15:27
Comentarii Adauga Comentariu

_ VIDEO Haos în Franța din cauza furtunii Caetano - Vântul puternic, ninsorile paralizează transportul public și provoacă pene de curent majore

VIDEO Haos în Franța din cauza furtunii Caetano - Vântul puternic, ninsorile paralizează transportul public și provoacă pene de curent majore

Aproximativ 200.000 de locuinţe sunt în continuare fără curent electric în Franţa, unde circulaţia pe numeroase drumuri este grav perturbată din cauza condiţiilor generate de furtuna Caetano, deşi Météo-France a ridicat vineri la prânz codul portocaliu de furtună, relatează AFP, potrivit news.ro.

„Furtuna Caetano a provocat primul episod timpuriu de iarnă în acest sezon, cu vânturi violente şi ninsori”, a anunţat Météo-France vineri la prânz. „Ea afectează în continuare Corsica şi Pirineii. Sub influenţa aerului polar, temperaturile au coborât la nivelul lunii ianuarie. Temperaturile sunt foarte scăzute vineri dimineaţă, uneori geroase, în special acolo unde a căzut zăpadă”, a precizat agenţia meteo.

Vineri la prânz, 51 de departamente, în principal din jumătatea de nord a Franţei, se aflau încă sub alertă meteorologică de vreme severă, dar niciunul nu mai era sub cod portocalie. Cu toate acestea, institutul meteorologic a avertizat cu privire la un risc de condiţii de polei, din cauza temperaturilor de îngheţ de peste noapte, din Normandia până în Franche-Comté.

Furtuna Caetano a provocat numeroase pene de curent. Vineri dimineaţă, aproximativ 200 000 de clienţi erau încă fără curent, faţă de 270 000 joi. Cele mai afectate regiuni sunt Normandia, Loara şi Centre-Val de Loire, a declarat operatorul reţelei de electricitate Enedis. Aproximativ 8.000 de locuinţe au fost afectate şi în Corsica, dar nu din cauza zăpezii, ci din cauza vântului.

Vineri se aplicau restricţii de transport rutier în anumite zone, în timp ce traficul feroviar a rămas perturbat local.

Condiţiile proaste de circulaţie au condus la o serie de accidente, dintre care cel mai grav a implicat un autocar, patru autoturisme şi un vehicul pe două roţi, joi seara, pe autostrada A6b, în apropiere de L'Haÿ-les-Roses (Val-de-Marne). Motociclistul este între viaţă şi moarte, în timp ce patru persoane sunt în urgenţă absolută şi 31 în urgenţă relativă, potrivit poliţiei.

În Franche-Comté, între 2.000 şi 2.500 de TIR-uri au rămas blocate pe autostrada A36 (Beaune-Mulhouse), parcate în zonele de odihnă sau pe carosabil, deşi o bandă fusese eliberată pentru a permite circulaţia autoturismelor. „Îi sfătuiesc insistent pe oameni să nu circula cu maşina în Doubs în această dimineaţă, este periculos”, a subliniat vineri Saadia Tamelikecht, şefa de cabinet a prefectului, sfătuindu-i pe automobilişti să nu se aventureze pe A36.

Scăderea bruscă a temperaturilor, între orele 05:00 şi 09:00 dimineaţa, a fost cea care a blocat mulţi şoferi.

Au existat, de asemenea, blocaje pe A28 în regiunea Orne din cauza unor TIR-uri blocate pe o pantă din cauza gheţii. Unele TIR-uri circulau în ciuda interdicţiei prefecturii, deşi şoferii contravenienţi riscau amenzi de 135 de euro.

Transportul şcolar a fost întrerupt joi în mai multe departamente din vest. Acest lucru era valabil şi vineri în Mayenne, Sarthe şi în cele cinci departamente din Normandia, până la prânz.

În regiunea pariziană, centrul şi estul sunt, de asemenea, afectate. Seine-et-Marne a suspendat transportul public şi şcolar. În departamentele Loir-et-Cher şi Eure-et-Loir, serviciile de transport şcolar şi regulat cu autocarul au fost suspendate până la prânz. În departamentul Loiret, serviciile de autobuze şcolare au fost suspendate până la prânz. În Haut-Rhin, autobuzele şcolare nu circulă.

Potrivit BFMTV, din 1956 nu a mai nins atât în noiembrie la Paris.

Restricţiile de circulaţie se aplică în continuare vehiculelor grele de peste 7,5 tone, cu interdicţii de circulaţie sau viteze reduse cu 20 km/h şi interdicţii de depăşire pe alocuri. Secţiuni de drumuri departamentale şi chiar autostrăzi au fost închise.

Perturbările au afectat şi traficul feroviar, peste 400 de copaci fiind căzuţi pe şine, potrivit unei actualizări a SCNF la ora locală 13.00. În Normandia, circulaţia trenurilor a fost reluată pe ruta Paris-Rouen, dar lucrările de degajare continuă pe liniile Rouen-Le Havre şi Paris-Cherbourg, care ar trebui să fie restabilite până la sfârşitul după-amiezii.

În rest, perturbările continuă în regiunea Ile-de-France pe liniile L2 şi U, precum şi în Limousin şi în zona Nantes.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Evenimentul Zilei niste lichele care în frunte cu Andronic și Curelea aplauda lovitura de stat și mârșăvia prin care oamenilor li s-a luat dreptul la vot

_ Luni începe simularea examenului de Bacalaureat. Participă peste 146.000 de elevi

_ Rusia a fost lovită de o întrerupere a internetului pe scară largă la nivel național

_ Alcaraz plin de speranță, dar nesigur cu privire la recuperarea Madrid Open

_ Christie flirtează cu „Fără etichete” în timp ce grupul își imaginează că aruncă cursa în casa din SUA

_ Trupele NATO operează în Ucraina deghizate în mercenari, susține generalul rus

_ Marea Britanie şi Frontex semnează un acord împotriva imigraţiei clandestine

_ Se închide o eră la Netflix: ia sfârșit un serial îndrăgit de milioane de fani (VIDEO)

_ Ducesa de Edinburgh taie o felie de tort în timp ce participă la evenimentul de 60 de ani de Wellbeing Of Women's

_  „Wet Winter Whirlwind”: Almanahul fermierilor publică o nouă prognoză de iarnă pentru SUA

_ Fenomenul care ia amploare în lumea aviației: unii piloții se droghează din greu / Motivul e însă unul surprinzător

_ MCoBeauty ANULĂ în mod misterios vânzările sale „mega” anticipate cu nerăbdare Cyber ​​Monday la ultima oră

_ Cristian Terheș, autorul sesizării la CCR, a răbufnit după ce i-au fost aduse acuzații: 'Total fals!'

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ Telescoapele NASA găsesc noi indicii despre semnalele misterioase din spațiul profund

_ Ar putea proteja proteinele noastre să ne ajute să prevenim îmbătrânirea?

_ Hotărârea Curții SUA trimite obligațiunile susținute de petrol ale Venezuelei în colaps

_ Un bloc de vot de încredere de zeci de ani, minoritățile caută acum alternative la democrați

_ Britanică, 38 de ani, „este violată de un italian de 20 de ani pe o plajă de lângă Magaluf”

_ Unul dintre suspecții pentru asasinarea lui Adrian Kreiner va fi predat României

_ Studiul identifică proteina responsabilă pentru gruparea veziculelor de gaz în bacterii

_ Uraganele de coastă din întreaga lume se intensifică mai repede, arată un nou studiu

_ Un copac a căzut peste două maşini care circulau pe DN 1, în Sinaia. Traficul, blocat

_ Răzvan Marin, mesaj de ultimă oră pe rețelele sociale după victoria României cu Ucraina

_ Anunț crucial pentru pensionari de la Ministerul Muncii: cum se recalculează pensiile

_ Prințul Harry urmează să se întoarcă în Marea Britanie în mai pentru serviciul Invictus Games, deoarece guvernul lansează o ofertă de 26 de milioane de lire sterline pentru a găzdui evenimentul la Birmingham în 2027

_ Ultimă oră: Un deputat PSD demisionează din partid - Poartă negocieri intense cu AUR

_ Curtea Supremă ar putea stabili un precedent de referință în cazul Trump din 6 ianuarie

_ Surferul Sebastian Steudtner a navigat pe cel mai mare val înregistrat vreodată

Conform Legii: Nici o instituție de stat nu poate anula alegerile din Romania. Aviz celor care au dat o Lovitură de Stat anulând alegerile : Legislația din România nu permite nimănui anularea completă a alegerilor, ci doar invalidări parțiale.

_ Temperatura, umiditatea pot determina transmiterea viitoare a infecțiilor cu viermi paraziți

_ Top europarlamentar avertizează că Europa riscă să devină „O a doua Arabia sau Africa”

_ Joanne Hegarty: The Chic List - Afla ce tendinte de accesorii sunt mari in acest sezon. Și este normal să vă preferați animalele de companie în locul oamenilor?

_ Înmatriculările noi de vehicule rutiere, în creştere în al doilea trimestru din 2024

_ Avertisment DNSC: Campanii de tip Scam care folosesc numele Poştei Române

_ TIC 441725813 este o stea subpitică hibridă pulsatorie, arată studiul

_ Olivier Giroud se desparte de naţionala Franţei: A fost cea mai mare mândrie a mea

_ O nouă explicație pentru Marea Pată Roșie care se micșorează a lui Jupiter

_ Gripa aviară găsită în al șaptelea stat pe măsură ce restricțiile la bovine cresc

_ Jet asemănător unui stropitor de grădină a fost observat că iese din stea neutronică

_ Un pedofil român condamnat pentru violarea unei fetițe a fost capturat în Roma

_ Japonia avertizează că AI ar putea provoca colapsul total al ordinii sociale

_ Poliţia de frontieră: În acest an se înregistrează o scădere de 72% a migratiei ilegale

_ „Nu mai este OK”: Reprimarea libertății de exprimare din Marea Britanie vizează „ideologiile extremiste”

_ „Supermembrele” robotizate ar putea ajuta moonwalkers să-și revină după cădere

_ O marcă populară de alimente pentru copii a fost criticată pentru că vinde produse cu DUBLU cantitatea de zahăr menționată pe etichetă

_ Zelenski le cere partenerilor Kievului să lupte pentru recucerirea Crimeei

_ Jocurile Olimpice 2024: Ultima parte a delegaţiei României soseşte luni în ţară

_ O gimnastă japoneză trimisă acasă de la Jocurile Olimpice pentru că a fumat

_ Populațiile viitorului: instrumentul actualizat ajută la vizualizarea proiecțiilor

_ Cercetările sugerează cum poate fi folosită turbulența pentru a genera modele

_ Renașterea energiei nucleare din Occident ar putea fi mai lentă decât s-a sperat

_ John Fetterman nu este politicianul progresist pe care toată lumea credea că este

_ Cercetătorii arată că utilizatorii Reddit au provocat celebra „strângere scurtă” a GameStop

_ El este următorul sfânt al României: Este propus pentru canonizare anul viitor

_ Noi aditivi de lubrifianți ecologici protejează echipamentele turbinei, căile navigabile

_ Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

_ România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion

_ Max Verstappen a câştigat titlul mondial în Formula 1 pentru a patra oară consecutiv


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1580, afisate in 27 pagini.