de 28 noiembrie 2024, Plenul Curții Constituționale a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian Vasile Terheș (Dosar nr.3671F/2024), și având în vedere art.146 lit.f) din Constituție, art.3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, precum și art.37 și 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, a dispus: 1. Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024. 2. Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central. 3. Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00”, se arată într-un comunicat al CCR. În aceeași ședință, plenul CCR a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor formulată de Sebastian-Constantin Popescu. Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central. Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu