23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Partidul lui SOROS, declară prin Neicușor Dan că cine spune de Kovesi că a PLAGIAT atacă Siguranța Națională. Păi atunci, SOROȘIȘTILOR, dați foc la computerele lui Ciuvică și la programul american care a spus că 45% din lucrarea lui Kovesi e PLAGIAT.

Nota Redacției:

1. Omul finanțat de SOROS, Neicușor Dan: "Este de fapt un atac la securitatea naţională"

SOROS și grija lui pentru "Siguranța Națională"... Cum vă sună?

Nota Redacției:

2. Am ajuns s-o auzim și pe asta. Softurile Anti-Plagiat și cei care le rulează "atacă Siguranță Națională". Sau cei care denunță posibile matrapazlâcuri și ilegalități petrecute în timpul Guvernului Ponta?

Serios?

Păi atunci, SOROȘIȘTILOR, dați foc la computerele lui Ciuvică și la programul american, care a spus că 45% din lucrarea lui Kovesi e PLAGIAT și ardeți-l pe Ciuvică în Piața Publică că a îndrăznit să ruleze un Soft.

Softul anti-plagiat la care SOROȘIȘTII vor să-i dea foc, e cel mai bun din lume la ora actuală și e unul aprobat oficial de Ministerul Educației, ca primul soft anti-plagiat din România

Și nu mai investigați nimic, niciodată, din cele spuse de Ghiță sau de oricine altcineva nu vă convine, chiar dacă aceștia dezvăluie posibile ilegalități la nivel guvernamental.

"Căci la ce bună Justiția pe vremea lui SOROS"? (ca să cităm din Holderlin). Dacă voi știți înainte oricărui judecător care e verdictul?

Dacă e minciună va fi pedepsit Ghiță, dacă e purul adevăr, vor fi pedepsiți toți cei vinovați din Guvernul Ponta plus Kovesi...sau așa ar trebui să fie corect. V-a spus SOROS dinainte care e verdictul și voi îl anunțați public înaintea unui judecător? Nici nu mai vreți să se judece, nu?

Prostia, Nesimțirea și Manipularea asta, făcută în direct, de OMUL finanțat de SOROS - Neicușor Dan, e de-a dreptul mizerabilă.

"Acuma nu mai sunteți Anti-plagiat, măi, Soroșiștilor? Ce e cu mersul ăsta și cu sincroanele, vă strâng sandalele?" (ca să cităm din Paraziții).

Și dacă "sunteți", așa cum spuneți cu jumătate de gură, cum poate fi "atac împotriva unei instituții" și "atac la siguranța națională", dacă vorbim doar de posibilul 45% plagiat al cuiva X și de posibila lui mușamalizare Y?

Se pare că ați studiat-o în amănunt pe Ana Pauker, idolul bolșevic al multora dintre voi, dacă veniți cu astfel de acuze tipice anilor '50.



Nicușor Dan despre scandalul Kovesi-plagiat: 'E un atac la securitatea naţională'

Neicuşor Dan, șeful Partidului lui Soros "Uniunea Salvați Bucureștiul" - sare în apărarea Laurei Codruţa Kovesi, în contextul acuzaţiilor de plagiat la adresa acesteia.

Nicușor Dan: "Aparent este un atac împotriva unei persoane.

De fapt, este împotriva unei instituţii.


N.Red De când o persoană care posibil a plagiat devine egală cu o instituție? De când vă finanțează Soros prin România? Dacă se dovedește că Kovesi a plagiat și/sau dacă avea cunoștință de albirea făcută de Ghiță și Costoiu, se pune altă persoană în loc (s-au terminat procurorii din România?) și instituția merge înainte. Dacă nu, Kovesi rămâne pe funcție și colportorii vor fi pedepsiți. Nu e nici un atac la Siguranța Națională. Să fim serioși. Mai ales când softul rulat de Ciuvică arată 45% Plagiat să spui așa ceva înainte de concluzia finală e o nesimțire. E chiar bine să aflăm de mușamalizare și de plagiat, dacă se dovedesc a fi reale.

Această instituţie rezolvă o chestiune a corupţiei cu care suntem toţi de acord că ţine de securitatea naţională.

Este de fapt un atac la securitatea naţională, pe care îl poartă nişte partide care pretind că vorbesc cu fiinţa naţională şi cu tot felul de vorbe frumoase.

Va fi, în opinia mea, una dintre temele importate ale acestei campanii electorale: lupta între un stat în care justiţia funcţionează şi o coaliţie a penalilor", a declarat Nicuşor Dan.



N.Red. Neicușor Dan vrea să-i ascundă pe unii penali. Păi cine a plagiat și a fost albit de Ghiță și Costoiu în cârdășie cu Ponta care i-au făcut rost de semnături trucate, despre care Kovesi știa, căci din ce spune Ghiță, a și vorbit cu el despre asta și a și făcut adnotări pe raport, toți îștia - nu fac parte din coaliția penalilor ?

Asta desigur presupunând că se adeveresc acuzațiile lui Ghiță, acuzații care e puțin probabil să fie false căci nimeni întreg la cap, nu se autodenunță cu minciuni. Sau o fi Ghiță cel mai mare nebun în viață?

De aceea, este evident. pentru orice om de bun simț, că ceea ce denunță Ghiță trebuie investigat, căci dacă e real, e o mare ilegalitate făcută chiar de Guvernul Ponta în cârdășie cu Kovesi.

A spune altceva, înseamnă să vrei să acoperi posibile mari ilegalități.

Repetăm. Oricine spune altceva înaintea investigației complete și înaintea deciziei judecătorilor, înseamnă că vrea să acoperi posibile mari ilegalități.

Să așteptăm deci investigația. Frică ni-e să nu fie MUȘAMALIZATĂ, exact așa cum s-a făcut cu plagiatul lui Ponta în 2012.

Doar că acum, PLAGIATUL și MUȘAMALIZAREA LUI nu va mai fi mușamalizat de Guvernul PSD al lui Ponta ci de Guvernul lui SOROS condus de cuplul Iohannis - Cioloș și sprijinit de Neicușor și Gorghiu.

Chiar înainte de orice investigație completă atît a plagiatului cât și a mușamalizării lui au apărut lătrăii de serviciu ca Nicușor, Iohannis, Realitatea TV alias SRI TV, Digi24, HotNews, Adevărul etc..etc...care ne spun că NU E NICI UN PLAGIAT și că NU A FOST NICI O MUȘAMALIZARE.

Păi unde s-a dus Ghiță cu Costoiu cu avionul închiriat? La Mare? Sau crede cineva că Ghiță a mințit doar ca să se facă de râs? Ne jigniți logica? De aceea trebuie investigat tot ce spune Ghiță.

Păi de ce arată cel mai bun soft din lume anti-plagiat că e 45% PLAGIAT? N-ar trebui să ruleze Comisia Guvernamentală rapid același soft ca să confirme? De unde știți voi că nu va ieși tot 45% PLAGIAT ? Doar e același soft și aceeași lucrare. Sau crede cineva că Ciuvică a mințit, doar ca să se facă de râs? Ne jigniți logica?




Citiți neapărat și:

45% din doctoratul lui Kovesi este plagiat. Este rezultatul softului anti-plagiat iThenticate după verificările făcute de Grupul de Investigaţii Politice.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

MAI AVEM DOUĂ PÂRGHII ALE SUVERANITĂȚII NAȚIONALE: GRANIȚELE ȘI MONEDA. SĂ NU RENUNȚĂM LA ELE. Marek Belka, guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei: "Polonia este avantajată că nu a aderat la euro"

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Francezii și germanii, cei mai reticenți la vaccinare împotriva coronavirusului

ISTORIA AȘA CUM NU V-O POVESTEȘTE NIMENI. Dezvăluirile lui Ștefan Andrei - Ministrul de Externe al lui Nicolae Ceaușescu - despre rețeaua de Spioni KGB GRU și NKVD ai Moscovei din partidul Comunist Român - Rețea care l-a ucis pe Nicolae Ceaușescu

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

SCHIMBAȚI RAPID PROGRAMA ŞCOLARĂ ALTFEL STATUL NAȚIONAL VA DISPĂREA. În stradă vedem efectele dramatice a 27 de ani de Îndoctrinare Progresistă.70% dintre români au rămas naționali-conservatori,30% sunt progresişti-internaționalişti. Raportul se va inversa

In timp ce populația țării moare de foame, România stă pe zăcăminte de 666 de miliarde de euro aproape toate exploatate de firme străine care fac profituri de miliarde de euro. Munții nostri aur poartă, Noi cerşim din poartă-n poartă!

Trafic de persoane în Maramureș: Oamenii răpiți din gările CFR ajungeau sclavi, agresați și ținuți sub lacăt. FOTO

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 iunie

TICĂLOȘII. IATĂ ce fac acești USR-iști, porecliți pe drept cuvânt "Uniunea lui Soros din România". Deputații USR s-au abținut la votul - ce marca Unirea Transilvaniei cu România - la legea privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon

O fabrică din centrul țării se închide, din cauza pandemiei de coronavirus. Nu mai sunt comenzi

A jucat într-un film XXX, dar era să leșine când și-a cunoscut partenerul. Cine era bărbatul cu care a făcut-o

Cutremur în România, în această dimineață

Președintele Iohannis a atacat la CCR Legea Tratatului de la Trianon

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Gândurile lui Cristoiu: România nu trebuie să lupte împotriva fakenews-ului, ci împotriva ei înseși

Tăriceanu: Panica de coronavirus a fost declanșată de "un buton invizibil. Cine și de ce a pornit această isterie?"

Zi de foc pentru România. Agenția de rating S&P dă o notă economiei românești

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

PROGRESISMUL FACE RAVAGII ÎN SUA: Azi despre Justiția Progresistă din Texas: Procurorii și Poliția Texas au făcut peste 50 de milioane de dolari în 2017 prin confiscarea proprietăților oamenilor

"Răspunsul tuturor rugăciunilor". Țara care a scăpat complet de coronavirus. Anunțul autorităților: Rată de vindecare de 100%

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Și-a înregistrat tatăl cu telefonul mobil în timp ce o viola. Victima are 15 ani și este elevă la un liceu din Târgu Jiu

Carmen de la Sălciua, goală în pat! Cântăreaţa n-a mai rezistat şi a dat hainele jos FOTO

MINCIUNILE COVIZILOR DIN GUVERNUL KLAUS-MIKI-MAUS: Monopolul pe Informație înseamnă Monopol pe Minciună. Cifre care nu spun NIMIC. Aceștia sunt indivizii care ne vorbesc de "Fake-News"

Un nou strat de informații genetice ajută la determinarea vitezei cu care sunt produse proteinele

GCS: Încă șapte persoane infectate cu noul coronavirus au murit; numărul total al deceselor - 1.315

Baschetbalistul american de la U Cluj, Patrick Richard, despre rasism: "Nu mi s-a întâmplat în România, doar în alte țări"

Conflict între cei mai bogați oameni ai planetei. Elon Musk cere desființarea companiei Amazon. Iată ce l-a supărat pe șeful Tesla

LIVE - 500.000 de manifestați în apărarea familiei, la Paris și Bordeaux. Ei manifestă împotriva guvernului socialist și a lui Hollande care vor să legifereze posibilitatea ca homosexualii să recurgă la mame purtătoare pentru a avea copii.

CITATUL ZILEI

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Experimentul unor gemeni identici: unul a mâncat carne, altul a devenit vegan. Ce s-a întâmplat dupa 3 luni cu ei

Circa 1.000 de manifestanți au cerut în fața Parlamentului de la Kiev demisia ministrului de interne

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

Sandra Romain, regina sexului anal, SE MĂRITĂ. Cine este ALESUL

Cele 12 vineri de post de peste an te ajută să trăiești bine

Trecutul celor 4 polițiști arestați pentru moartea lui George Floyd: unul dintre ei este sociolog licențiat, altul criminalist aflat în a patra zi de muncă

VIDEO ȘOCANT: Momentul în care protestatarii îi dau foc unui polițist, în timpul manifestațiilor. Protestele s-au extins și în alte țări

Primarul care a spus “Pana aici!” Institutului “Elie Wiesel”. Vasile Dorin Pasca din Baia Sprie catre politrucul Alexandru Florian: Nu avem nevoie de aprobarea cuiva pentru a-l cinsti pe Parintele Justin Parvu

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

O familie întreagă câștigă în țară mai puțin decât un singur român plecat în străinătate. Cât a fost venitul mediu al gospodăriilor, în 2019?

SUA: "Masacrul" din Piața Tiananmen nu va fi uitat, afirmă Casa Albă

Cine este noua "Grumpy Cat", Kitzia. Imaginile care fac deliciul internauților

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

Vom afla care este cel mai bun tratament împotriva Covid 19! România intră în studiul "Solidarity"

Nicușor Dan: Firea a demonstrat, din nou, că este un reprezentant tipic PSD-agresiv, arogant și laș

Șeful SIAS avertizează: Poliția este pregătită dacă protestele din SUA ajung și la noi

Guvernul britanic respinge recomandările medicilor privind purtarea obligatorie a măștii în magazine și alte spații publice

Coronavirus: 14 județe care nu au raportat cazuri noi. Astăzi, România a depășit pragul de 20.000 de îmbolnăviri

Nu Numai Comisia Europeană e controlată de SOROS, dar și Banca Centrală Europeană. Bloomberg: Soros a avut o întrevedere cu principalii decidenți ai Băncii Centrale Europene pentru a discuta "o integrare mai profundă a zonei euro"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 804, afisate in 14 pagini.



ieri 05:28 CITATUL ZILEI