05:30 2024-11-21
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Guvernul Ciolacu face o mișcare îndrăzneață - Aprobă Strategia Industrială a României pentru perioada 2024-2030 / Posturi suplimentare la DNAGuvernul Ciolacu face o mișcare îndrăzneață - Aprobă Strategia Industrială a României pentru perioada 2024-2030 / Posturi suplimentare la DNA"Strategia industrială a României are un dublu scop. În primul rând să definească o viziune naţională asupra politicii industriale prin raportare la contextul european şi internaţional. În al doilea rând, să propună şi să fundamenteze intervenţii de sprijin pentru sectorul industrial ca urmare a procesului de adaptare al acestuia la dubla tranziţie, digitală şi verde. De asemenea, planul de acţiune al strategiei propune priorităţi şi acţiuni care să răspundă schimbărilor structurale la nivel industrial din domenii precum: tehnologii avansate, inteligenţă artificială, Industrie 4.0, tendinţe cu un impact semnificativ asupra ratei de ocupare şi de pregătire a forţei de muncă. Strategia industrială a României este un document care reuneşte măsurile şi răspunsurile pe care autorităţile cu responsabilităţi şi atribuţii care au impact asupra industriei naţionale le pot adopta pentru a răspunde ameninţărilor sau oportunităţilor identificate în document. Viziunea Strategiei: La orizontul anului 2030, prin implementarea Strategiei Industriale a României se urmăreşte modernizarea industriei României şi creşterea nivelului său de competitivitate, aliniat cu nevoile viitorului, având în vedere dubla tranziţie, verde şi digitală", se arată în nota de fundamentare a proiectului. Prin altă hotărâre, Executivul va aproba şi Strategia naţională pentru resurse minerale neenergetice 2025-2035. "Strategia stabileşte direcţiile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri, standardele internaţionale pentru mineritul durabil şi modul în care activităţile desfăşurate în domeniul resurselor minerale neenergetice pot contribui la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Priorităţile sunt reprezentate de: cercetarea geologică, inventarierea şi evaluarea materiilor prime critice şi materiilor prime strategice, exploatarea şi prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului şi regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril şi iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear", conform notei de fundamentare a proiectului. Un alt proiect de hotărâre vizează aprobarea Strategiei Naţionale de Supraveghere a Pieţei 2024-2027 şi a Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale de Supraveghere a Pieţei 2024- 2027. Printr-o ordonanţă de urgenţă Guvernul va aproba modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. "Se propune introducerea unui calendar de creştere graduală a nivelului accizelor pentru vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare şi alcool etilic în vederea asigurării predictibilităţii fiscale pentru operatorii economici din domeniul alcoolului şi băuturilor alcoolice. Totodată, se propune exceptarea de la prevederile privind actualizarea cu creşterea preţurilor de consum, a nivelului accizelor pentru vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare şi alcool etilic, având în vedere faptul că pentru aceste produse se introduce un calendar de creştere graduală a nivelului accizei pentru perioada 2025 -2026, nivel calculat pe baza ratei mediei anuale a inflaţiei din anul 2024", potrivit notei de fundamentare a proiectului. Guvernul va aproba şi un proiect de hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, în vederea acoperirii unei tranşe de plăţi către operatorii economici care au depus dosarele de decont pe Programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "Start-up Nation - ROMANIA", ediţia 2022. Tot prin hotărâre va fi aprobată suplimentarea bugetului Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi o serie de hotărâri privind declanşarea exproprierilor în vederea realizării unor proiecte de infrastructură feroviară, între acestea fiind : "Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov-Simeria, componentă a Coridorului Rin - Dunăre" şi " 'Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa': Etapa 3". Executivul va aproba, prin hotărâre, suplimentarea numărului maxim de posturi pentru Direcţia Naţională Anticorupţie. Vor fi aprobaţi şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Complex Muzeal - Galeria Istorică a Transilvaniei". În prima lectură a Guvernului se va afla şi un proiect de hotărâre pentru declararea de interes naţional a Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - ediţia de iarnă, 2027. Tot în primă lectură se află şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în domeniul drogurilor şi al adicţiilor şi a Centrelor de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor, precum şi pentru modificarea unor acte normative. În analiza Executivului se află şi proiectele de hotărâri privind alocări de sume către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii. Va fi aprobat şi un memorandum privind participarea României la Consorţiul pentru o infrastructură europeană de cercetare a Holocaustului (EHR/ERIC) aflat în curs de constituire.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu