07:24
Comentarii Adauga Comentariu

_ Selecţionerul Camerunului, după victoria echipei sale în fața Braziliei: 'Nu ne-am calificat, dar am arătat că putem juca foarte bine'

Selecţionerul Camerunului, după victoria echipei sale în fața Braziliei: 'Nu ne-am calificat, dar am arătat că putem juca foarte bine'

Rigobert Song, selecţionerul naţionalei Camerunului, a afirmat vineri seara, după victoria cu 1-0 a echipei sale în faţa Braziliei, la ultimul meci din Grupa G, că în ciuda faptului că "leii neîmblânziţi" nu au acces în optimi, au demonstrat că pot juca foarte bine, scrie AFP.

"Când te califici la un turneu final, scopul este bineînţeles să ajungi în finala competiţiei. Am câştigat cu Brazilia dar avem o dezamăgire, ne-am dat seama că am puteam juca mult mai bine la acest turneu final. Avem o echipă tânără, i-am văzut pe cei tineri cum au progresat de la un meci la altul. Acum avem o competiţie care urmează în 2024 (Cupa Africii), suntem pe un drum bun, vreau să încurajez echipa. Cupa Mondială ne-a permis să învăţăm, să nu mai repetăm greşeli, ne-a arătat că putem fi foarte competitivi. Este un regret, ne-am dat seama că puteam face mai bine, există acest mic regret, dar trebuie să vedem lucrurile altfel. Eu sunt mulţumit, nu credeam să ajung vreodată să văd cum la o Cupă Mondială, Camerun învinge Brazilia, este o victorie istorică pentru noi. Felicitări jucătorilor mei, păcat că ne oprim aici, dar trebuie să păstrăm partea pozitivă", a spus Song, potrivit Agerpres.

Selecţionata Camerunului a învins echipa Braziliei cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, pe Lusail Stadium din Al Daayen, în Grupa G a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, însă nu a reuşit calificarea în optimile de finală.

''Leii neîmblânziţi'' au câştigat prin golul lui Vincent Aboubakar (90+3) meciul cu o echipă a Braziliei care s-a mulţumit cu puţin şi care a crezut cu simpla prezenţă pe teren va fi de ajuns pentru a obţine victoria în faţa unei formaţii cu şanse mici de a merge mai departe.

Camerunezii au făcut cel mai bun meci al lor la acest turneu final şi au obţinut o victorie pe care o aşteptau din 2002. Africanii aveau opt înfrângeri consecutive la Cupa Mondială după meciul pierdut la debutul turneului din Qatar, iar apoi au remizat cu Serbia şi au învins Brazilia.

Camerunul nu a mai obţinut o calificare în optimile de finală din 1990, când ajungeau până în sferturi.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ VIDEO – „Aproape 300.000 de buletine de vot în 2022 nu ar eșua verificarea semnăturii” – Shelby Busch discută peste 1.800 de plicuri pentru buletine de vot goale, alegători morți, semnături incorecte în județul Maricopa în camera de război a lui Bannon

_ Poliția lansează vânătoarea de bărbat după ce o femeie de 20 de ani „a fost violată într-un atac înfiorător”

_ Boston Celtics, liderul incontestabil al NBA, la a treia înfrângere consecutivă

_ 'Da, sunt căsătorită!': Rita Ora confirmă în sfârșit că s-a căsătorit cu frumoasa Taika Waititi

_Stiri Negre - 26 Jan 2023 14:44:32

_ Ce pub-uri Wetherspoons se închid în Marea Britanie?

_ O t�nără de 29 de ani a fost arestată după ce s-a pozat ca elevă la liceul din New Jersey

_ Hărți fascinante arată că a fi pilot este locul de muncă de vis numărul 1 din lume, din SUA până în Marea Britanie

_ Kremlinul reacționează la apropierea ceasului de apocalipsa de la miezul nopții

_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:16:54

_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:15:35

_ Cum a devenit Equifax un IRS privat

_ Angajații de la Google cer �Siguranță psihologică� de la șefii lor după concedieri

Facebook îl reinstituie pe Trump după doi ani cu „noile balustrade la locul lor”

_ Guatam Adani, săracul bogat al Indiei: a fost „uşurat” de 50 de miliarde de dolari în 3 zile

_ Tate brothers accused of bringing girls from US, UK to Romania and posting pornographic content online

_ FACIAS îi cere lui Predoiu măsuri rapide în cazul pedofilului eliberat de justiție

_ Un focar de gripă aviară a fost diagnosticat la o fermă din judeţul Braşov

_ Atac cu rachete în regiunea Odesa

_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 16:47:26

_ 'The Israeli army raided a Palestinien refugee camp in the northern city of Jenin'

_ Prințesa Charlene și copiii gemeni se alătură prințului Albert, infectat cu Covid

_ Atletico Madrid mai are o șansă de succes când vizitează Real Madrid

_ Ascensiunea lui Esther Crawford în Twitter-ul lui Elon Musk

_ Nottingham Forest vs Man United - semifinala Carabao Cup: scor live, știri despre echipă, actualizări

_ Un bărbat a lovit cu pumnii şi picioarele o ambulanţă într-o intersecţie, spărgându-i oglinda retrovizoare şi parbrizul

_ Regele și Regina Consort sunt solemne la Palatul Buckingham de Ziua Memorială a Holocaustului

_ Sunt însoțitor de zbor și acesta este singurul truc de pantofi de care călătorii au nevoie

_ UFC 283: Paul Craig savurează lupta cu Johnny Walker la Rio de Janeiro

_ Fostul guvernator al închisorii pentru femei din Scoția „ar fi renunțat” din cauza Isla Bryson

_ Turma de 50 de oi par să stea la coadă pentru autobuzul din oraș, unde au dreptul să pască liber

_ Incident tragic în Constanța: Doi bărbați și-au săpat singuri groapa și au murit asfixiați

_ Autorităţile din Germania au arestat încă o persoană în scandalul de spionaj în favoarea Rusiei

_ Comunitățile indigene cu drepturi teritoriale puternice pot rezista acaparării terenurilor în Pădurea Atlantică fragmentată a Braziliei

_ O nouă interfaţă creier-computer a stabilit un nou record în ceea ce priveşte conversia gândurilor în vorbire

_ Noul detector ar putea permite comunicarea cuantică de mare viteză

_ Cercetătorii măsoară fluxul de bor în raze cosmice de înaltă energie cu telescopul CALorimetric Electron Telescope (CALET)

_ DNA lovește în Ministerul Sănătății: Fost director al Corpului de Control, trimis în judecată

_ Jorgie Porter împărtășește o poză sinceră cu fiul Forest, în timp ce le cere fanilor sfaturi privind alăptarea

_ Mutarea care ar putea pune capăt războiului: Occidentul discută despre livrarea de avioane de luptă pentru Ucraina

_ Motilitatea spermatozoizilor și ancorarea capsulei de spori în împrăștierea mușchiului de pământ

_ Tatăl a doi copii, alpinist Superfit, în vârstă de 54 de ani, a fost ucis de altitudine în drumeția pe Everest, se află în anchetă.

_ UNESCO trage un semnal de alarmă declarând Odesa ca sit „patrimoniu mondial în pericol”.

_Gold FM Romania - 25 Jan 2023 17:51:03

_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:35:40

_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:28:35

_Gold FM Romania - 25 Jan 2023 17:53:37

_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:19:05

_ Un boboc de 18 ani moare brusc după ce s-a prăbușit în timpul antrenamentului

_Gold FM Romania - 26 Jan 2023 11:32:25

_ Starul Love Island Australia are o nouă iubită... iar fostul lui îi oferă sfaturi

_ În ciuda respingerii din partea Consiliului de Supraveghere din comitatul Kern, California, cetățenii cer îngrijorările lor cu privire la integritatea alegerilor să fie ascultați la întâlnirea de marți seara

_4 Media Info - 26 Jan 2023 13:52:57

_Marius Tucă Show - 25 Jan 2023 20:31:57

_Gold FM Romania - 25 Jan 2023 14:49:17

_ �Joe Biden este ca domnul Magoo... la fel de inactiv ca orice președinte pe care l-am văzut vreodată� � Senatorul Ted Cruz indică că Joe Biden are mai multe documente clasificate �n preajmă

_ Mass-media principală a spus că El Salvador, prietenos cu Bitcoin, și-ar plăti datoria, dar tocmai a plătit înapoi 800 de milioane de dolari

_ TREBUIE VĂZIT: Jim Hoft de la TGP în War Room - Descrie VIDEO BOMBSHELL cu Ray Epps care scăpa de a doua barieră la Capitoliul SUA (VIDEO)

_ SUA și NATO par a fi hotărâte să înceapă un război cu Rusia

_ RUPTĂ: Consiliul de Supraveghere din județul Shasta, California, votează să rezilieze contractul cu Dominion Voting Systems și să înceteze utilizarea acestuia în alegeri


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1075, afisate in 18 pagini.



ieri 10:22 _ TREBUIE CITITĂ