09:42
Comentarii Adauga Comentariu

_ Enel extinde producţia de panouri solare în Sicilia, pentru reducerea dominaţiei Chinei

Enel extinde producţia de panouri solare în Sicilia, pentru reducerea dominaţiei Chinei

Compania de utilităţi Enel a demarat lucrările la o fabrică gigant, situată la poalele muntelui Etna, în oraşul antic Catania din Sicilia, cu ambiţia de a ajuta la încheierea dominaţiei Chinei pe piaţa panourilor solare şi stimularea economiei sudului Italiei, transmite Reuters.

Proiectul de extindere a capacităţii fabricii 3Sun a Enel este în special relevant în condiţiile în care UE caută să accelereze trecerea la regenerabile şi să stopeze dependenţa de gazul rusesc. De asemenea, proiectul este sprijinit de premierul italian Giorgia Meloni, care s-a angajat să sporească folosirea energiei regenerabile în sudul ţării, mai puţin dezvoltat, informează Agerpres.

Până acum, ajutorul practic pentru proiectul care va crea aproximativ 1.000 de locuri de muncă a venit de la Uniunea Europeană. Au fost acordate 188 milioane de euro din totalul investiţiei de 600 milioane de euro, iar Enel va furniza restul, după ce în ianuarie Enel Green Power, divizia de energie regenerabilă a companiei de utilităţi, a decis extinderea fabricii sale din Sicilia.

Producţia Chinei va fi probabil mai ieftină, susţine Enel, deşi compania vrea să reducă decalajul. De asemenea, Enel crede că panourile sale solare sunt mai bune şi până în 2023 fabrica 3Sun va fi cel mai mare producător din UE de panouri solare bifaciale de înaltă performanţă.

Cu ajutorul noii celule solare dezvoltată de Enel Green Power, panourile cu două feţe vor putea captura lumina soarelui pe două suprafeţe şi vor converti în energie 30% din lumina soarelui, faţă de o eficienţă medie de aproximativ 20%.

"Panourile noastre costă puţin mai mult, dar au o eficienţă mai ridicată, o durată de viaţă mai îndelungată şi se degradează mai puţin decât cele cu tehnologie chineză", a afirmat Eliano Russo, şeful fabricii 3Sun din Catania.

Analiştii susţin că fabricile, cum ar fi cea a Enel, sunt cruciale pentru reducerea dependenţei Europei de China şi pentru ca ambiţiile Europei de a spori folosirea energiei solare să nu o facă şi mai dependentă.

Datele Eurostat arată că aproximativ trei sferturi din panourile solare din Europa vin din China.

Obiectivul UE este de a ajunge până în 2030 la aproape 600 GW de energie solară. Grupul SolarPower Europe estimează că panourile solare instalate anul acesta vor genera cel puţin 40 GW iar creşterea va depăşi 270 GW până în 2025.

Russo susţine că Europa trebuie să ajungă la o capacitate anuală de producţie de panouri solare de 20 GW în următorii trei ani, dacă vrea să evite dependenţa excesivă de China.

În prezent, fabrica din Sicilia are o capacitate de producţie de panouri solare de aproximativ 200 MW pe an, urmând ca până în 2024 să ajungă la 3 GW.

Enel nu îşi limitează ambiţiile la Europa, deşi a informat că minimum 50% din producţia din Sicilia va fi pentru continent. Compania construieşte o facilitate similară în SUA şi apreciază că piaţa din America Latină este extrem de promiţătoare pentru panourile sale solare.

Până acum, China nu produce în Italia.

Ministrul italian al Energiei şi Mediului, Gilberto Pichetto Fratin, a declarat că dominaţia Chinei trebuie verificată şi nu a exclus acordarea de sprijin public pentru proiectele de energie solară din Italia, dacă respectă reglementările UE privind ajutorul de stat.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Hunter omite motivul principal pentru care John Paul Mac Isaac a obținut conținutul laptopului său pe primul loc

_ Crăpare sub presiune? Se pare că Don Lemon a țipat la co-gazdă, lăsând echipajul zguduit

_ Opoziția maghiară a primit mai multe fonduri ilegale din SUA decât s-a raportat anterior – la câteva săptămâni după ce liderul grupului Koranyi s-a întâlnit cu Alex Soros

_ În fața ta: Xi trimite un balon spion gigant peste SUA cu câteva zile înainte de călătoria lui Blinken la Beijing

_ Sturm Und Drang și baloane chinezești

_ Mama lui Ashli ​​Babbitt, Micki Witthhoft, răspunde comentariilor dezgustătoare ale lui Kevin McCathy despre ucigașul fiicei sale

_ MO Candidatul democrat la Senat are dintr-o dată un accent sudic pentru a-și pande alegătorii din Missouri

_ SUA rămân la teoria balonului spion: Ştim că balonul a încălcat spaţiul aerian al Statelor Unite şi legislaţia internaţională

_ Ucraina va lupta pentru a menţine "fortăreaţa" Bakhmut. Zelenski: „Nimeni nu va renunţa la Bakhmut. Vom lupta cât de mult timp vom putea”

_ RĂSTURNARE DE SITUAȚIE în privința Fabricii de Zahăr Luduș! S-a dat peste cap tot ceea ce se știa

_ Judecătorii i-au dat dreptate unui bărbat care s-a plimbat gol pe stradă: Ce a spus Înalta Curte spaniolă

_ ATENȚIE la o marea țeapă - Invazie de clone ale ChatGPT în App Store țo Google Play

_ Șoc în fotbalul turcesc: Mesut Ozil a decis să pună ghetele în cui

_ Bach respinge invitaţia lui Zelenski de a vizita linia frontului

_ Mărturia unui supraviețuitor din autocarul groazei: Șoferul a ațipit, două secunde a durat! (Video)

_ Un ger fără precedent lovește SUA. Temperaturi care ajung până la -78,8 grade Celsius

_ METOARE: japonezii au folosit baloane pentru a disemina arme chimice și biologice �n al Doilea Război Mondial

_ Eric Swalwell retweetează o postare video de satiră de Carpe Donktum, batjocorindu-l sălbatic cu sunete de fart

_ Note scrise de mână confiscate de la Casa lui Biden, Rehoboth Beach

_ Biden vrea acum să lupte împotriva schimbărilor climatice, încurajându-vă să rămâneți acasă

_ Partenerul de afaceri al lui Hunter, Eric Schwerin, a mutat documentele lui Joe Biden de la Casa Albă la UDel – nu singura dată când Schwerin s-a ocupat de documentele guvernamentale

Proiectul Veritas: Directorul Pfizer este îngrijorat de sănătatea reproductivă a femeilor după Covid Vax, „Există ceva neregulat despre ciclurile menstruale” (VIDEO)

_ CHIAR ÎN: „Așteptările noastre sunt că panelul va muta acest caz rapid” – Kari Lake oferă o actualizare despre conferința privată de ieri la Curtea de Apel din Arizona

_ Oficialii electorali locali din Oakland, CA Ignoră ordinul judecătorului – împodobiți cu buletinele de vot înainte ca auditorii să apară la fața locului pentru a o revizui

_ Ucraina atacă casa oligarhului Ihor Kolomoisky, care are legături cu Zelensky și Hunter Biden

_ ESTE IMUSCAT: Joe Biden: „Mai mult de jumatate dintre femeile din administratia mea sunt femei” (VIDEO)

_ ChatGPT de la OpenAI arată părtiniri rasiale clare în răspunsuri, în timp ce revista Far Left le cere să se „trezească”

_ „Aceasta este o gaură a iadului aici, în stânga” – Dr. Naomi Wolf discută despre modul în care americanii privesc politica și cum le afectează percepțiile faptele despre vaccinul COVID

_ OH NU – Agent FBI arestat recent pentru că a primit mită de la oligarhul rus, de asemenea, a condus o unitate care ar fi putut investiga activitățile lui Hunter Biden cu spionul chinez Patrick Ho

_ O lovitură adusă dragostei frățești – RUMPARE: Republicanii îl îndepărtează pe radicalul de stânga Ilhan Omar din Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei

_ Trump îl sfâșie pe Paul Ryan – „Perdantul major care acum își propune să distrugă Fox News”

_ Blinken amână călătoria în China pe fondul acuzațiilor legate de baloane spion din Montana

_ URIAȘĂ: Hunter Biden solicită DOJ al lui Joe Biden să-l investigheze pe John Paul Mac Isaac – La o săptămână după ce Mac Isaac l-a servit în proces (VIDEO)

_ Pe măsură ce Bed, Bath & Beyond se apropie de faliment, conservatorii își amintesc când au întrerupt MyPillow – și sugerează o remediere

_ Consilierul GOP a fost împușcat și ucis în afara casei ei din New Jersey

_ Zelenski cere demilitarizarea Rusiei - Sancţiunile ar trebui să aibă obiectivul de a garanta că Moscova nu îşi poate reconstrui capacităţile militare

_ Ucraina 'trebuie să se pocăiască de păcatele vechi și să corecteze crimele actuale' – liderul partidului de guvernământ din Georgia atacă dur Ucraina

_ Ninge puternic între Sălaj şi Bihor. Restricţii pentru vehicule de peste 7.5 tone

_ ChatGPT, despre războiul din Ucraina: "Consecinţele unui război nuclear dintre NATO şi Rusia ar putea fi devastatoare. Trebuie evitat cu orice cost"

_ Antrenorul U Cluj, Ioan Ovidiu Sabău: 'E cea mai urâtă seară din cariera mea de antrenor!'

_ ChatGPT: "Vor trece milioane de ani până la refacerea ecosistemului". Ce transmite Inteligenţa Artificială despre schimbările climatice şi criza resurselor

_ Operațiune-monstru a poliției germane: Platforme de pornografie infantilă, active pe Darknet și cu ramificații în Marea Britanie şi SUA, au fost închise

_ Sondajul care pune pe jar politica din Republica Moldova: Cine intră în viitorul parlament de la Chişinău

_ Fals consultant în fonduri europene a încheiat contracte de consultanţă şi a înşelat 19 persoane

_ VIDEO Vladimir Putin duce cu el valiza cu butonul nuclear: măsuri stricte de securitate la venirea președintelui în Volgograd

_ Liga I: U Craiova 1948 a învins Universitatea Cluj cu scorul de 5-0

_ PNL susţine scăderea CAS şi renunţarea la supraimpozitarea contractelor part-time

_ Când se vor sărbători în 2023 Paștele Ortodox și Paștele Catolic

_ Germania nu este în război cu Rusia, reafirmă Guvernul Olaf Scholz

_ Marea Britanie va organiza un summit pentru a discuta despre participarea sportivilor ruşi la Jocurile Olimpice din 2024

_ Zelenski: Ucraina are obiectivul lansării negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Selfie

_ Cum funcționează abatorul din Bahmut. Rușii aplică tehnica valurilor care face mii de morți și ambele părți

_ Cristiano Ronaldo a marcat primul său gol pentru Al-Nassr

_ Celebrul dosar al fostului comisar Berbeceanu, reluat după 3 ani: Decizia CJUE care a schimbat totul

_ Surpriză totală pentru polițiștii rutieri - La volan era copilul minor, în spate părinții beți

_ Poliția din SUA a dat-o iar în bară: Confundat cu un hoț, un bărbat care curăța locuința bunicii moarte a fost împușcat

_ Acord preliminar în Consiliul UE privind plafonarea preţurilor produselor petroliere din Rusia

_ Pentagonul menţine poziţia că balonul din China este un dispozitiv de spionaj

_ Cine este cea mai mare amenințare pentru Statele Unite? Echipa Commie sau Q-Anon Shaman? – You Be the Judge – CU COMPARAȚIE VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 406, afisate in 7 pagini.