![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Peste 500 de oameni la primul spectacol dedicat tradiţiilor şi colindelor din Sibiu![]() Peste 500 de oameni la primul spectacol dedicat tradiţiilor şi colindelor din SibiuSala mare a Centrului Cultural "Ion Besoiu", cu o capacitate de 508 locuri, s-a dovedit, vineri seara, neîncăpătoare la primul spectacol din municipiu dedicat tradiţiilor, în care s-au cântat şi colinde, pe scenă impresionând studenţi artişti din Sibiu, Braşov şi Serbia. "Am dorit neapărat să reînviem obiceiurile şi tradiţiile autentice preluate din satele din sudul Ardealului. Alături de prietenii şi vecinii noştri din Serbia sperăm că am adus pe scena de la Sibiu momente unice şi că am reuşit să deschidem într-un mod minunat sezonul colindelor şi a sărbătorii!", a declarat pentru AGERPRES directorul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu, Liliana Popescu. Potrivit organizatorilor spectacolului, dragostea de cântec şi de joc, de cultură şi tradiţii s-au reunit într-un regal folcloric de excepţie. Ansamblul Ardealului din Sibiu a început spectacolul în aplauzele publicului, cu un obicei de Crăciun de pe Valea Hârtibaciului din satul Ilimbav. Şi Ansamblul Studenţesc Junii Braşovului a prezentat un obicei de Crăciun din acest judeţ, fiind foarte apreciat de spectatori. Sârbii din Ansamblul Abrasevic Kraljevo au fost o prezenţă deosebită în spectacol prin momentele artistice oferite publicului de la Sibiu. Pe scenă au mai urcat interpreţii Florin Chiş, Denisa Ioana Bărbat şi Ionuţ Robert Pumnea. Evenimentul a fost organizat de către Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu şi este co-finanţat de Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Primăria Municipiului Sibiu şi Consiliul Judeţean Sibiu.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:21:00
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:22:16
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:23:52
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 21:25:43
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:04:30
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:07:05
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:09:23
ieri 23:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 22:12:35
ieri 23:01
_Cristian Terheș - 31 Jan 2023 22:15:49
ieri 23:01
_George Simion - 31 Jan 2023 22:12:10
ieri 20:51
_Călin Georgescu - 31 Jan 2023 17:04:17
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:25:04
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:25:59
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:27:46
ieri 20:51
_George Simion - 31 Jan 2023 17:48:44
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:29:25
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:32:12
ieri 20:51
_Marius Tucă Show - 31 Jan 2023 20:34:07
ieri 20:51
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 18:05:56
ieri 20:51
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 18:08:30
ieri 20:47
_ Gold and the Shrinking Trust Horizon
ieri 15:21
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 14:12:25
ieri 14:41
_ Pope Francis lands in Kinshasa, DR Congo
ieri 13:11
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 11:54:50
ieri 11:57
_ Euro trades at 4.9221 RON
ieri 11:32
_ Curs valutar, 31 ianuarie
ieri 11:06
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 09:16:47
ieri 11:06
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 09:19:59
ieri 11:06
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 09:24:57
ieri 11:06
_Gold FM Romania - 31 Jan 2023 09:28:53
ieri 10:41
_ Cod galben de vânt şi viscol în 7 judeţe
ieri 04:10
_Călin Georgescu - 31 Jan 2023 03:11:09
|
Comentarii:
Adauga Comentariu