19:02
Comentarii Adauga Comentariu

_ Artizanii metodei 'Accidentul' și-au găsit nașul! O 'bătrână' creată de AI îi ține la telefon până îi saltă poliția

Artizanii metodei 'Accidentul' și-au găsit nașul! O 'bătrână' creată de AI îi ține la telefon până îi saltă poliția

Un program de inteligență artificială IA imită vocea unei bătrâne la telefon pentru a-i deruta pe escroci. Programul este folosit de un operator de telefonie din Marea Britanie. Reprezentații companiei susțin că bătrâna este foarte vorbăreață și credibilă.

După ce mii de vârstnici au picat în capcana escrocilor care i-au stors de bani prin metoda accidentul, iată că a venit rândul acestora să fie înșelați de o bătrânică. Un program de Inteligență Artificială îi ține pe aceștia de vorbă, până ce polițiștii reușesc să ajungă la ei.

Un program de inteligență artificială IA imită vocea unei bătrâne la telefon pentru a-i deruta pe escroci. Programul este folosit de un operator de telefonie din Marea Britanie. Reprezentații companiei susțin că bătrâna este foarte vorbăreață și credibilă.

Virgin Media O2, o companie de telefonie, a dezvoltat un model IA care imită vocea unei bunici pentru a-i ține pe escroci la telefon. Modelul numit Daisy folosește inteligența artificială pentru a imita vocea și reacțiile unei bunici, o posibilă victimă a escrocilor. Ei sună pentru a obține bani de la victimă prefăcându-se că sunt o altă persoană, dar se trezesc vorbind minute întregi cu o bătrână imperturbabilă și teribil de vorbăreață.

„Daisy nu se poate deosebi de o persoană reală și îi păcălește pe escroci astfel încât să creadă că au găsit ținta perfectă, de fapt escrocii sunt învinși în propriul joc”, a anunțat compania britanică, potrivit Le Figaro, titrează Mediafax.

Modelul IA vorbește încet, se preface că nu înțelege informațiile solicitate de escroc și chiar se oferă să-i arate fotografii cu pisica ei. Dacă escrocul devine nerăbdător, Daisy se preface mirată de viteza cu care se scurge timpul. Programul poate ține un escroc blocat la telefon aproape 40 de minute și astfel scade numărul de escrocherii, mai anunță britanicii.

Pentru a atrage escrocii, Virgin Media O2 a adăugat numărul lui Daisy pe listele de numere folosite frecvent de escroci. Programul de inteligență artificială folosit în acest caz este o combinație de modele create în colaborare cu Jim Browning, un videograf specializat în depistarea escrocilor online.

„Daisy combină mai multe modele AI care lucrează împreună pentru a asculta apelantul și a transcrie vocea acestuia în text. Răspunsurile adecvate sunt apoi generate folosind un model lingvistic mare”, a explicat compania. Aceasta le cere britanicilor să trimită numerele suspecte astfel încât baza de date a lui Daisy să crească. Sloganul campaniei este grăitor: „Ruin a crook’s day!” (Strică-i ziua escrocului!)

Aceste escrocherii devin din ce în ce mai frecvente în Marea Britanie. Peste două treimi dintre britanici (67%) spun că se tem că vor fi victime, în timp ce 22% dintre ei declară că sunt vizați de o tentativă de fraudă cel puțin o dată pe săptămână.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Diplomat rus, expulzat din Moldova din cauza secțiilor de votare deschise în Transnistria

_ Fotografii ciudate dezvăluie nave de război ruginite în mormântul epavat al Turciei, în timp ce scafandrii explorează HMS Majestic scufundat, care a fost distrus în bătălia Primului Război Mondial, care a adus 130.000 de morți

_ STENOGRAME - Înregistrare explozivă: Clotilde Armand, discuție cu un om de afaceri

_ Ministra Muncii, anunț pentru toți pensionarii - Documentele vor fi transmise în următoarele luni

_ Jim Caviezel, Dr. Ben Carson și John Rich celebrează mamele la Gala de aniversare a 20 de ani de la Moms For America

_ Se va confrunta Șarpele cu noi acuzații de crimă pentru decese din „pistă hippie”, după ce a fost eliberat din închisoare în Nepal în 2022 și s-a mutat înapoi în Franța?

_ SUA şi Japonia îndeamnă să nu se amplaseze arme nucleare în spaţiu. Vizată e Rusia

_ SUA dau în judecată Apple pentru încălcarea regulilor antitrust

_ NBA - Victorie pentru campioana Denver Nuggets; Jokic la a 22-a triplă-dublă a sezonului

_ MOVEMENT BUILS pentru a-l �ndemna pe reprezentantul Mike Gallagher să demisioneze �nainte de 9 aprilie pentru a stimula alegeri speciale � sau scaunul va fi lăsat deschis p�nă �n ianuarie! �MTG conduce acuzația!

_ Portarul de la Metz și-a „abandonat” partea cu urlată cu călcâiul din spate

_ ForMin Odobescu at Restoring Justice for Ukraine conference: There can be no peace without justice

_ Împrejmuirea midii tinere pentru refacerea ecosistemului

_ Regina Letizia a Spaniei strălucește într-o rochie elegantă din tweed în timp ce se alătură regelui Felipe la Madrid

_ Cum se adună păsările? Cercetătorii fac calculul pentru a dezvălui un fenomen aerodinamic necunoscut anterior

_ Povestea filmului 'Libertate', finalul din 'Boss' şi personajul Tata Moşu din romanul 'Hoţul din Curtea Miracolelor', între nominalizările la Premiile Ficţiunea

_ Prințesa Charlene și Prințul Albert li se alătură gemenii lor mini-me Gabriella și Jacques, în vârstă de nouă ani, în timp ce fac cu mâna de la balcon pentru a sărbători Ziua Națională a Monaco

_ Mario Balint, fiul lui Sile Cămătaru, CONDAMNAT după ce a fost prins la volan, fără permis: Ce au stabilit judecătorii

_ Adrian Câciu explică planul României pentru fonduri europene: Deciziile să se ia în funcție de nevoile oamenilor

_ Maersk raportează scăderea acțiunilor în urma avertismentului de profit

_ Ceara de sorg bioenergetică, un coprodus potențial valoros, îmbunătățește rezistența culturii

_ Guvernul Israelului încearcă să preia discret controlul asupra Ierusalimului de Est (Haaretz)

_ „Se simte ca și cum am pierdut un prieten”: ascultătorii devastați de la BBC Radio 2 îi aduc un omagiu legendarului DJ Steve Wright „care și-a pus zâmbetul pe buze când a cântat fără grijă” după moartea sa la vârsta de 69 de ani

_ Premieră: Echipă 100% românească, în luptă pentru cea mai mare competiţie de Counter-Strike din lume

_ Consiliul Concurenţei, îndemnat de un ministru să ia la puricat lanţurile comerciale

_ Parlamentul Poloniei a aprobat liberalizarea accesului la pilula de a doua zi

_ Cum să urmăriți schimbările importante într-o rețea dinamică

_ Bitcoin a atins astăzi maximul ultimilor 2 ani. Creşterea spectaculoasă vine pe fondul semnelor că marii jucători acordă din ce în ce mai multă încredere criptomonedei

_ NBA All-Star Game: Stephen Curry o provoacă pe Sabrina Ionescu la un concurs de aruncări de 3 puncte

_ Generația care va deveni cea mai bogată din istorie: se schimbă total lumea pe care o cunoșteam

_ Supraviețuitorii mutilării genitale feminine cresc la peste 230 de milioane

_ Perspectivele asupra toxinelor fungice promit o nouă cale de tratament pentru infecțiile cu C. albicans

_ Michelin celebrează „dinamismul cultural” a 62 de restaurante franțuzești proaspăt cu stele

_ Cearta din Cupa Asiei a adus echipa sud-coreeană mai aproape, spune căpitanul Son

_ Turneul european al lui Taylor Swift a provocat o explozie a preţurilor camerelor de hotel

_ Un deputat USR reclamă dezinteresul Ministerului Educaţiei în cazul reintegrării mamelor minore în învăţământ

_ Tânăr drogat cu 27 de substanţe în acelaşi timp: Avertismentul medicilor

_ Here We Go: Moderna dezvoltă vaccinuri ARNm pentru mai multe boli despre care se spune că sunt legate de vaccinul COVID

_ Philip Morris International lansează Raportul Integrat pentru anul 2023

_ Alex Jones va da în judecată CIA după ce un raport sub acoperire susține că agenția „a mers după el hardcore”

_ GHOST TOWN: Clădirile de birouri din New York au stabilit un nou record pentru goliciune

_ Ascensiunea lui Cătălin Cîrstoiu în preferințele bucureștenilor – Sondaj CURS

_ Echipa României de la Turneul Internațional Avansat de Informatică IATI s-a umplut de aur. Numai puțin de 8 medalii + alte 32 la individual

_ Un lider în cultivarea algelor din SUA predică, învață și construiește o rețea mai largă

_ Gabriela Firea, prima reacție după ce a redevenit candidata PSD la Primăria Capitalei

_ Un actor român care a violat o colegă amețită de băutură și-a aflat pedeapsa. 'O porcărie!'

_ Întâlnire oficială a ministrului Apărării Naţionale cu omologul din Turcia

_ Stil fără vârstă SOS: „Nu m-aș fi uitat de două ori la această ținută într-un magazin”

_ VIDEO | Cunoscut prezentator, comportament ciudat în timpul unei emisiuni TV. Ce măsuri a luat conducerea postului

_ Unele comunități sunt mai vulnerabile la întreruperile de curent cauzate de vreme în statul New York

_ Poliția Met a lansat o anchetă penală după ce a identificat mai mult de cinci persoane care se presupune că l-au ajutat pe Mohamed Al Fayed să comită abuzuri sexuale - în timp ce 90 de noi victime apar

_ FEC deschide un comentariu public cu privire la o potențială modificare a regulilor pentru a contracara contribuțiile ilegale la campanie după citații și acuzații de spălare a donațiilor din Ucraina și alții

_ Sprijin pentru achitarea energiei electrice consumată în irigaţii

_ Copenhaga vs Manchester City - Liga Campionilor: scor live, știri ale echipei și actualizări, în timp ce echipa lui Pep Guardiola își continuă apărarea titlului împotriva cuceritorilor lui United în optimile de finală

_ Biden trimite directorul CIA pentru a negocia un acord major de încetare a focului în Gaza

_ Staţii pentru încărcarea autobuzelor electrice vor fi amplasate în parcările de la Arena Naţională

_ Cinci lucruri de știut despre alegerile locale istorice din Turcia

_ Măsurarea risipei alimentare timp de șase săptămâni îți poate schimba obiceiurile, potrivit unui nou studiu

_ Pep Guardiola ACORD să semneze un nou contract la Manchester City - timpul spaniolului la Etihad să treacă un deceniu

_ Un judecător din California îl dezvăluie pe tatăl de drepturile parentale, dă lumină verde fostei soții pentru a continua castrarea chimică și chirurgicală a fiului de 12 ani


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1675, afisate in 28 pagini.