10:21
Comentarii Adauga Comentariu

_ Putin este deschis discuţiilor despre pace cu Trump, dar exclude concesiile teritoriale majore-surse

Putin este deschis discuţiilor despre pace cu Trump, dar exclude concesiile teritoriale majore-surse

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, este deschis discuţiilor despre pace în Ucraina cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, dar exclude orice concesii teritoriale majore. Informaţia este prezentată de surse ale Reuters. În orice scenariu, Ucraina trebuie să rămână neutră, mai cere Putin.

Vladimir Putin este deschis unor discuţii cu Donald Trump despre un acord de încetare a focului cu Ucraina. Totuşi, Putin exclude să facă orice concesii teritoriale majore şi insistă ca ucrainenii să renunţe la ambiţiile de a adera la NATO, au declarat pentru Reuters cinci surse din Rusia care cunosc obiectivele Kremlinului.

Practic, sursele spun că Putin ar putea fi de acord, în linii mari, să îngheţe conflictul de-a lungul actualei linii a frontului. De asemenea, este posibil să existe loc de negocieri cu privire la fragmentarea celor patru regiuni estice Doneţk, Lugansk, Zaporojia şi Herson. Putin ar mai putea accepta să se retragă din zonele pe care le deţine în regiunile Harkov şi Nikolaiv, în nordul şi sudul Ucrainei, au spus două surse.

Deşi Rusia nu va tolera aderarea Ucrainei la NATO sau prezenţa trupelor NATO pe teritoriul ucrainean, Putin acceptă să discute despre garanţiile de securitate pentru Kiev. În schimb, liderul rus ar putea pune condiţii legate de dimensiunea armatei ucrainene şi de utilizarea limbii ruse, au mai arătat sursele. Rămâne de văzut ce poziţie va adopta Donald Trump care va ajunge la Casa Albă pe 20 ianuarie, dar şi ucrainenii, care în trecut au susţinut că nu vor renunţa la niciun teritoriu.

În prezent, Rusia controlează 18% din Ucraina, inclusiv Crimeea pe care a anexat-o în 2014, 80% din Donbas - regiunile Doneţk şi Luhansk - şi peste 70% din regiunile Zaporojia şi Herson. De asemenea, Rusia controlează puţin sub 3% din regiunea Harkov şi o fâşie din Nikolaiv. În total, Rusia are peste 110.000 km pătraţi de teritoriu ucrainean. În schimb, Ucraina deţine aproximativ 650 km pătraţi din regiunea Kursk a Rusiei.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Securistoidul Pantazi un analfabet funcțional în domeniul economiei declara ritos că "distributivismul este baza marxismului". Mai dobitocule doctrina distributivista a fost creata de un Papă si dezvoltata de un alt Papă

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ Echipa propune utilizarea AI pentru a reconstrui căile particulelor care conduc la o nouă fizică

_ Dan Tanasă: Ciolacu jigneşte milioane de români

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Căldură dură

_ Un mister evolutiv de 125 de milioane de ani în devenire

_ Curtea Supremă din Idaho menține interzicerea legitimațiilor studenților pentru vot

_ Fed și Trezoreria asigură declinul dolarului

_ Nu-ți săraci curcanul în lac, le spune park americanilor

_ Ţările G7 ameninţă Iranul cu noi sancţiuni

_ Astronomii detectează o tânără exoplanetă super-Jupiter

_ Two groups of Romanian citizens stranded at Dubai International Airport

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

_ Răsturnări de situație în clasamentul partidelor în Capitală (sondaje)

_ Primele rezultate: Vladimir Putin a câştigat alegerile prezidenţiale din Rusia. SUA: Alegerile nu au fost "în mod evident nici libere, nici corecte"

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Webb descoperă că galaxiile pitice au reionizat universul

_ Messi a marcat de două ori pentru Inter Miami în MLS

_ Schumer se atacă împotriva lui Trump pentru uciderea acordului de frontieră deschisă cu Ucraina

_ N.Y. îi oferă lui Trump tratamentul Anne Boleyn

_ Algele marine „ar putea supraviețui războiului nuclear, preveni foametea”, spune noul studiu

_ PATRICK MARMION despre debutul triumfal pe scenă al lui Sarah Jessica Parker în West End în Plaza Suite: Domnul și doamna SJP sunt distractive în această suită (costisitoare) de primă clasă

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Clement îi critică pe Rangers „nu sunt suficient de buni” după pierderea șocului din județul Ross

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Şase civili ucişi şi unul rănit în vestul Afganistanului, într-un atac armat într-o moschee lângă Herat

_ Vitalik: Aplicarea Blockchain-ului în democrație, consens și guvernare guvernamentală

_ Rebekah Vardy este marcată „paranoică și delirante” de fanii furioși după postarea ei usturătoare în timpul debutului lui Coleen Rooney, I’m A Celeb

_ Record-breaking heat and humidity predicted for tropics this summer

_ FMI acordă Ucrainei o sumă colosală

_ EPHRAIM HARDCASTLE: Camilla continuă să-l înlocuiască pe Charles în timpul tratamentului pentru cancer al regelui

_ RAPORT: Serviciul Secret s-a întâlnit cu oficialii închisorii locale pentru a discuta despre pregătirile pentru ca președintele Trump să intre în spatele gratiilor

_ Imagini fascinante surprind alpiniști îndrăzneți agățați de peșteri de gheață și fețe de stâncă pe un fundal uimitor al luminii nordice

_ Berlin. Sebastian Stan a primit Ursul de Argint pentru interpretarea sa din "A Different Man". Documentarul "Dahomey" a plecat cu marele premiu

_ Escobar: Cum „Asabiyya” din Yemen remodelează geopolitica

_ Naomi Osaka, eliminată în primul tur la Rouen (WTA)

_ Verstappen continuă startul perfect cu un pole la Jeddah

_ Arme nucleare în Polonia: Prima reacție de la Kremlin

_ Cristian Macovei, locul 9 în proba de sabie la Mondialele de cadeţi

_ Mijlocaşul Reagy Ofosu pleacă de la UTA Arad

_ Sindicatele profesorilor sunt mai politice ca niciodată

_ FACIAS demarează campania Apel pentru viață!

_ Zelensky supărat că Israelul a acordat prioritate Occidentului, spune că Ucraina a rămas fără rachete pentru a apăra spațiul aerian

_ Coaliția a decis Candidați și Liste separate la București

_ Băiat, 9 ani, care s-a luptat cu tumori cerebrale recurente, urcă pe înălțimea Muntelui Everest pentru a strânge bani pentru caritate - așa cum mama mândră spune că „nu renunță niciodată”

_ Centrul Wallabies Foketi a fost curățat de leziuni majore ale coloanei vertebrale

_ Emirul Qatarului va discuta despre războiul din Gaza, ostatici cu Macron în prima vizită de stat în Franța

_ Tragedie când mama a opt copii, Zoe Hawes, este ucisă într-un accident groaznic pe autostradă în drum spre sărbătoarea de 40 de ani: i se plătesc omagiu „tânărei drăguțe” după ce poliția a urmărit un accident care a lăsat și un om mort

_ Ultimă oră: ÎCCJ a desemnat judecătorii pentru BEC

_ Pompierii din Bucureşti, acuzaţi de jaf după ce au intervenit la un incendiu. Bijuterii de 100.000 euro lipsesc. Reacția ISU

_ Groază când o fetiță în vârstă de doi ani este ucisă după ce mama a pierdut-o pentru scurt timp din vedere într-un loc de joacă: doi suspecți mărturisesc că au ucis-o pe „Fata cu suzeta” în Serbia, după o săptămână de căutare a micuței Danka

_ Starliner-ul Boeing este pregătit pentru prima misiune cu echipaj pe ISS

_ Povestea lui Hannibal, bărbatul care trăieşte într-o cuşcă de sticlă de 41 de ani

_ Microbiota intestinală și antibiotice: a fost descoperită o piesă de puzzle lipsă

_ Americanii obișnuiți renunță la brichetele „experte”.

_ Tot iadul izbucnește la UCLA în timp ce protestatarii marxişti se luptă cu poliţiştii

_ Trecutul colonial bântuie ultima criză din Noua Caledonie

_ David Popovici a câştigat titlul naţional la 50 m liber

_ SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidrone

_ Studiul urmărește istoria picant a ardeiului iute


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129

Nr. de articole la aceasta sectiune: 7693, afisate in 129 pagini.